Galaţi
Galaţi

În Primul Război Mondial au fost chemaţi la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iaşi; jumătate dintre ei nu s-au mai întors. Pentru a recupera memoria eroilor din localităţile catolice din Moldova publicăm lista lor pe parohii după cum am primit-o de la părinţii parohi sau după cum a rezultat din cercetări. Aşteptăm în continuare - din parohiile care n-au trimis încă - lista eroilor şi fotografii cu monumente (dacă acestea există) din centrul parohial şi din filiale. Numele eroilor pot fi recuperate de pe monumentul ridicat în localitate; din arhiva parohiei (posibil şi în Registrul decedaţilor); de la primărie; de la credincioşii din localitate (mai toţi ştiu bunicii sau străbunicii lor care au murit în primul război).
 

Galaţi

Oraşul Galaţi are o istorie încărcată datorită faptului că este aşezat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială europeană, Canalul Dunăre-Main-Rin.

La Galaţi catolicismul a fost adus de misionarii franciscani, primul act oficial care atestă prezenţa acestui ordin în Moldova fiind documentul pontifical "Cum hora undecima", dat de papa Grigore al IX-lea la 11 iunie 1239[1].

Primul Război Mondial a avut mari repercusiuni asupra gălăţenilor, chiar dacă despre bătălia sângeroasă din iarna anului 1918 din Valea Ţiglinei, unde, ca la Mărăşeşti, s-a spus "Pe aici nu se trece!", nu se ştiu prea multe! Mulţi dintre gălăţeni au fost înrolaţi în Regimentul 11 Siret, vărsându-şi sângele pe câmpurile de luptă de la Mărăşti, Mărăşeşti sau Oituz.

Galaţiul a reprezentat ultima barieră în calea ruşilor, deoarece în luptele din 7-9 ianuarie 1918, o mână de soldaţi, marinari, pompieri, poliţişti şi civili (500 de oameni) au învins o armata de ruşi (12.000 de oameni)[2].

Pentru rememorarea faptelor de vitejie din 1918, cinci ani mai târziu, la Galaţi s-a ridicat un monument, care însă a fost demolat în 1962 din motive aşa-zis edilitare, mărturie a lui rămânând doar fotografiile vremii realizate de George Makşay, fotograful Casei Regale[3].

Cu ocazia centenarului, la iniţiativa Consiliului Judeţean Galaţi, monumentul distrus de comunişti a fost reconstruit în zona centrală a oraşului, la Stirex, şi poartă numele "Monumentul Apărătorii Galaţiului 7-9 ianuarie 1918". Conform planului, suprafaţa monumentului este de 20 mp, are înălţimea de 5,25 metri, cu tot cu vulturul situat în vârf, iar soclul este luminat[4].

Monumentul a fost inaugurat pe 20 ianuarie 2018, printr-o ceremonie cu mult fast, acesta fiind primul monument dedicat Centenarului Marii Uniri.

Un alt monument care comemorează eroii din diverse războaie este situat în cimitirul "Eternitatea", care se află pe bulevardul George Coşbuc, nr. 221. Aici sunt înhumaţi, în morminte comune şi în osuar, 2.625 de eroi români, ruşi şi francezi, căzuţi în bătăliile din Războiul pentru Independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial[5].

Mausoleul a fost construit după planurile arhitectului Mihail Popescu. Primele lucrări la mausoleu au început în anul 1925 şi au fost coordonate de generalul de divizie Ionescu Marin şi continuate de generalul Florescu Mihail. Inaugurarea a avut loc în anul 1930[6].

Pe plăcile din marmură sunt inscripţionate numele eroilor cunoscuţi, proveniţi din fostul judeţ Covurlui, căzuţi în Războiul pentru Independenţă, în Primul şi al Doilea Război Mondial.

Olimpia Ţicloş

Note:
[1] http://www.catolicagalati.ro [accesat la 3.05.2018].
[2] https://www.viata-libera.ro [accesat la 5.05.2018].
[3] http://adevarul.ro [accesat la 3.05.2018].
[4] www.romania-actualitati.ro [accesat la 4.05.2018].
[5] http://mnlr.ro [accesat la 3.05.2018].
[6] https://once.mapn.ro [accesat la 4.05.2018].

