Paşcani

În Primul Război Mondial au fost chemaţi la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iaşi; jumătate dintre ei nu s-au mai întors. Pentru a recupera memoria eroilor din localităţile catolice din Moldova publicăm lista lor pe parohii după cum am primit-o de la părinţii parohi sau după cum a rezultat din cercetări. Aşteptăm în continuare - din parohiile care n-au trimis încă - lista eroilor şi fotografii cu monumente (dacă acestea există) din centrul parohial şi din filiale. Numele eroilor pot fi recuperate de pe monumentul ridicat în localitate; din arhiva parohiei (posibil şi în Registrul decedaţilor); de la primărie; de la credincioşii din localitate (mai toţi ştiu bunicii sau străbunicii lor care au murit în primul război).
 

Parohia Paşcani a fost înfiinţată la 13 iunie 1990 prin desprindere de la Mirceşti, după ce mai înainte a aparţinut de Iaşi, Hălăuceşti, Fălticeni. În 1856, odată cu începerea construirii căii ferate, numeroase familii se îndreaptă spre oraş. Colaborarea romano-germano-polonă în acest domeniu, implică venirea în Paşcani a primelor familii catolice, ce vor sta la baza comunităţii de mai târziu1. În anul 1913 erau aici 123 de familii cu 456 de credincioşi iar în anul 1920 erau 151 de familii cu 627 de credincioşi2.

Pr. Mihai Cătău, parohul comunităţii, care a trimis fotografiile, a identificat în Paşcani două monumente dedicate eroilor. Un monument fără cruce există în oraş lângă Şcoala Gimnazială nr. 3 "Iordache Cantacuzino", dedicate eroilor din al Doilea Război Mondial. Celălalt se află în cimitirul municipal şi este dedicat eroilor din ambele războaie mondiale. Este un obelisc din trei corpuri cu cruce în vârf. Monumentul se ridică pe un postament în două trepte, aşezat la rândul lui pe o platformă pavată înconjurată de 10 stâlpi mici din piatră legaţi între ei cu lanţ. În partea din faţă pe corpul din mijloc este notat: "Cu pioasă recunoştinţă / eroilor morţi pentru in- / dependenţa şi întregirea / neamului". Pe corpul de dedesubt probabil sunt gravate numele eroilor, darn u se pot citi pentru că a fost aşezată deasupra o icoană cu învierea prinsă în holşuruburi.

Într-o carte monografică "Paşcani. Profiluri militare", scrisă de Dumitru Stavarache (colonel în rezervă)3, autorul arată contribuţia păşcănenilor în Războiul pentru Întregirea Neamului (1916-1918), redând două tabele cu numele a 25 de "militari păşcăneni din Regimentul 56 Infanterie morţi în anii 1916-1918" şi a 33 de "militari păşcăneni dispăruţi în campaniile din 1916-1918", nume extrase din Arhiva Ministerului Apărării Naţionale. Din păcate, până acum nu a putut fi identificat niciun nume de catolic, iar credincioşii, fiind din generaţii care nu au legătură cu generaţia Primului Război Mondial, nu-şi amintesc de vreun erou din Paşcani.

Pr. Cornel Cadar

Note

1 "Lumina creştinului", aprilie 1995, p. 12; http://www.ercis.ro/dieceza/parohii/fisa.asp?id=75, accesat la 4 septembrie 2018.

2 Iosif Gabor, Dicţionar statistic al localităţilor catolice din Moldova 1865-1948 (mss), vol. 4 (P-Z, Frumoasa, 11 februarie 1974), p. 4 (403).

