Joi, 21 august 2008, în cimitirul comunităţilor Faraoani şi Valea Mare s-au adunat într-un climat de rugăciune şi aducere aminte peste o mie de persoane împreună cu Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi 16 preoţi pentru a celebra o sfântă Liturghie la comemorarea celor 20 de ani de la tragicul accident în care şi-au pierdut viaţa 19 persoane din Faraoani, 4 din Valea Mare şi 4 din Orbeni. Acest eveniment este încă o rană vie în aceste comunităţi, iar această zi a fost un prilej de a ne ruga împreună şi de a asculta cuvintele de încurajare pe care ni le-a adresat Preasfinţitul Aurel Percă.
Pentru mine personal, care am concelebrat la aceasta Liturghie, a fost un moment foarte emoţionant să văd în faţa mea părinţii, rudele şi cunoscuţii celor implicaţi în acel tragic accident. Evocând numele celor decedaţi, îmi aminteam de fiecare în parte, de chipul lor, de personalitatea lor şi de călătoria noastră către acel loc de muncă la care nu am mai ajuns.
Era ceva normal în acei ani ca în timpul vacanţelor să dăm o măna de ajutor bugetului familial şi să ne căutăm de muncă. Şi erau mai multe echipe care plecau în judeţele Harghita sau Covasna la strâns de cartofi, pentru că se plătea mai bine şi beneficiam de cartofi pentru iarnă.
În ziua de 20 august 2008 s-a zvonit că urma să vină o maşină care să-i transporte pe oameni la locul de muncă. Zvonul s-a răspândit repede şi toţi cei 60 eram gata de plecare în ziua de duminică, 21 august 1988, în jurul orei 15.00, de pe strada Moghioruş. Eram mulţi adolescenţi, tineri şi persoane mai în vârstă. Toţi plini de viaţă şi cu bucuria de a trăi şi de a realiza ceva bun, util familiei. Nu era un autobuz, ci era un camion care încă mai avea pe podea resturi de paie cărate în zilele dinainte, dar cu câteva bănci prinse de podea şi transformat în mijloc de transport persoane, iar în remorcă erau bagajele noastre. Am urcat câţi am încăput, urmând ca ceilalţi să meargă cu trenul. Plecam toţi bucuroşi că ieşim din sat şi mai vedem lumea.
Pe drum, se glumea, se rădea, persoanele mai în vârstă spuneau rozariul, totul părea normal, până când am ajuns la Valea Uzului. După ce am trecut de tabăra Valea Uzului, intrând în pădure, din sens opus veneau două maşini marca Dacia, una galbenă şi una neagră, cu cea neagră s-a întâlnit chiar pe pod şi camionul în care eram noi a tras prea pe dreapta, iar după pod, drumul fiind mai îngust şi având o treaptă, cum a trecut cu roţile din spate, a derapat şi cu greutatea maşini s-a răsturnat în apă cu roţile în sus. Remorca maşini s-a agăţat de pod şi apoi a intrat în maşină. Era în jurul ore 19.15.
Erau doar ţipete şi urlete de sub maşină. În timpul răsturnării, o parte dintre noi, cei care erau în partea stângă a maşinii, au fost aruncaţi afară, pe alţi aruncaţi i-a prins din nou sub maşină. Eu eram în partea dreaptă, pe a doua bancă din faţă. Am rămas sub maşină puţin lovit şi, după ce au deschis oblonul din balamale, m-au scos afară, eram ud de motorina care curgea din rezervor. Persoanele din acea Dacie galbenă s-au oprit şi s-au întors şi ne-au fost de mare ajutor, chiar dacă nici până azi nu ştiu cine au fost şi ţin să le mulţumesc şi aş dori să îi cunosc ca să le mulţumesc personal pentru ajutorul acordat.
Cei răniţi au fost întinşi pe cealaltă parte a drumului şi înveliţi cu păturile noastre, căci fiecare avea cu el şi pătură. De la apropiata tabără au venit în ajutor medici şi câţiva elevi mai mari care ne-au ajutat să mergem la tabără, lăsând în urmă gemetele acelora care nu puteau fi scoşi. De la tabără, noaptea târziu, cei care eram mai bine am fost duşi cu o maşină la spitalul din Moineşti. Aici toată noaptea, din jumătate în jumătate de oră, persoane civile ne trezeau şi ne puneau să povestim cum a fost.
În dimineaţă următoare a venit pr. Ioan Purcaru cu sfintele taine, luând numele celor din spital şi transmiţând părintelui Ştefan Vacaru. Cei care au putut fi externaţi au fost duşi la morga din Bacău pentru a-i recunoaşte pe cei decedaţi, iar de acolo acasă.
În sat era mare jale, toată lumea era îndurerată. În toate părţile satului era un defunct, rude sau vecini şi tot satul era în doliu.
La 25 august a avut loc înmormântarea celor 23 de persoane din Faraoani şi Valea Mare, celebrare prezidată de Monseniorul Petru Gherghel care ne-a adresat cuvinte de încurajare şi îmbărbătare. La sfânta Liturghie au luat parte mulţi preoţi şi foarte multă lume din toate părţile. Printre mulţime din păcate şi multă Securitate, pentru că se temeau de vreo mişcare în masă, dar lumea era închisă în durere şi suferinţă.
Despre acest accident nu s-a scris şi nu s-a spus nimic prin mijloacele mass-media ale acelei perioade, totul a fost ţinut ascuns, dar în memoria comunităţii acest eveniment nu poate fi şters şi aceste persoane care şi-au pierdut viaţa în acest accident nu pot fi uitate niciodată.
Pr. Augustin Bărbuţ, OCarm.
* * *
Faraoani: Comemorare la 20 de ani
