Episcopul emerit Thomas Menamparampil, din India, a vizitat Dieceza de Iaşi şi Arhidieceza de Bucureşti în perioada 26 octombrie - 1 noiembrie 2017. Excelenţa sa a fost invitat de către "Consiliul pentru Cercetare a Valorilor şi Filosofiei", din cadrul Universităţii "Al. I. Cuza", Iaşi pentru a ţine o prelegere. Titlul conferinţei sale a fost: "Să devenim umani. Dezvoltarea unei viziuni globale având ca ţintă nevoile şi temerile". Duminică, 29 octombrie 2017, a vizitat Institutul Teologic din Iaşi, apoi cele două structuri gestionate de Surorile "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe" în Iaşi, unde slujesc şi doi preoţi originari din India.

Succesor al sfântului apostol Toma, care, conform tradiţiei, ar fi evanghelizat India, episcopul Thomas Menamparampil s-a născut în 1936, în Palai, India. A fost sfinţit preot în 1965 şi consacrat episcop în 1981. A fost secretarul Sinodului Bisericilor din Asia. Excelenţei sale i-a fost încredinţată o misiune nobilă în anul 2009 de către emeritul papă Benedict al XVI-lea, şi anume: de a compune meditaţiile pentru Calea Sfintei Cruci de la Vatican. Mai mult, în anul 2011 a fost nominalizat al Premiului Nobel pentru Pace, fiind recunoscut pentru angajarea sa pentru pace, reconciliere şi stabilitate în nord-estul Indiei, un teritoriu plin de conflicte etnice. De asemenea, de mai multe ori a colaborat în diferite iniţiative caritative şi sociale cu Maica Tereza de Calcutta, astăzi sfântă.

În cadrul expunerii sale academice de la Iaşi, Monseniorul Thomas a subliniat în repetate rânduri faptul că a fi oameni înseamnă a fi spirituali, dimensiunea sufletească ocupând locul central în dezvoltarea holistică a omului. Excelenţa sa a binevoit să răspundă la câteva întrebări în cadrul emisiunii "Planeta creştină", coordonată de pr. Cristian Bîrnat şi difuzată în direct la Radio Maria, luni, 30 octombrie.

În cadrul interviului, PS Thomas a prezentat cadrul religios general din India, amintind ascultătorilor că în India putem vorbi de creştinism doar ca minoritate, 2,3 %.

"Societatea este foarte tolerantă, ne simţim ca acasă împreună cu hinduşii şi musulmanii. Biserica creşte, avem vocaţii, diecezele cresc în număr, trebuie să fie undeva la 180 de dieceze, câteva fiind create recent. Deci, suntem optimişti. Dumnezeu este cu noi, iar societatea civilă ne este favorabilă".

Prelatul indian a afirmat cu bucuri că nu doar a întâlnit-o pe Maica Tereza de Calcutta, ci a şi colaborat cu ea în mai multe proiecte caritative şi religioase.

"Întotdeauna am simţit că era o persoană extraordinară. Faptul că a fost canonizată aşa de rapid pentru mine nu a constituit un lucru ieşit din comun; şi nu doar pentru mine, întrucât până şi fraţii hinduşi o numeau deja sfântă. Fiind sau nefiind încă declarată oficial sfântă, pentru noi era o persoană sfântă. Toţi ştiau asta. Dar era atât de simplă încât nu puteai spune că e o sfântă precum cele din timpurile străvechi, pentru că avem, poate fără să conştientizăm lucrul acesta, o altă imagine despre sfinţenie. Dar ea îmbina simplitatea, extrema simplitate, extrema normalitate cu sfinţenia. Pot spune că a fost un privilegiu să o cunosc atâţia ani", a mărturisit episcopul indian.

La finalul mesajului său, Excelenţa Sa a subliniat că este o bucurie să se afle pentru prima dată pe teritoriul României: "Mă bucur mult că am avut această ocazie să vorbesc oamenilor din România. Am învăţat multe despre România, situată în această parte a Europei cu care nu eram atât de familiar. Mă voi întoarce în ţara mea fericit că am avut ocazia să întâlnesc mulţi prieteni şi să învăţ multe lucruri frumoase de la ei. Vă mulţumesc!"

La aceeaşi transmisiune radiofonică, au fost prezenţi în studioul Radio Maria Iaşi doi preoţi originari tot din India care lucrează în domeniul social-caritativ în oraşul Iaşi. şi, pentru a completa panorama prezenţei asiatice în "urbea celor şapte coline", a fost invitată în studio şi Arlyn Augustine, o tânără studentă la medicină în Iaşi. S-a născut în Arabia Saudită, părinţii ei emigrând din India în această ţară. Când ea avea 12 ani, familia a trebuit să se mute încă o dată în Scoţia. Mama ei este asistentă medicală, iar tatăl ei este pensionar. A început să studieze la facultatea de farmacie, dar, ulterior, s-a înscris la Universitatea de medicină chiar în Iaşi. Cum de a ajuns tocmai aici? Puteţi asculta chiar mărturia ei.

India, oficial Republica India, este o ţară din sudul Asiei. India se află pe locul 7 în ierarhia ţărilor după suprafaţă, pe locul doi după numărul locuitorilor şi este statul democratic cu cei mai mulţi locuitori. India are o zonă de coastă cu o lungime de 7000 de km şi graniţe cu Pakistan, la vest, Nepal, Republica Populară Chineză şi Bhutan la nord-est, şi Bangladesh şi Myanmar la est. În Oceanul Indian, ea este adiacentă cu ţările insulare Sri Lanka, Maldive şi Indonezia.

Cămin al civilizaţiei văii Indului, centrul a importante drumuri comerciale şi vaste imperii, India a jucat un rol major în istoria umanităţii. Religii precum hinduismul, sikhismul, budismul şi jainismul îşi au originea în India, în timp ce islamul şi creştinismul se bucură de o bogată tradiţie aici. Colonizată ca parte a Imperiului Britanic în secolul nouăsprezece, India şi-a câştigat independenţa în 1947 ca naţiune unificată după un efort susţinut depus în această direcţie. Atât populaţia ţării, cât şi flora şi fauna, aspectul geografic şi sistemul climatic sunt printre cele mai diversificate din întreaga lume. De asemenea India este ţara de origine a piperului.

Suprafaţa totală este de 3.600.000 km2, locul 7 în lume, cu o populaţie de 1.340.000.000 de locuitori, conform ultimului recensământ. Studiile aproximează că până în anul 2025 populaţiei Indiei va fi pe locul 1 în lume, depăşind astfel China.

Din punct de vedere religios, pe primul loc se află hinduismul 79,6 %, urmat de islam 14,2 %, creştini 2,3 %.

Conform scrierilor apocrife, dar cu fundament istoric, Toma este considerat evanghelizatorul Indiei. Se pare că el ar fi murit în acest ţinut, la Salamina, un oraş încă neidentificat.

Pr. Cristian Bîrnat

* * *

Înregistrarea emisiunii "Planeta creştină", ediţia "India":

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