Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, de sfântul Andrei apostolul, pentru credincioşii din Galbeni au fost momente de har, binecuvântare şi comuniune, avându-l ca oaspete pe noul episcop de Iaşi, PS Iosif Păuleţ. Fiind ultima zi a Anului dedicat fericitei Veronica Antal, PS Iosif a sfinţit noile vitralii din cruciera bisericii, vitralii dedicate Botezului Domnului, fericitului Anton Durcovici şi fericitei Veronica Antal.
Copiii, tinerii şi adulţii, îmbrăcaţi în costume populare, l-au întâmpinat pe noul episcop de Iaşi, PS Iosif Păuleţ, cu tradiţionala pâine şi sare, la casa memorială a slujitorului lui Dumnezeu, dr. Martin Benedict. Emoţiile au crescut când, la ora 10.45, după salutul de bun venit din partea părintelui paroh, Adrian Chili, PS Iosif ne-a binecuvântat cu sfânta cruce şi ne-a stropit cu apă sfinţită, apoi a vizitat şi sfinţit şi casa memorială dr. Martin Benedict, unde a lăsat şi un mesaj în cartea de onoare, mesaj care va rămâne în istoria comunităţii noastre.
Sfânta Liturghie solemnă, celebrată pentru prima dată de PS Iosif Păuleţ, în calitate de episcop de Iaşi, a început cu procesiunea de la ora 11.00, Liturghie la care au concelebrat atât preoţii din sat, cât şi postulatorul general al cauzei de beatificare a fericitei Veronica Antal, pr. Damian Patraşcu.
În cuvântul de învăţătură, pr. Damian a ţinut să sublinieze faptul că toţi suntem chemaţi la sfinţenie, asemenea apostolului Andrei, protectorul spiritual al României; sfinţenie care uneori ne cere să o manifestăm chiar cu preţul sângelui, asemenea sfântului Ioan Botezătorul şi fericiţilor martiri Anton Durcovici şi Veronica Antal, reprezentaţi de noile vitralii din biserică.
După primirea sfintei împărtăşanii şi salutul părintelui paroh, Adrian, care a dorit să mulţumească noului episcop de Iaşi pentru onoarea pe care a făcut-o întregii comunităţi, pentru faptul că şi-a ales o comunitate mică, dar niciodată de neglijat, pentru ca să încheie anul dedicat fericitei Veronica Antal, lăsând chiar anumite evenimente din Iaşi prilejuite de Ziua Naţională, a urmat ritualul sfinţirii noilor vitralii.
După acest moment PS Iosif a felicitat întreaga comunitate pentru entuziasmul şi fervoarea credinţei şi mai ales pentru comuniunea de care ştiu să dea dovadă, împreună cu păstorul lor, prezentând în final şi calendarul parohial, ilustrat cu imagini din diferitele activităţi parohiale.
În cuvântul final ne-a îndemnat pe toţi să începem cu multă credinţă şi fervoare noul an liturgic dedicat sfintei Liturghii şi mai ales să avem în acest Advent un timp de har şi binecuvântare cât mai rodnic.
Momentele de har şi comuniune au continuat la căminul din localitate, unde grupul de copii "Atelierul sfântului Iosif", animaţi de Mihai Tulbure, au intonat câteva cântece religioase dar şi cântece dedicate eroilor neamului nostru, ţinând cont de faptul că, a doua zi, duminică, 1 decembrie, urma să fie Ziua României. După acest scurt moment artistic a urmat o agapă frăţească, pregătită cu multă dragoste de mai multe gospodine din sat; agapă la care ne-am bucurat că i-am avut la aceiaşi masă atât pe episcopul nostru de Iaşi, Iosif Păuleţ, un adevărat păstor în mijlocul turmei, cât şi pe Anton Şiler, primarul comunităţii.
Aceste momente de comuniune vor rămâne imprimate în inimile multor bătrâni şi tineri din comunitatea noastră.
Monica Ghiurca
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 30 noiembrie: Galbeni: Sfinţirea noilor vitralii
