Editura "Sapientia": Viaţa autentică a lui Isus şi Încrâncenarea teologică. Istoria harului în Occident. Secolele III-XXI
Editura "Sapientia" anunţă apariţia cărţii Viaţa autentică a lui Isus,scrisă de René Laurentin şi tradusă din franceză de pr. dr. Ştefan Lupu şi dna Agnes Davidovici. Cartea apare în colecţia Studii teologice, formatul 17x24 cm, are 546 de pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 40 lei.
Personajul istoric care a schimbat în mod radical lumea - fapt unanim recunoscut - este Isus din Nazaret. Viaţa lui a reprezentat, reprezintă şi, cu siguranţă, va reprezenta subiectul multor studii, mai mult sau mai puţin pertinente, scrise fie de creştini, pentru care Isus din Nazaret este Domnul, fie de necreştini sau chiar atei, pentru care acelaşi Isus din Nazaret este (sau poate fi) un simplu personaj istoric care, asemenea atâtor alte personalităţi istorice, şi-a pus amprenta asupra evoluţiei societăţii umane.
În acest context al studiilor dedicate vieţii lui Isus din Nazaret se înscrie şi cartea teologului francez René Laurentin, Viaţa autentică a lui Isus Cristos, tradusă în limba română de pr. dr. Ştefan Lupu şi Agnes Davidovici. Această carte "vrea să-i dea cuvântul şi să prezinte textele înseşi ale evangheliştilor" şi asta pentru că "ceea ce decepţionează în cele mai bune Vieţi ale lui Isus este că ele prezintă concluzii erudite, dar nu istorisesc".
În scrierea acestei cărţi, după cum mărturiseşte autorul însuşi, textele au fost analizate conform tuturor metodelor ştiinţifice posibile, de la cea istorico-critică până la cea semiotică. Rolul pe care şi-l atribuie René Laurentin este acela al unui redactor care "stabileşte cronologia, pune faptele în ordine, se străduieşte ca traducerea textului grec cu substrat semiotic să fie cât mai exactă şi fidelă, dar şi expresivă".
Apărută în ediţia originală în două volume, Editura "Sapientia" prezintă cititorului ambele volume într-o singură carte pentru a facilita lectura textului.
Încă de pe coperta cărţii cititorul este întâmpinat de privirea lui Isus Cristos, de chipul lui aşa cum apare el pe giulgiul de la Torino (chip a fi considerat a fi cel autentic), pentru ca în continuare, după Cronologia vieţii lui Isus, pe parcursul a 44 de capitole ce compun volumul I, precedate de un Prolog, autorul să prezinte viaţa autentică a lui Isus, de la naşterea şi copilăria sa (cap. I), trecând prin viaţa ascunsă de la Nazaret (cap. II), pe la botezul lui Isus şi prin cele 40 de zile din pustiu (cap. III-IV), vorbind despre chemarea primilor discipoli (cap. V) şi nunta din Cana (cap. VI), analizând apoi activitatea publică a lui Isus (cap. VII-XXVI), încheind cu Săptămâna Sfântă (cap. XXVII-XXXIII), punctul culminant al căreia îl reprezintă misterul pascal (cap. XXXIV-XLI) şi cu ultimele 40 de zile din viaţa pământească a lui Isus din Nazaret (cap. XLII-XLIV).
Volumul al doilea al lucrării, după o introducere în care iese în evidenţă creştinul René Laurentin, conţine notele ce justifică istorisirea din Viaţa autentică a lui Isus Cristos (vol. I). Cartea se încheie cu Anexe, în care autorul răspunde la întrebarea dacă mai există şi alte cuvinte ale lui Isus în afara celor din Evanghelii.
Ne putem întreba - şi pe bună dreptate - dacă mai era nevoie de o altă lucrare dedicată vieţii lui Isus. Răspunsul este afirmativ, mai ales că această lucrare are caracterul unei istorisiri fidele textului evanghelic, fără acele, uneori prea puţin necesare, ingerinţe ale autorului. O istorisire, am putea spune, ştiinţifică.
