|
| Faraoani |
În Primul Război Mondial au fost chemaţi la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iaşi; jumătate dintre ei nu s-au mai întors. Pentru a recupera memoria eroilor din localităţile catolice din Moldova publicăm lista lor pe parohii după cum am primit-o de la părinţii parohi sau după cum a rezultat din cercetări. Aşteptăm în continuare - din parohiile care n-au trimis încă - lista eroilor şi fotografii cu monumente (dacă acestea există) din centrul parohial şi din filiale. Numele eroilor pot fi recuperate de pe monumentul ridicat în localitate; din arhiva parohiei (posibil şi în Registrul decedaţilor); de la primărie; de la credincioşii din localitate (mai toţi ştiu bunicii sau străbunicii lor care au murit în primul război).
Faraoani şi Valea Mare
Satele Faraoani şi Valea Mare fac parte, din punct de vedere al organizării administrativ-teritoriale, din comuna Faraoani, judeţul Bacău. [1]
Din punct de vedere al organizării eclesiastice, satele Faraoani şi Valea Mare sunt parohii distincte, prima înfiinţată în anul 1730 [2], cea de a doua în anul 1953. [3]
Cele mai vechi menţiuni documentare sunt din secolul al XV-lea şi vizează satul Faraoani [4]. Începând din secolul al XVII-lea, localnicii părăsesc vatra veche a satului Faraoani şi formează două noi vetre de sat (Faraoani şi Valea Mare), care există şi în zilele noastre. Locul iniţial al satului nu a fost însă abandonat, acolo rămânând atât biserica de lemn "Sfântul Martin", cât şi cimitirul din jurul acesteia, "folosite în continuare, deopotrivă, de locuitorii celor două noi aşezări" [5]. Desigur, după stabilirea pe noile amplasamente rurale, credincioşii catolici din satele Faraoani şi Valea Mare vor avea grijă să-şi construiască şi noi lăcaşuri de cult. În acest sens, bisericile care dăinuie astăzi în cadrul Parohiilor Romano-Catolice din Faraoani şi Valea Mare poartă hramurile "Sfântul Anton de Padova" [6] respectiv "Sfântul Mihail". [7]
În amintirea numeroaselor jertfe pe care localnicii din cele două sate, Faraoani şi Valea Mare, le-au dat în timpul diferitelor războaie la care au participat, au condus şi la ridicarea de către urmaşi a unor monumente comemorative în amintirea lor.
|
| Foto 1 - Monumentul eroilor din satul Faraoani |
Pe latura din faţă a monumentului [foto 1], în partea superioară, se află inscripţia "În amintirea eroilor din Faraoani", iar în partea inferioară, pe o placă de marmură, sunt trecuţi "Eroii 1916-1918: Frâncu Giurgi caporal, Cojocaru Giurgi, Cochior Giurgi, Roca Ianuş, Cochior Petre, Antal Martin, Matei Mihai, Antal A. Martin, Mareş Ianuş Ioje, Frâncu Ianuş, Roca Martin, Cati Ferenţ, Cochior Petre, Cochior Martin, Farcaş Mihai, Minghereş Mihai".
Pe latura din stânga a monumentului sunt "Eroii 1916-1918: Ciceu Petre, Cojocaru Mihai, Farcaş Dumitru, Cochior Ştefan, Antal Mihai, Farcaş P. Antal, Farcaş Ilieş, Sabău Ianuş, Iştoc Ferenţ, David Petre, Matei P. Martin, Menghereş Ghe., Antal Mihai, Duma Solomon, Antal Ferenţ, Cochior Ghe"..
Pe latura din dreapta a monumentului sunt "Eroii 1916-1918: Matei Martin, Cancel Ianuş, Cancel Giurgi, Farcaş I. Mihai, David Petre, Farcaş Petre, Birou Ghe., Frâncu Gi. Ghe., Cochior Ianuş, Vasile Ferenţ, Andrei Mihai, Roca Giurgi, Patraşcu Ianuş, Cochior Martin, Sabău Giurgi, Matei P. Ianuş".
Pe latura din spate a monumentului, alături de numele unui erou din 1877 şi a unuia din 1913, sunt trecute numele a 14 eroi din 1916-1918: "Benchea Andrei, Antal M. Martin, Sabău Petre, Calaraş Martin, Roca Giurgi, Panţiru Ianuş, Roca Antal, Antal M. Giurgi, Roca M. Mihai, Cochior Mihai, Roca I. Mihai, Antal M. Giurgi, Duma Gi. Andrieş, Farcaş IL. Ianuş".
În mare parte, numele concordă cu cele dintr-un "tablou al eroilor căzuţi în războiul din 1916-1919" [10], document din anul 1922: Martin Cochior Ianoş, Ianoş Antal Martin, Ştefan Cochior Martin, Mihai Matei Giurgi, Ianoş Frâncu Gherghel, Peter David Giurgi, Peter Cochior Martin, Ianoş Novac Giurgi, Ianoş Roca Ianoş, Ferenţ Antal Gherghel, Solomon Duma Peter, Martin Cochior Ştefan, Peter Ciceu Mihai, Martin Roca Roşu, Mihai Farcaş Giurgi, Mihai Menghereş Antal, Ianoş Matei Peter, Martin Cochior Ianoş, Martin Roca Antal, Giurgi Cochior Mihai, Giurgi Cojocaru Ianoş, Mihai Antal Ianoş, Giurgi Menghereş Ianoş, Ianoş Petraş Ianoş, Martin Matei Peter, Gherghel Cochior Martin, Dumitru Farcaş Ianoş, Ianoş Cochior Ianoş, Gherghel Frâncu Giurgi, Giurgi Bejan Ianoş, Giurgi Bejan Martin, Martin Antal Mihai, Gherghel Andrei Mihai, Mihai Antal Martin, Ianoş Farcaş Mihai, Martin Matei Giurgi, Vasile Ferenţ Ioje, Andrei Elias Benchea; Ferenţ Cati Ianoş, Peter Pascaru Vasile.
Dintr-un document din anul 1920 aflăm numele a 8 dispăruţi din comuna Faraoani "în timpul campaniei 1916-1918" [11]: Moraru Ştefan, Ciuraru M. Ianuş, Bortoş Martin Petrea, Andrei Mihai, Duma Gherghel, Roca Martin Mihai, Işvanca Petre Martin, Duma Ianuş şi Roca Mihai. Într-un alt document [12] din 1920 găsim numele altor dispăruţi din comuna Faraoani: Bulai Mihai, Coşa Giurgiu, Novac Ianuş, Frâncu Gherghel Ianuş, David Petre, Matei Ianuş, Işvanca Ianuş şi Branstein Mihal.
Un fapt important de menţionat este legat de un document din anul 1919 un "Tabel nominal de invalizi, urmaşii invalizilor, orfani şi văduve de război" [13] unde, alături de 12 invalizi, 89 de văduve de război şi 33 orfani de război, apar şi numele unui număr de 109 "militari morţi sau dispăruţi" [14]: Ghiuri Ianoş, Novac Ianoş, Andrei Petre, Bulai Mihai, Bejan Petre zis Ianoş, Bejan Martin, Ciceu Mihai, Farcaş Antal, Balan Martin, Roca Ianoş, Cojocaru Giurgi, Cochior Giurgi, Coşa Martin, Coşa Ianoş, Duma Giurgi, Duma Martin, Roca Ianoş, Duma Andrei, Cochior Petre, Moraru Ştefan, Matieş Anton, Jitaru Andrei, Antal Martin, Matei Mihai, Antal Mihai, Iştoc G. Ferenţ, Cochior Giurgi, Frâncu Giurgi, Cancel Ianoş, Işvanca Ianoş, Jitaru Gh. Mihai, Antal Martin, Diac Gheorghe, Farţade Martin, Bulai Mihai, Coşa Mihai, Ferenţ Vasile, Menghereş Gheorghe, Antal A. Martin, Cochior Pleşcan Ianoş, Biurou Gherghel, Frâncu Gherghel Ianoş, Coşa Giurgi, Ciuraru Giurgi, Moraru Ştefan, Farţade Antal, Farţade Martin, Işvanca Andrei, Cochior Gherghel, Câte Ferenţ, Farcaş Mihai, Menghereş Mihai, Farcaş Mihai, Ianău Antal, Duma Giurgi Mihai, Duma Martin, Cancel