Iată-ne în ultima zi a anului 2018. Cine ar putea să spună tot ceea ce a trăit în acest an? Nimeni! Nimeni nu cunoaşte numărul exact al bucuriilor şi durerilor, al realizărilor şi neîmplinirilor, a tot ceea ce a însemnat clipă de clipă, ceas de ceas, zi de zi tot acest an acum pe sfârşite. Şi, de fapt, nici nu este bine să avem o memorie atât de puternică încât să ţinem minte toate. Căci dacă am avea prezente în acest moment toate bucuriile şi mulţumirile celor 365 de zile ale anului, inima noastră nu ar putea să ducă atâta fericire şi ar fi strivită de greutatea ei. La fel cum, dacă am avea prezente toate durerile anului ce s-a scurs, am fi distruşi de povara lor. Cel care ne-a creat a sădit în noi şi uitarea, pentru ca nici bucuriile, nici durerile să nu devină pentru noi poveri prea mari de dus pentru umerii noştri.
Şi totuşi, fiecare zi a anului ce s-a scurs a lăsat o urmă în inima şi în gândurile noastre. Şi chiar dacă sunt unii care trec prin viaţă ca gâsca pe apă, insensibili şi nepăsători, fiecare zi a anului ce s-a scurs a făcut ca lipsa de sensibilitate şi nepăsarea lor să devină şi mai mari; adică au îmbătrânit cu încă un an în ceea ce nu-le face bine nici lor şi nici altora.
Recunoştinţă
Eu însă vreau să cred că acum, la sfârşit de an, fiecare dintre noi privim înapoi cu recunoştinţă pentru atât de multe lucruri bune de care am avut parte. În primul rând, cred că trebuie să-i fim recunoscători lui Dumnezeu pentru că ne-a dat zilnic darul vieţii. Faptul că timp de 365 de zile ochii noştri au văzut în fiecare dimineaţă lumina soarelui, reprezintă şi acum un motiv de a-i spune lui Dumnezeu un sincer "mulţumesc" că m-ai lăsat să fac umbră pământului încă un an de zile.
Acum privim în noi şi în jurul nostru, repet, cu recunoştinţă, deoarece totul reprezintă un mare dar făcut nouă de Dumnezeu şi de oameni. Aerul pe care-l respirăm este darul lui Dumnezeu; lumina fiecărei zile ca şi liniştea nopţii sunt daruri ale Creatorului. Mâncarea pe care o primim, pentru mulţi dintre noi nu este rezultatul muncii noastre, ci darul altora. Chiar şi lucrurile pe care le avem în proprietatea noastră, într-un fel sunt tot un dar, căci dacă Cel de Sus nu ne-ar fi dat minte şi putere ca să lucrăm pentru ele, nu le-am avea; nu am avea nimic. Faptul că cineva se simte realizat profesional nu înseamnă că realizările lui sunt doar ale lui, căci până a avea, de exemplu, o diplomă universitară sau un brevet de inventator, sunt multe alte persoane şi instituţii care au contribuit la obţinerea unei astfel de performanţe. La orice realizare sau împlinire a noastră îşi aduc aportul multe alte persoane şi mulţi alţi factori de care este bine să ţinem seama şi să fim recunoscători.
Să privim înapoi cu o inimă recunoscătoare: Dacă am meritat sau nu, Dumnezeu a rămas prezent în bisericile noastre; indiferent dacă noi le-am călcat sau nu pragul. Profesorii, medicii, primarii, preoţii şi mulţi alţii au rămas la datorie pentru noi, indiferent dacă le-am spus sau nu le-am spus vreodată "mulţumesc că exişti!". Prietenii sau oamenii buni au rămas mereu aceiaşi pentru noi, chiar dacă am ştiut sau nu am ştiut să-i apreciem atât cât ar fi trebuit. Pe tot parcursul anului, sărbătorile religioase au fost celebrate cu aceeaşi grijă, solemnitate şi sfinţenie, indiferent dacă am participat sau nu la ele. Dumnezeu şi-a ţinut mereu mâna întinsă asupra noastră, chiar dacă noi ne-am dat seama sau nu de aceasta. Sunt atât de multe lucruri bune care ne-au însoţit în anul care s-a scurs şi pentru care acum ar trebui să-i mulţumim lui Dumnezeu şi multor persoane; unele din ele ne-au făcut bine fără ca noi să ştim. Este bine să mulţumim acum binefăcătorilor noştri ştiuţi, dar şi celor neştiuţi.