Credem că nu e superfluu să recomandăm această carte cititorului, întrucât, pentru trăirea unei credinţe autentice, este nevoie de cunoaşterea vieţii autentice a celui în care credem - Isus Cristos - viaţă pe care ne-o prezintă René Laurentin.
Petru Ciobanu
*
Editura "Sapientia" anunţă apariţia cărţii Încrâncenarea teologică.Istoria harului în Occident. Secolele III-XXI, scrisă de Bernard Quillet şi tradusă din franceză de dna prof. Leria Lilian Brătescu şi pr. dr. Ştefan Lupu. Cartea apare în colecţia Studii teologice, formatul 17x24 cm, are 462 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 35 lei.
De douăzeci şi cinci de veacuri lumea iudeo-creştină şi-a pus mereu întrebări cu privire la alegerea lui Dumnezeu (colectivă, etnică, sau individuală?), la universalitatea binefacerii divine, la predestinare, la harul divin şi la libertatea umană. Răspunsurile nu au fost întotdeauna uniforme, ba dimpotrivă au suscitat numeroase polemici şi controverse, care au dus chiar la erezii şi diviziuni care se menţin până în zilele noastre. Să ne gândim doar la pelagianism, molinism sau jansenism.
Pentru o mai bună cunoaştere a discuţiilor care s-au purtat de-a lungul veacurilor pe tema harului, Editura "Sapientia" prezintă lucrarea Încrâncenarea teologică. Istoria harului în Occident. Secolele III-XXI, scrisă de Bernard Quilliet şi tradusă în limba română de prof. Leria Lilian Brătescu şi pr. dr. Ştefan Lupu.
Studiul începe cu prezentarea noţiunii de har în Sfânta Scriptură. Chiar dacă termenul propriu-zis de "har" nu apare în literatura veterotestamentară, ideea de disponibilitate, de asistenţă sau compasiune din partea lui Dumnezeu faţă de om se regăseşte aproape la fiecare pas. Odată cu Noul Testament, noţiunea de har intră în vocabularul obişnuit ca dar cu totul gratuit, acordat oamenilor spre mântuirea lor, păstrând, în acelaşi timp, toate sensurile regăsite în Vechiul Testament. În continuare, Bernard Quilliet prezintă pe larg contribuţia sfântului Ieronim, a sfântului Augustin şi a urmaşilor lor la înţelegerea noţiunii de har, dar şi controversele pe care Biserica le-a avut-o de dus cu adversarii harului, între care se evidenţiază pelagienii sau marsilienii, moliniştii sau janseniştii. Cartea se încheie cu o anexă şi cu un mic lexic teologic, care poate fi de folos pentru înţelegerea unor termeni specifici teologiei harului.
Lucrarea se doreşte a fi mai degrabă una istorică decât dogmatică, Bernard Quilliet limitându-se la a trece în revistă tocmai aceste neînţelegeri şi răspunsurile care s-au dat de-a lungul timpului. Totuşi, realizând acest studiu, autorul îşi doreşte ca cititorii "să dobândească câteva noţiuni istorice de bază şi să-şi facă de acum înainte o idee ceva mai precisă despre un subiect arzător precum acela al raporturilor enigmatice dintre harul lui Dumnezeu şi libertatea omului sau, mai bine zis, despre importanţa lor relativă în lucrarea de mântuire!"
Laurenţiu Turbuc
* * *
Viaţa autentică a lui Isus,
René Laurentin, Ed. "Sapientia", 2012, ISBN 978-606-578-071-2, 17x24 cm, 546 p., 40 lei
Încrâncenarea teologică. Istoria harului în Occident. Secolele III-XXI,
Bernard Quillet, Ed. "Sapientia", 2012, ISBN 978-606-578-037-8, 17x24 cm, 462 p., 35 lei
* * *
Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro