Sfânta Maria a dorit ca noi, un grup de aproximativ 200 de credincioşii din Parohia Faraoani şi 150 din Parohia Galbeni, în ziua de 14 iulie 2007, să fim mai aproape de ea în sanctuarul dedicat ei, de la Cacica.

Plecarea noastră din Faraoani a fost la ora 6.00 dimineaţa cu trei autocare şi un microbuz, urmând să ajungem la Cacica în jurul orei 9.30, unde ne-am întâlnit cu pelerinii veniţi din Parohia Galbeni. Pe la ora 10.00 am fost primiţi de pr. Abalintoaie Lucian, vicar de Cacica, printr-o rugăciune specială, după care am fost stropiţi cu apă sfinţită. În timp ce părintele ne binecuvânta, am început un cântec în cinstea sfintei Fecioare Maria cu care am şi intrat în biserică.

Ajunşi în biserică ni s-a făcut cunoscut programul pelerinajului şi anume: celebrarea penitenţială, Spovada, recitarea sfântului Rozariu, sfânta Liturghie, Calea crucii, adoraţia euharistică, binecuvântarea cu preasfântul sacrament şi plecarea pelerinilor.

Pentru pregătirea sfintei Spovezi s-au citit două lecturi de către cei din Parohia Galbeni, urmată de evanghelie şi de o scurtă predică. Apoi, sfântul Rozariu a fost recitat de două persoane din Faraoani şi trei din Galbeni, fiecare câte un mister. Liturghia a fost animată de dascălul comunităţii Faraoani, Iulian Farţadi, şi 14 corişti, din care 12 erau din Faraoani.

Lecturile de la sfânta Liturghie au fost citite de două persoane din Faraoani, iar la rugăciunea credincioşilor intenţiile fiind proclamate de o persoană din Faraoani şi o persoană din Galbeni. În cuvântul de învăţătură, pr. Romuald Bulai, rectorul sanctuarului din Cacica, ne-a explicat importanţa acestui moment de har şi mijlocirea deosebită a sfintei Fecioare pentru toţi pelerinii care-i vizitează sanctuarele.

După un moment de repaus, revenind în biserică am mers pe urmele Mântuitorului, meditând la patima şi moartea sa, rugându-ne Calea sfintei cruci. De obicei se făcea pe uliţele satului, dar vremea nu a vrut să ţină cu noi de aceea s-a făcut în biserică.

Acest moment s-a încheiat în biserică în faţa sfântului sacrament expus spre adorare. În încheiere am primit binecuvântarea cu preasfântul sacrament şi indulgenţa plenară cu ocazia pelerinajului.

Trăind aceste momente de har am ajuns la concluzia că devoţiunea adevărată faţă de sfânta Fecioară Maria, îi deschide omului calea spre cel ce este izvorul harului, iar Cacica este printre alte locuri ale acestui pământ unul în care omul de bunăvoinţă se poate ruga, reculege şi sfinţi mai uşor.

Lăsând toate grijile acasă şi dorind să fim mai aproape de Dumnezeu, toţi am beneficiat din plin de roadele harului dumnezeiesc. În acest fel am descoperit în noi nevoia de a mulţumi la nesfârşit pentru aceasta, şi totuşi, parcă atât de puţin, pentru toate cele trăite şi primite împreună prin mijlocirea Mariei.

Imagini de la acest eveniment pe situl www.parohiafaraoani.ro.

Pr. Adrian Chili