Editura "Sapientia" (www.editurasapientia.ro) anunţă apariţia cărţii Adună-ţi puterile. Nu-ţi lăsa viaţa la voia întâmplării, scrisă de Albert Holenstein. Cartea apare în colecţia "Creştinism în contemporaneitate", în formatul 14x20 cm, are 42 de pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 2,5 lei.
"Trăim într-o perioadă marcată de multe tensiuni. Dezvoltările tehnice din ce în ce mai rapide, schimbările economice foarte profunde şi transformarea fundamentală a valorilor îşi pune amprenta asupra trăirii noastre.
Creştinii trăiesc astăzi într-o cultură fragmentată, în care convieţuiesc, unul lângă altul, diversele curente spirituale şi culturale. Creştinii îşi percep identitatea creştină ca o "credinţă în diaspora", în mijlocul contemporanilor lor care nu împărtăşesc aceleaşi valori cu ei şi care se află foarte departe de Biserică sau care s-au lepădat, din păcate, de credinţa creştină.
De aceea dă-i propriei credinţe un «brânci», un impuls; adună-ţi puterile; nu-ţi lăsa viaţa la voia întâmplării! Căci această decizie va aduce roade bogate în viaţa ta şi va contribui în acelaşi timp la edificarea comunităţii şi a Bisericii".
Cu aceste rânduri îşi începe cartea sa Prelatul Albert Holenstein. În pofida dimensiunilor reduse, cartea se prezintă ca o reflecţie despre viaţa omului, supusă multor schimbări, în care intervin multe mutaţii ce transformă viaţa şi priorităţile acesteia. Însă, după cum subliniază autorul, "perioadele de criză sunt timpuri de reflecţie".
O prim gând scos în evidenţă de către A. Holenstein este faptul că "Omul care trăieşte fără Dumnezeu şi-a irosit viaţa". Din această constatare, autorul concluzionează că "Avem nevoie de un nou mod de a gândi", adică să nu exprimăm întreaga noastră viaţă în categorii economice. După ce ne-am schimbat modul de a gândi urmează să găsim "Curaj pentru a spune ce trebuie", căci a nu spune este la fel de dăunător ca şi a spune prea multe. Aceşti doi paşi urmează a fi încununaţi de încrederea în iubire.
Un al doilea gând al lui A. Holenstein este faptul că "Viaţa noastră este ceea ce iubirea noastră o face să fie". Reflectând asupra acestui gând, autorul vorbeşte "Despre lumina de la capătul tunelului", asemănând viaţa cu o traversare a unui tunel, în care nu avem voie "să fim distraţi, să intrăm în panică şi să adormim în timp ce conducem".
Un al treilea gând pe care ni-l adresează autorul este faptul că "Mesajul lui Isus are nevoie de oameni entuziaşti, care mărturisesc Evanghelia prin viaţa lor". Pentru a fi aceşti oameni entuziaşti pe care îi evocă pr. Albert Holenstein, avem nevoie: "Să ne impunem limite", să limităm egoismul nostru interior înnăscut; "Să ne bazăm pe iubire", adică să ne orientăm după poruncile lui Dumnezeu; şi, în sfârşit, "Să ne arătăm adevăratul chip".
Un al patrulea şi ultim gând este "Să credem împreună şi să ne întărim unul pe celălalt", şi un prim pas ar fi "Să formăm comunităţi de credinţă", pentru că nimeni nu este creştin doar pentru sine.
Aceste patru gânduri, dacă le urmăm, ne vor ajuta să ne adunăm puterile şi să nu ne lăsăm viaţa la voia întâmplării.
Petru Ciobanu
* * *
Editura "Sapientia" (www.editurasapientia.ro) anunţă apariţia cărţii Via Lucis - Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal. Cartea apare în colecţia "Rugăciuni creştine", în formatul 14x20 cm, are 66 de pagini color şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 5 lei.
După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura "Sapientia" vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume "Via lucis - Calea luminii".
Cele paisprezece staţiuni ale Căii luminii sunt:
I - Învierea lui Isus;
II - Ucenicii găsesc mormântul gol;
III - Isus înviat se arată Mariei Magdalena;
IV - Isus înviat pe drum cu ucenicii de la Emaus;
V - Isus se manifestă la Emaus la frângerea pâinii;
VI - Isus înviat le apare ucenicilor;
VII - Isus înviat le dă apostolilor puterea de a ierta păcatele;
VIII - Isus înviat întăreşte credinţa lui Toma;
IX - Isus înviat apare apostolilor lângă Marea Tiberiadei;
X - Isus înviat îi conferă primatul lui Petru;
XI - Isus înviat le încredinţează apostolilor misiunea de a predica evanghelia;
XII - Isus înviat se înalţă la cer;
XIII - Apostolii împreună cu Maria îl aşteaptă în Cenacol pe Duhul Sfânt;
XIV - Isus Înviat îl trimite pe Duhul Sfânt.