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Eroii din Primul Război Mondial (XXVIII): Galaţi

* * *

PS Petru Gherghel: Decret episcopal - În veci recunoştinţa şi amintirea lor

* * *

Eroii din Primul Război Mondial (vor urma şi alte episoade): (CX): Sascut, (CIX): Fălticeni, (CVIII): Berzunţi, (CVII): Botoşani, (CVI): Mirceşti, (CV): Belceşti, (CIV): Târgu Ocna, (CIII): Nisiporeşti, (CII): Gheorghe Doja (Gâşteni), (CI): Sagna, (C): Bârlad şi Tecuci, (XCIX): Roman, (XCVIII): Piatra-Neamţ, (XCVII): Oneşti, (XCVI): Tămăşeni, (XCV): Bacău, (XCIV): Văleni, (XCIII): Teţcani, (XCII): Iaşi, (XCI): Slănic Moldova, Cerdac şi Cireşoaia, (XC): Focuri (LXXXIX): Dărmăneşti, (LXXXVIII): Ferăstrău, (LXXXVII): Târgu Trotuş, (LXXXVI): Tuta, (LXXXV): Ştefan cel Mare (Valea Seacă), (LXXXIV): Vizantea, (LXXXIII): Oituz, (LXXXII): Mărăşeşti, (LXXXI): Rotunda, (LXXX): Paşcani, (LXXIX): Comuna Pârgăreşti, satele Nicoreşti, Pârgăreşti, Satu Nou (LXXVIII): Corhana, (LXXVII): Buruieneşti, (LXXVI): Horleşti, (LXXV): Buhuşi, (LXXIV): Băluşeşti, (LXXIII): Satu Nou - NT, (LXXII): Măgura, (LXXI): Pralea, (LXX): Luizi-Călugăra, (LXIX): Cacica, (LXVIII): Suceava, (LXVII): Mărgineni, (LXVI): Iugani, (LXV): Slobozia, (LXIV): Izvoarele, (LXIII): Gioseni, (LXII): Bârgăuani, (LXI): Dochia, (LX): Solca şi Arbore (Parohia Soloneţu Nou), (LIX): Gura Humorului, (LVIII): Faraoani şi Valea Mare, (LVII): Răducăneni, (LVI): Câmpulung Moldovenesc, (LV): Siret, (LIV): Oţeleni, (LIII): Valea Seacă şi Nicolae Bălcescu, (LII): Cotnari, (LI): Galbeni, (L): Răchiteni, (XLIX): Mogoşeşti-Siret, (XLVIII): Fărcăşeni, (XLVII): Huşi, (XLVI): Pustiana, (XLV): Scorţeni - Floreşti, (XLIV): Moineşti, (XLIII): Ardeoani, (XLII): Arini, (XLI): Răcăciuni, (XL): Focşani, (XXXIX): Adjudeni, (XXXVIII): Şcheia, (XXXVII): Târgu Neamţ, (XXXVI): Hălăuceşti, (XXXV): Pildeşti, (XXXIV): Sarata, (XXXIII): Rădăuţi, (XXXII): Adjud, (XXXI): Ciucani, (XXX): Dumbrăveni şi Berindeşti, (XXIX): Lespezi, (XXVIII): Galaţi, (XXVII): Vatra Dornei, (XXVI): Ploscuţeni, (XXV): Dofteana, (XXIV): Schineni, (XXIII): Barticeşti, (XXII): Cleja, Somuşca şi Valea Mică, (XXI): Ciugheş, (XX): Lilieci, (XIX): Chetriş, Tamaşi, Furnicari, (XVIII): Vladnic, (XVII): Poiana Negri şi Mâgla, (XVI): Fundu Răcăciuni, (XV): Călugăreni, (XIV): Prăjeşti, (XIII): Buhoci, (XII): Brusturoasa şi Cuchiniş, (XI): Comăneşti, (X): Frumoasa, (IX): Gherăeşti, (VIII): Coman, (VII): Luncaşi, (VI): Bijghir, (V): Buhonca, (IV): Săbăoani şi Traian, (III): Traian (BC), (II): Horgeşti, (I): Butea.