Acest minunat frate a trăit la începuturile Ordinului Franciscan Capucin, factor cu siguranţă determinant pentru el. Vreau să spun prin acest lucru că nu putea ca în sufletul unui om simplu, un fiu de ţăran să se nu nască o disponibilitate şi generozitate, faţă de cei în lipsuri de tot felul, virtuţi pe care le-a primit de la călugării care încă trăiau entuziasmul inaugurări noului ordin.
Virtutea prin care s-a remarcat foarte tare spiritualitatea şi întreaga lui zidire duhovnicească a fost iubirea care este mărgăritarul preţios al întregii sale vieţi religioase. Astfel a reuşi prin iubire să mulţumească pe toţi şi în primul rând pe Dumnezeu, căci spunea el "când lucrurile se fac din iubire faţă de Domnul, totul merge bine". Şi un alt aspect important pentru a fi mereu vesel şi senin era acela, cum spunea el "de a accepta totul din iubire faţă de Domnul şi nu-ţi vei pierde seninătatea sufletească".
Secretul unei vieţii desăvârşite este acela de "a face tot ceea ce voieşte iubirea". A iubit şi s-a lăsat iubit, aşa cum spune şi părintele nostru Francisc, al cărui urmaş fidel şi radical a fost şi fratele nostru Ieremia: "iubirea nu este iubită".
Iniţiatorul iubirii este Dumnezeu, iubirea Dumnezeului unic este amintită în prima din cele zece cuvinte, iar omul este chemat la un răspuns tot de iubire. Pentru ca Dumnezeu să fie perceput ca iubire trebuie să avem credinţă în iubirea lui Dumnezeu, care este o chemare şi totodată o responsabilitate şi o obligaţie.
Se poate păcătui în diferite feluri împotriva iubirii lui Dumnezeu: indiferenţa e nepăsătoare faţă de iubirea divină sau refuză să ţină seama de ea; îi nesocoteşte iniţiativa şi îi neagă puterea. Nerecunoştinţa omite sau refuză să recunoască iubirea divină şi să-i răspundă cu iubire. Lâncezeala este o ezitare sau o neglijenţă de a răspunde iubirii divine; ea poate implica refuzul de a se lăsa purtat de dinamismul iubirii. Lenea spirituală merge până la a refuza bucuria care vine de la Dumnezeu şi a avea repulsie pentru binele divin. Ura faţă de Dumnezeu vine din orgoliu. Ea se opune iubirii lui Dumnezeu.
Astăzi acest termen este puţin degradat şi deteriorat din cauza folosirii în diferite acţiuni improprii.
Iubirea fericitului Ieremia faţă de Dumnezeu, de oameni şi de bolnavi, a fost pentru el aşa cum spune Ioan Gură de Aur în definirea iubirii: "bucuria de a face altora bucurie". Şi tot acest mare sfânt spune că "iubirea este izvorul binelui". El slujea cu mare iubire şi devotament pe cei bolnavi pentru că el nu slujea oamenilor, ci lui Dumnezeu.
Oamenii ca el, s-au deosebit prin vitejia unei vieţi trăite la maxim la nivel spiritual, au fost mereu mari curajoşi care au pariat pe iubirea lui Dumnezeu, căci bine spune Alfred Tennyson "e mai bine să iubeşti, decât să nu fi iubit deloc".
Dacă avem şi noi un "sfânt" acest lucru este un dar de iubire din partea lui Dumnezeu şi o muncă imensă din partea fratelui Ieremia de a fi după asemănarea lui Dumnezeu , căci "iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la el". (Michelangelo)
O iubire trăită şi hrănită din iubire, este minunea şi minimul ce putem să-l facem şi noi în fiecare zi, nouă şi celor din jurul nostru, o iubire dezinteresată.
Unii se întreabă ce este iubirea şi îşi consacră toată viaţa cercetării şi căutării iubirii, dar pentru că nu caută unde trebuie şi cum trebuie mulţi nu au făcut cunoştinţă cu adevărata iubire care este în Dumnezeu şi Dumnezeu.
La fel se întreba şi Lev Tolstoi în Război şi pace: "Iubirea? Ce-i iubirea? Se gândea el. Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor".
Fericitul Ieremia nu a făcut tratate despre iubire, el a fost omul trăirii interioare, al punerii în practică, al exemplului şi mărturiei vii, prin viaţa sa proprie.
A fost un veşnic îndrăgostit de Măicuţa Sfântă, care era pentru el alinare şi mângâiere sufletului în momentele grele. Căci spune el "e frumos s-o lăudăm pe sfânta Fecioară, să ne rugăm ei, să-i imploră ajutorul, mai ales când suntem la strâmtorare". Şi pentru a putea spune că o iubim pe mama noastră cerească, fericitul Ieremia ne îndeamnă următoarele: "Trebuie să-i imităm virtuţile şi să ne străduim cu orice preţ să devenim asemenea ei. Dacă o iubim cu adevărat pe sfânta Fecioară, ceea ce pare greu devine uşor prin iubirea faţă de aceea care, din bunătate faţă de noi, ne oferă onoarea şi harul de a fi asemenea nouă".
Iubirea divină caută inimi disponibile şi generoase unde să sălăşluiască, dar nu cu chirie sau cu taxă, ci să devină posesorul sufletului locuit.
Urmând exemplul fericitului Ieremia, să ne deschidem larg inima şi mintea spre a gusta şi noi în această lume farmecul, frumuseţea şi fericirea de a trăi în iubire.
Iubirea să ne inunde viaţa şi sufletul mereu!
Fr. Eugen Murariu
