Editura "Serafica": Curs de ebraică biblică
La Editura "Serafica" a fost realizată de curând o nouă carte: Curs de ebraică biblică, de Mihai Afrenţoae şi Iosif Antili.
Cartea de faţă îşi propune să-i ajute pe cei interesaţi să-şi facă o idee mai bună despre modul de a gândi al oamenilor din vremurile biblice şi despre cultura semiţilor, permiţând accesul într-o lume fascinantă a gândirii, a culturii şi a înţelepciunii. Prin urmare, Curs de ebraică biblică va ajuta la însuşirea acelor cunoştinţe ce permit citirea unor texte ale Vechiului Testament în limba originală, aşa cum ne-au fost transmise de hagiografi.
Întrucât, însă, în cărţile de exegeză şi teologie găsim uneori scrierea ebraică, alteori transliterarea, cartea propusă oferă posibilitatea învăţării ambelor alfabete. În acest sens, de-a lungul cursului, majoritatea cuvintelor ebraice sunt însoţite de transliterarea acestora.
Exerciţiile care însoţesc fiecare lecţie în parte sunt precedate de un vocabular adecvat, ce ajută la traducerea textelor biblice propuse.
Pr. Mihai Afrenţoae şi pr. Iosif Antili
* * *
Curs de ebraică biblică
Mihai Afrenţoae - Iosif Antili, Ed. "Serafica", 2016, ISBN 978-606-770-023-7, 18x25 cm, 128 p., 15 lei
* * *
În limita stocului disponibil, cartea poate fi procurată prin comandă:
- prin poştă: Editura Serafica, str. Teiului, 20; 611047-Roman (NT);
- prin e-mail: [email protected];
- prin telefon: 0741.120.321 (Orange); 0785.222.017 (Telekom mobil); 0233.744.611 (Telekom fix);
- prin website (online): www.edituraserafica.ro