Volat irreparabile tempus
Poate ne doare faptul că odată cu scurgerea fiecărui an ne depărtăm mai mult de leagăn şi ne apropiem mai mult de mormânt. Teama de a nu mai exista în această lume se cuibăreşte în inima fiecăruia dintre noi; să fim sinceri şi să recunoaştem aceasta. Eu cred că această teamă reprezintă o mare binefacere, căci ne îndeamnă să trăim fiecare clipă a vieţii ca şi cum ar fi ultima. Şi în acelaşi timp, teama de a nu mai fi ne învaţă, că, într-adevăr, nu suntem veşnici pe acest pământ, şi, ca atare, nu ne face niciun bine dacă ne agăţăm de el cu disperare. Viaţa noastră în această lume este ca o călătorie într-un tren, un tren care merge mai lent, sau mai grăbit, iar uneori merge cu viteze ameţitoare încât nici nu mai reuşeşti să priveşti de pe fereastra lui oamenii şi locurile pe lângă care treci. Este bine acum să ne reamintim că viaţa noastră în această lume este o călătorie care are în început, pe care îl ştim, şi un sfârşit pe care nu-l ştim. Dar este bine să ştim că acel sfârşit se construieşte acum, în prezent. Ceea ce noi gândim, spunem şi facem acum, în timp, poartă culorile veşniciei care începe odată cu moartea noastră; atunci când ni se va deschide poarta unei alte lumi în care dreptul Judecător ne va răsplăti pentru ceea ce am făcut pe acest pământ, şi ne va pune în rândul oilor, la dreapta lui, sau în rândul caprelor, la stânga lui.
Dă şi altora
Viaţa noastră se scurge în timp; curge ca un izvor care duce în apele sale, mai limpezi sau mai tulburi, mai agitate sau mai liniştite, toate faptele noastre, bune şi mai puţin bune. Ar fi bine să ne întrebăm acum, ca la un bilanţ, câţi s-au adăpat din apele noastre. Pentru câţi oameni am fost un izvor de bucurie? La câţi oameni le-am alinat sufletul în durerile, bolile şi lipsurile lor? Am fost noi ca un izvor din care toţi pot să bea, sau ne-am închis în noi înşine, dorind doar bucuria şi fericirea noastră, iar faţă de ceilalţi am avut o inimă închisă în care nimeni nu are loc? Ne gândim acum ce am mai cumpărat şi ce îmbunătăţiri am adus casei în care locuim în anul care s-a scurs. Suntem bucuroşi, cei angajaţi la stat, că ni s-au mărit salariile; că de Naşterea Domnului am avut o masă îmbelşugată şi că a venit şi Moş Crăciun cu daruri. Suntem mulţumiţi de ceea ce avem; să nu uităm, repet, să ne întrebăm dacă sunt şi alte persoane care acum, la sfârşit de an, sunt mulţumite datorită faptelor noastre bune.
Să te binecuvânteze Domnul în noul an!
"Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să strălucească faţa lui spre tine şi să se îndure de tine! Domnul să-şi înalţe faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea!" (Cartea Numerilor 6,24-26)
În anul care vine, Dumnezeu să-şi îndrepte faţa sa senină spre noi şi să ne binecuvânteze! Să ne ofere Domnul harul şi mântuirea lui în fiecare zi a anului pe care îl vom începe curând. În aceste ultime ore ale anului privim cu drag spre cei cu care vom sărbători trecerea dintre ani. Să ne ridicăm privirea spre ceruri pentru a-l vedea pe Tatăl nostru al tuturor, care ne priveşte pe toţi cu ochii săi plini de iubire şi milostivire. Da, trebuie să intrăm bucuroşi în noul an, căci vom fi mereu ocrotiţi şi binecuvântaţi de Cel care ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine.
În noul an vom fi priviţi de mama noastră cerească, Maria. Ea ne va strânge la pieptul ei şi ne va prezenta Fiului ei pentru ca El să ne binecuvânteze. Formăm împreună cu toţi cei botezaţi marea familie a copiilor care au un singur dumnezeu ca Tată şi o singură fecioară Maria, ca mamă. Să intrăm în noul an cu mulţumire, bucurie, curaj şi încredere în capacităţile noastre de a face binele. Dar mai ales să fim bucuroşi şi plini de încredere şi curaj întrucât în noi şi deasupra noastră este un Dumnezeu care ne vrea binele şi ne binecuvântează. El îşi întoarce acum spre noi faţa sa senină şi ne dăruieşte pacea lui.
La mulţi şi fericiţi ani tuturor!
Pr. Emil Dumea