3 Dumitru Stavarache, Paşcani. Profiluri militare, Editura: "Sylvi", Bucureşti, 2001, p. 21-27.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Eroii din Primul Război Mondial (LXXX): Paşcani

* * *

PS Petru Gherghel: Decret episcopal - În veci recunoştinţa şi amintirea lor

* * *

Eroii din Primul Război Mondial (vor urma şi alte episoade): (CX): Sascut, (CIX): Fălticeni, (CVIII): Berzunţi, (CVII): Botoşani, (CVI): Mirceşti, (CV): Belceşti, (CIV): Târgu Ocna, (CIII): Nisiporeşti, (CII): Gheorghe Doja (Gâşteni), (CI): Sagna, (C): Bârlad şi Tecuci, (XCIX): Roman, (XCVIII): Piatra-Neamţ, (XCVII): Oneşti, (XCVI): Tămăşeni, (XCV): Bacău, (XCIV): Văleni, (XCIII): Teţcani, (XCII): Iaşi, (XCI): Slănic Moldova, Cerdac şi Cireşoaia, (XC): Focuri (LXXXIX): Dărmăneşti, (LXXXVIII): Ferăstrău, (LXXXVII): Târgu Trotuş, (LXXXVI): Tuta, (LXXXV): Ştefan cel Mare (Valea Seacă), (LXXXIV): Vizantea, (LXXXIII): Oituz, (LXXXII): Mărăşeşti, (LXXXI): Rotunda, (LXXX): Paşcani, (LXXIX): Comuna Pârgăreşti, satele Nicoreşti, Pârgăreşti, Satu Nou (LXXVIII): Corhana, (LXXVII): Buruieneşti, (LXXVI): Horleşti, (LXXV): Buhuşi, (LXXIV): Băluşeşti, (LXXIII): Satu Nou - NT, (LXXII): Măgura, (LXXI): Pralea, (LXX): Luizi-Călugăra, (LXIX): Cacica, (LXVIII): Suceava, (LXVII): Mărgineni, (LXVI): Iugani, (LXV): Slobozia, (LXIV): Izvoarele, (LXIII): Gioseni, (LXII): Bârgăuani, (LXI): Dochia, (LX): Solca şi Arbore (Parohia Soloneţu Nou), (LIX): Gura Humorului, (LVIII): Faraoani şi Valea Mare, (LVII): Răducăneni, (LVI): Câmpulung Moldovenesc, (LV): Siret, (LIV): Oţeleni, (LIII): Valea Seacă şi Nicolae Bălcescu, (LII): Cotnari, (LI): Galbeni, (L): Răchiteni, (XLIX): Mogoşeşti-Siret, (XLVIII): Fărcăşeni, (XLVII): Huşi, (XLVI): Pustiana, (XLV): Scorţeni - Floreşti, (XLIV): Moineşti, (XLIII): Ardeoani, (XLII): Arini, (XLI): Răcăciuni, (XL): Focşani, (XXXIX): Adjudeni, (XXXVIII): Şcheia, (XXXVII): Târgu Neamţ, (XXXVI): Hălăuceşti, (XXXV): Pildeşti, (XXXIV): Sarata, (XXXIII): Rădăuţi, (XXXII): Adjud, (XXXI): Ciucani, (XXX): Dumbrăveni şi Berindeşti, (XXIX): Lespezi, (XXVIII): Galaţi, (XXVII): Vatra Dornei, (XXVI): Ploscuţeni, (XXV): Dofteana, (XXIV): Schineni, (XXIII): Barticeşti, (XXII): Cleja, Somuşca şi Valea Mică, (XXI): Ciugheş, (XX): Lilieci, (XIX): Chetriş, Tamaşi, Furnicari, (XVIII): Vladnic, (XVII): Poiana Negri şi Mâgla, (XVI): Fundu Răcăciuni, (XV): Călugăreni, (XIV): Prăjeşti, (XIII): Buhoci, (XII): Brusturoasa şi Cuchiniş, (XI): Comăneşti, (X): Frumoasa, (IX): Gherăeşti, (VIII): Coman, (VII): Luncaşi, (VI): Bijghir, (V): Buhonca, (IV): Săbăoani şi Traian, (III): Traian (BC), (II): Horgeşti, (I): Butea.