Giurgi, Duma Solomon, Antal Ferenţ, Matei Martin, Roca Ianoş, Farţade Gherghel, Martin Matei, David Petre, Farcaş Ilieş, Menghereş Mihai, Juşca Mihai, Roca Martin, Farcaş Dumitru, Cojocaru Mihai, Sabou Ianoş, Cochior Martin, Simion Costache, Mihai Antal Gherghel, Duma Martin, Coşa Mihai, Roca Giurgi, Frâncu Giurgi, Cochior Petre, Andrica Andrieş, Coşa Ianoş, Andrei Mihai, Ciceu Petre, Farcaş Petre, Farcaş Antal, Coşa Martin Antal, Duma Gherghel, Mariş Ioja, Moraru Ianoş, Farcaş Andrieş, Solomon Mihai, Budău Gheorghe, Antal M. Martin, Duma Andrei, Farţade Martin, Ciuraru Petre, Cochior Ştefan, Ciuraru M. Balint, Farţade Giurgi, Antal Mihai, Moraru Ianoş, David Petre, Bărbuţ Martin, Duma Mihai, Farcaş Giurgi, Duma Martin, Cochior Giurgi, Antal Mihai şi Coşa Martin. O parte a acestor nume nu se regăsesc printre cele inscripţionate pe monumentele eroilor din satele Faraoani şi Valea Mare, "deşi acolo le-ar fi fost locul" [15].
|
| Foto 2 - Monumentul eroilor din curtea bisericii "Sfântul Mihail" (Valea Mare) |
În ziua de 29 mai 2003 s-a dezvelit şi sfinţit în centrul satului Valea Mare un nou şi impunător monument al eroilor [foto 3]. Construirea acestui edificiu comemorativ a fost posibilă datorită contribuţiei Fundaţiei "Episcop Ioan Duma" şi sprijinului credincioşilor catolici din satul Valea Mare.
|
| Foto 3 - Monumentul eroilor din satul Valea Mare |
Menţionăm faptul că, atât pe monumentul eroilor din satul Faraoani (ridicat în 1927), cât şi pe cel din satul Valea Mare (construit în 2003), numele inscripţionate pe ele sunt ale eroilor din ambele sate.
Prof. dr. Anton Coşa
Note:
[1] Anton Coşa, Comunităţile catolice din judeţul Bacău, Oneşti, Editura "Magic Print", 2007, p. 76-91 respectiv p. 215-218.
[2] Anton Coşa, Monografia comunei Faraoani, Oneşti, Editura "Magic Print", 2009, p. 97.
[3] Ibidem, p. 103.
[4] Ibidem, p. 15 respectiv p. 18.
[5] Ibidem, p. 20.
[6] Almanahul "Presa Bună", Iaşi, 2017, p. 283.
[7] Ibidem, p. 305.
[8] Colonel (r) Corneliu Chirieş, Judeţul Bacău. Altar de jertfă şi eroism, ed. a II-a, Bacău, Editura "Babel", 2009, p. 134.
[9] Ibidem.
[10] Arhivele Naţionale Bacău, fond Şcoala Generală nr. 1 Faraoani, dosar 24/1922, fila 32, apud Anton Coşa, Monografia comunei Faraoani, 2009, p. 35.
[11] Arhivele Naţionale Bacău, fond Primăria comunei Faraoani, dosar 4/1920, fila 93, apud Anton Coşa, Monografia comunei Faraoani, 2009, p. 36.
[12] Arhivele Naţionale Bacău, fond Primăria comunei Faraoani, dosar 4/1920, fila 313, apud Anton Coşa, Monografia comunei Faraoani, 2009, p. 36.
[13] Arhivele Naţionale Bacău, fond Primăria comunei Faraoani, dosar 2/1919, filele 1r.-9r., apud Anton Coşa, Monografia comunei Faraoani, 2009, p. 36.
[14] Ibidem.
[15] Anton Coşa, Monografia comunei Faraoani, 2009, p. 37.
[16] Colonel (r) Corneliu Chirieş, op. cit., p. 135.
[17] Ibidem.
[18] Pr. Gabriel Bucur, Sfinţirea monumentului Altarul recunoştinţei la Valea Mare, text disponibil pe www.ercis.ro.
[19] Fotografia nr. 1 a fost primită de la Parohia Romano-Catolică Faraoani, iar fotografiile nr. 2 şi nr. 3 au fost primite de la Parohia Romano-Catolică Valea Mare.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Eroii din Primul Război Mondial (LVIII): Faraoani şi Valea Mare
* * *
PS Petru Gherghel: Decret episcopal - În veci recunoştinţa şi amintirea lor
* * *
Eroii din Primul Război Mondial (vor urma şi alte episoade): (CX): Sascut, (CIX): Fălticeni, (CVIII): Berzunţi, (CVII): Botoşani, (CVI): Mirceşti, (CV): Belceşti, (CIV): Târgu Ocna, (CIII): Nisiporeşti, (CII): Gheorghe Doja (Gâşteni), (CI): Sagna, (C): Bârlad şi Tecuci, (XCIX): Roman, (XCVIII): Piatra-Neamţ, (XCVII): Oneşti, (XCVI): Tămăşeni, (XCV): Bacău, (XCIV): Văleni, (XCIII): Teţcani, (XCII): Iaşi, (XCI): Slănic Moldova, Cerdac şi Cireşoaia, (XC): Focuri (LXXXIX): Dărmăneşti, (LXXXVIII): Ferăstrău, (LXXXVII): Târgu Trotuş, (LXXXVI): Tuta, (LXXXV): Ştefan cel Mare (Valea Seacă), (LXXXIV): Vizantea, (LXXXIII): Oituz, (LXXXII): Mărăşeşti, (LXXXI): Rotunda, (LXXX): Paşcani, (LXXIX): Comuna Pârgăreşti, satele Nicoreşti, Pârgăreşti, Satu Nou (LXXVIII): Corhana, (LXXVII): Buruieneşti, (LXXVI): Horleşti, (LXXV): Buhuşi, (LXXIV): Băluşeşti, (LXXIII): Satu Nou - NT, (LXXII): Măgura, (LXXI): Pralea, (LXX): Luizi-Călugăra, (LXIX): Cacica, (LXVIII): Suceava, (LXVII): Mărgineni, (LXVI): Iugani, (LXV): Slobozia, (LXIV): Izvoarele, (LXIII): Gioseni, (LXII): Bârgăuani, (LXI): Dochia, (LX): Solca şi Arbore (Parohia Soloneţu Nou), (LIX): Gura Humorului, (LVIII): Faraoani şi Valea Mare, (LVII): Răducăneni, (LVI): Câmpulung Moldovenesc, (LV): Siret, (LIV): Oţeleni, (LIII): Valea Seacă şi Nicolae Bălcescu, (LII): Cotnari, (LI): Galbeni, (L): Răchiteni, (XLIX): Mogoşeşti-Siret, (XLVIII): Fărcăşeni, (XLVII): Huşi, (XLVI): Pustiana, (XLV): Scorţeni - Floreşti, (XLIV): Moineşti, (XLIII): Ardeoani, (XLII): Arini, (XLI): Răcăciuni, (XL): Focşani, (XXXIX): Adjudeni, (XXXVIII): Şcheia, (XXXVII): Târgu Neamţ, (XXXVI): Hălăuceşti, (XXXV): Pildeşti, (XXXIV): Sarata, (XXXIII): Rădăuţi, (XXXII): Adjud, (XXXI): Ciucani, (XXX): Dumbrăveni şi Berindeşti, (XXIX): Lespezi, (XXVIII): Galaţi, (XXVII): Vatra Dornei, (XXVI): Ploscuţeni, (XXV): Dofteana, (XXIV): Schineni, (XXIII): Barticeşti, (XXII): Cleja, Somuşca şi Valea Mică, (XXI): Ciugheş, (XX): Lilieci, (XIX): Chetriş, Tamaşi, Furnicari, (XVIII): Vladnic, (XVII): Poiana Negri şi Mâgla, (XVI): Fundu Răcăciuni, (XV): Călugăreni, (XIV): Prăjeşti, (XIII): Buhoci, (XII): Brusturoasa şi Cuchiniş, (XI): Comăneşti, (X): Frumoasa, (IX): Gherăeşti, (VIII): Coman, (VII): Luncaşi, (VI): Bijghir, (V): Buhonca, (IV): Săbăoani şi Traian, (III): Traian (BC), (II): Horgeşti, (I): Butea.