După cum se subliniază în nota de la începutul cărţii, Calea luminii poate fi parcursă urmând fie forma lungă, acolo unde timpul o permite, fie forma scurtă. La fel, sunt indicate şi modalităţile de parcurgere a Căii luminii.
Valoarea Căii luminii este evidenţiată de documentul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor care reprezintă introducerea la cartea de rugăciune nou apărută: "Via lucis (Calea luminii) poate să devină, de asemenea, o metodă foarte bună de trăire a credinţei, deoarece, aşa cum se spune, «per crucem ad lucem - prin cruce, la lumină». Într-adevăr, cu metafora drumului, Via lucis (Calea luminii) conduce de la constatarea realităţii durerii care, în planul lui Dumnezeu, nu constituie punctul final al vieţii, la speranţa ajungerii la adevăratul scop al omului: eliberarea, bucuria, pacea, care sunt valori prin excelenţă pascale. Via lucis (Calea luminii), în sfârşit, într-o societate care adesea poartă pecetea «culturii morţii», cu formele ei de nelinişte şi distrugere, este un stimulent pentru a instaura o «cultură a vieţii», adică o cultură deschisă la aşteptarea speranţei şi la certitudinile credinţei".
Petru Ciobanu
* * *
Editura "Sapientia" (www.editurasapientia.ro) anunţă apariţia cărţii Coruri mixte pentru Liturghia catolică. Compoziţii şi armonizări, vol. II, scrisă de pr. Florin Spătariu. Cartea apare în colecţia "Muzică bisericească", în formatul 20x29 cm, are 86 de pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 15 lei.
Având ca punct de pornire dorinţa de a oferi corurilor din bisericile catolice locale un material muzical polifonic, propun cel de-al II-lea volum, după primul apărut în anul 2007. Volumul de faţă conţine, la fel ca şi primul, compoziţii şi armonizări, unele fără acompaniament, într-o manieră mai simplă, altele cu acompaniament de orgă şi într-o manieră mai puţin convenţională din punct de vedere armonic.
Textele care stau la baza lucrărilor sunt luate din literatura sacră a Bisericii Catolice şi cea biblică, fiind expuse în limbile română, latină şi germană. În realizarea sonorităţilor muzicale corale m-am ghidat după cuvintele lui George Enescu referitoare la muzică, care spunea că "menirea sfântă a muzicii este de a stinge urile, de a potoli patimile şi de a apropia inimile într-o caldă înfrăţire".
Când şi unde s-au născut lucrările din acest volum? Ele s-au născut din dorinţa şi seriozitatea cu care membrii Corului Catedralei Romano-catolice din Iaşi se dedică artei muzicii sacre, trecând apoi prin laboratorul muzical al acestuia. Depăşită etapa apariţiei şi transformării materialului muzical, ne-am gândit să oferim şi altora din munca noastră, nu numai prin intermediul muzicii ascultate pe viu în fiecare duminică în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11, ci şi pe calea scrisului muzical.
Cum ar arăta oare muzica dacă nu ar fi dăruită celorlalţi? Înainte de toate cred că ea este oferită de Creator acelora care din fire sunt înclinaţi să împartă cu ceilalţi darurile cu care sunt înzestraţi. Or, a te bucura de darurile unei arte atât de minunate, aşa cum este muzica, înseamnă să fii mai bogat decât mulţi care au cheia vistieriilor acestei lumi. De aceea, a oferi celorlalţi o muzică prin care să fie ajutaţi să se deschidă spre frumos şi să-l descopere pe Cel care este autorul frumuseţii este, pe lângă alte împliniri, un semn sigur al credinţei în frumuseţea artei, în Dumnezeu şi în facerea de bine prin artă.
Pr. Florin Spătariu
* * *
Adună-ţi puterile. Nu-ţi lăsa viaţa la voia întâmplării,
Albert Holenstein, Ed. "Sapientia", 2010, 14x20 cm, 42 p., 2,5 lei
Via Lucis - Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal,
Ed. "Sapientia", 2010, 14x20 cm, 66 p. (color), 5 lei
Coruri mixte pentru Liturghia catolică (compoziţii şi armonizări), vol. II,
Florin Spătariu, Ed. "Sapientia", 2010, 20x29 cm, 86 p., 15 lei
* * *
Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro