Mogoşeşti-Siret
Mogoşeşti-Siret

În Primul Război Mondial au fost chemaţi la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iaşi; jumătate dintre ei nu s-au mai întors. Pentru a recupera memoria eroilor din localităţile catolice din Moldova publicăm lista lor pe parohii după cum am primit-o de la părinţii parohi sau după cum a rezultat din cercetări. Aşteptăm în continuare - din parohiile care n-au trimis încă - lista eroilor şi fotografii cu monumente (dacă acestea există) din centrul parohial şi din filiale. Numele eroilor pot fi recuperate de pe monumentul ridicat în localitate; din arhiva parohiei (posibil şi în Registrul decedaţilor); de la primărie; de la credincioşii din localitate (mai toţi ştiu bunicii sau străbunicii lor care au murit în primul război).
 

Mogoşeşti-Siret

Satul Mogoşeşti-Siret este aşezat pe malul drept al râului Siret între două oraşe din Moldova: Roman şi Paşcani. Denumirea dublă pe care o poartă face să se distingă de celelalte opt localităţi din ţară care au aceeaşi denumire.

Prima dată istorică de înfiinţare a satului ar fi prin anii 1723-1730, pe locul numit "Silişte", iar astăzi "Izvoare", ceva mai la nord de satul Mogoşeşti-Siret de astăzi. Izbucnind marea ciumă, boierul Mogoş împreună cu locuitorii de pe moşie s-au retras în munţi de unde nu s-au mai întors. Totuşi, unii care au plecat cu el s-au întors după un timp pe moşie, unde au construit o bisericuţă de lemn.

În anul 1806 este semnalată în Mogoşeşti-Siret prezenţa a şase familii de catolici. În anul 1821 erau 14 familii, iar în anul 1869 erau 33 de familii.

În anul 1864 când s-a făcut împroprietărirea ţăranilor, existau în satul Mogoşeşti-Siret 110 familii din care 83 ortodocşi şi 27 catolici. În urma promulgării Legii civile din anul 1872, lege care interzicea înmormântarea în interiorul oraşului sau al satului, puţini locuitori catolici din Mogoşeşti-Siret care administrativ aparţineau de Parohia Hălăuceşti unde era şi cimitirul, au hotărât să construiască o mică biserică şi să aibă un cimitir propriu pe moşia lor. Această biserică din nuiele şi lut a fost sfinţită pe 8 noiembrie 1875 în cinstea Tuturor Sfinţilor, dar ea va rezista puţin timp.

Biserica de astăzi, construită din cărămidă, a fost terminată în anul 1922. De atunci şi până în prezent a suferit mai multe modificări şi reparaţii. Ultima intervenţie importantă s-a efectuat la faţadă în cursul anului 1991. Patronul bisericii este Preasfânta Inimă a lui Isus.

Din anul 1961 până în anul 1982, comunitatea din Mogoşeşti-Siret a figurat în dieceza cu titlul de cvasiparohie. În anul 1982 a devenit parohie independentă şi de sine stătătoare prin numirea primului paroh pentru această comunitate în persoana părintelui Lucian Luca.

Actualmente Parohia Mogoşeşti-Siret are afiliate două comunităţi mai mici, şi anume Cozmeşti şi Muncelul de Sus. Parohia este formată din 315 familii cu 822 de suflete.

În cimitirul catolic se găseşte un monument amenajat în anul 1969, unde sunt menţionate numele celor care au murit în toate cele patru conflagraţii, în care Romania a fost implicată: 1877-1878; 1913; 1916-1918; 1940-1945.

  1. Albert D.N.
  2. Antici M.N.
  3. Bartic M.P.
  4. Blaj M.
  5. Bete Gh.M.
  6. Biliboc Gh.
  7. Birtom P.P.
  8. Bisoc I.P.
  9. Bisoc D.Ic.
  10. Brudaru F.Ic
  11. Brudaru F.M.
  12. Brudaru P.P.
  13. Ciobanu I.M.
  14. Ciobanu D.
  15. Dumitras M.P.
  16. Dumitras P.P.
  17. Imbrea Gh.
  18. Jufa M.
  19. Lupu M.M.
  20. Martinus Mr.
  21. Marian A.P.
  22. Plesca Gh.I.
  23. Plesca Gh.V.
  24. Plesca Gh.P.
  25. Plesca A.Gh.
  26. Plesca Gh.M.
  27. Varca A.M
  28. Muscalu M.Gr.
  29. Marian A.Gh.
  30. Brahas Gh.

Într-o a doua etapă se va descrie monumentul şi se va reda şi celelalte inscripţii care apar pe monument.

Eduard Stoica

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Eroii din Primul Război Mondial (XLIX): Mogoşeşti-Siret

* * *

PS Petru Gherghel: Decret episcopal - În veci recunoştinţa şi amintirea lor

* * *

Eroii din Primul Război Mondial (vor urma şi alte episoade): (CX): Sascut, (CIX): Fălticeni, (CVIII): Berzunţi, (CVII): Botoşani, (CVI): Mirceşti, (CV): Belceşti, (CIV): Târgu Ocna, (CIII): Nisiporeşti, (CII): Gheorghe Doja (Gâşteni), (CI): Sagna, (C): Bârlad şi Tecuci, (XCIX): Roman, (XCVIII): Piatra-Neamţ, (XCVII): Oneşti, (XCVI): Tămăşeni, (XCV): Bacău, (XCIV): Văleni, (XCIII): Teţcani, (XCII): Iaşi, (XCI): Slănic Moldova, Cerdac şi Cireşoaia, (XC): Focuri (LXXXIX): Dărmăneşti, (LXXXVIII): Ferăstrău, (LXXXVII): Târgu Trotuş, (LXXXVI): Tuta, (LXXXV): Ştefan cel Mare (Valea Seacă), (LXXXIV): Vizantea, (LXXXIII): Oituz, (LXXXII): Mărăşeşti, (LXXXI): Rotunda, (LXXX): Paşcani, (LXXIX): Comuna Pârgăreşti, satele Nicoreşti, Pârgăreşti, Satu Nou (LXXVIII): Corhana, (LXXVII): Buruieneşti, (LXXVI): Horleşti, (LXXV): Buhuşi, (LXXIV): Băluşeşti, (LXXIII): Satu Nou - NT, (LXXII): Măgura, (LXXI): Pralea, (LXX): Luizi-Călugăra, (LXIX): Cacica, (LXVIII): Suceava, (LXVII): Mărgineni, (LXVI): Iugani, (LXV): Slobozia, (LXIV): Izvoarele, (LXIII): Gioseni, (LXII): Bârgăuani, (LXI): Dochia, (LX): Solca şi Arbore (Parohia Soloneţu Nou), (LIX): Gura Humorului, (LVIII): Faraoani şi Valea Mare, (LVII): Răducăneni, (LVI): Câmpulung Moldovenesc, (LV): Siret, (LIV): Oţeleni, (LIII): Valea Seacă şi Nicolae Bălcescu, (LII): Cotnari, (LI): Galbeni, (L): Răchiteni, (XLIX): Mogoşeşti-Siret, (XLVIII): Fărcăşeni, (XLVII): Huşi, (XLVI): Pustiana, (XLV): Scorţeni - Floreşti, (XLIV): Moineşti, (XLIII): Ardeoani, (XLII): Arini, (XLI): Răcăciuni, (XL): Focşani, (XXXIX): Adjudeni, (XXXVIII): Şcheia, (XXXVII): Târgu Neamţ, (XXXVI): Hălăuceşti, (XXXV): Pildeşti, (XXXIV): Sarata, (XXXIII): Rădăuţi, (XXXII): Adjud, (XXXI): Ciucani, (XXX): Dumbrăveni şi Berindeşti, (XXIX): Lespezi, (XXVIII): Galaţi, (XXVII): Vatra Dornei, (XXVI): Ploscuţeni, (XXV): Dofteana, (XXIV): Schineni, (XXIII): Barticeşti, (XXII): Cleja, Somuşca şi Valea Mică, (XXI): Ciugheş, (XX): Lilieci, (XIX): Chetriş, Tamaşi, Furnicari, (XVIII): Vladnic, (XVII): Poiana Negri şi Mâgla, (XVI): Fundu Răcăciuni, (XV): Călugăreni, (XIV): Prăjeşti, (XIII): Buhoci, (XII): Brusturoasa şi Cuchiniş, (XI): Comăneşti, (X): Frumoasa, (IX): Gherăeşti, (VIII): Coman, (VII): Luncaşi, (VI): Bijghir, (V): Buhonca, (IV): Săbăoani şi Traian, (III): Traian (BC), (II): Horgeşti, (I): Butea.