Franţa: Crăciun 2025 cu românii din Libourne

În Dieceza de Bordeaux din Franţa, mai exact în oraşul Libourne (un oraş înconjurat doar de podgorii), începând cu anul 2004 a început formarea unei comunităţi catolice româneşti care azi numără peste o sută de familii. Credincioşii de aici provin din diferite localităţi moldave: Oţeleni, Buhonca, Bălţaţi, Săbăoani, Sagna şi altele. Începând din anul 2017 păstorul acestei comunităţii este preotul Valerian Enăşcuţ, originar din Săbăoani.

Aflându-mă pentru câteva luni ca diacon în Franţa (în Dieceza de Tarbes şi Lourdes), am avut ocazia de a trăi un Crăciun românesc aici la Libourne, însoţindu-l de pr. Iosif Dorcu, la invitaţia familiei Petrică şi Cristina Ursache.

Fiind departe de casă, toată comunitatea s-a străduit să păstreze specificul Crăciunului românesc: colinde, cântece în limba română. Mie mi-a revenit onoarea de a predica în limba română la ambele liturghii (primele mele predici ca diacon). Copiii au pregătit o frumoasă scenetă cu naşterea Domnului, la final sosind şi Moş Crăciun, generos pentru copii.

Am participat şi la Liturghia de a doua zi de Crăciun în sărbătoarea Sfântului Ştefan. La ambele liturghii au fost impresionante darurile purtate la ofertoriu: harta României cu drapelul, vin şi cozonac românesc şi multe altele. Un mare rol în toate aceste pregătiri am înţeles că l-au avut şi fraţii şi surorile preotului Felician Tiba, toţi fiind stabiliţi la Libourne.

Catolicii din Libourne şi împrejurimi, care l-au ales ca patron pe Fericitul Ieremia, au posibilitatea unei Liturghii în limba română la fiecare două săptămâni, părintele Valerian Enăşcuţ fiind şi paroh pentru mai multe comunităţi franceze.

Diacon Laurenţiu Diac

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 şi 26 decembrie: Franţa: Crăciun 2025 cu românii din Libourne