Editura "Sapientia": Jubileul 2025. Caietele Conciliului

La Editura "Sapientia" a apărut de curând cartea: Jubileul 2025. Caietele Conciliului, scrisă de Dicasterul pentru Evanghelizare şi tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătraşcu. Cartea apare în colecţia "Cateheză", în formatul 17×24 cm şi are patru volume: 1. Istoria; Dei Verbum; 2. Sacrosanctum Concilium; 3. Lumen Gentium; 4. Gaudium et spes. Cele patru volume pot fi procurată de la Librăria "Sapientia" (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară.

În scrisoarea pe care Papa Francisc a scris-o pentru pregătirea Jubileului din 2025 se spune că "cele patru Constituţii ale Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican, împreună cu magisteriul acestor decenii, vor continua să orienteze şi să îndrume poporul sfânt al lui Dumnezeu, astfel încât ei progresează în misiunea de a aduce tuturor vestirea cu bucurie a Evangheliei".

În lumina acestei solicitări, s-a decis realizarea unei serii de volume mici, foarte uşoare, intitulate "Caietele Conciliului". Sunt volume mici scrise într-un limbaj foarte simplu, direct, capabil să implice cititorul. Nu este, aşadar, un "comentariu", ci mai degrabă o prezentare scurtă şi concisă a bogăţiilor Conciliului al II-lea din Vatican.

Papa Francisc scrie în introducerea sa: "Pregătirea pentru Jubileul din 2025 reluând în mâini textele fundamentale ale Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican este o angajare pe care o cer tuturor s-o primească drept moment de creştere în credinţă (...)

Pun în mâinile tuturor creştinilor, mai ales ale tinerilor, aceste abile şi eficace materiale ajutătoare, care reparcurg temele fundamentale ale celor patru Constituţii conciliare. Doresc ca ele să poată găsi o largă primire şi să aducă roade bune pentru reînnoirea comunităţilor noastre. Le încredinţez îndeosebi episcopilor, preoţilor, cateheţilor şi familiilor, ca să găsească formele cele mai adecvate pentru a face actuală învăţătura părinţilor conciliari, în perspectiva următorului Jubileu 2025".

* * *

  1. Jubileul 2025. Caietele Conciliului 1. Istoria; Dei Verbum
    Dicasterul pentru Evanghelizare, Ed. "Sapientia", 2023, ISBN 978-606-578-521-2, 17×24 cm, 162 p., 30 lei

    Temele tratate în acest volum:

    • Elio Guerriero, Conciliul al II-lea din Vatican. Istoria şi semnificaţia pentru Biserică

    • Rino Fisichella, Revelaţia drept Cuvânt al lui Dumnezeu (DV 1-5)

    • Rino Fisichella, Tradiţia (DV 7-10)

    • Antonio Pitta, Inspiraţia (DV 11-13)

    • Marco Cardinali, Sfânta Scriptură în viaţa Bisericii (DV 21-26)

  2. Jubileul 2025. Caietele Conciliului. 2. Sacrosanctum Concilium
    Dicasterul pentru Evanghelizare, Ed. "Sapientia", 2023, ISBN 978-606-578-522-9, 17×24 cm, 294 p., 40 lei

    Temele tratate în acest volum:

    • Arturo Elberti, Liturgia în misterul Bisericii (SC 1-2.7-13)

    • Maurizio Compiani, Sfânta Scriptură în liturgie (SC 24 şi 35)

    • Samuele Ugo Riva, Trăirea liturgiei în parohie (SC 40-46)

    • Fulvia Maria Sieni, Misterul euharistic (SC 47-58)

    • Edward McNamara, Liturgia Orelor (SC 83-101)

    • Dominik Jurczak, Sacramentele (SC 59-83)

    • Giuseppe Midili, Duminica, dar al lui Dumnezeu (SC 59-83)

    • Maurizio Barba, Timpurile forte ale anului liturgic (SC 102.109-111)

    • Marco Frisina, Muzica şi liturgia (SC 112-121)

  3. Jubileul 2025. Caietele Conciliului. 3. Lumen Gentium
    Dicasterul pentru Evanghelizare, Ed. "Sapientia", 2023, ISBN 978-606-578-523-6, 17×24 cm, 328 p., 40 lei.

    Temele tratate în acest volum:

    • Cettina Militello, Misterul Bisericii (LG 1-5)

    • Maria Gloria Riva, Imaginile Bisericii (LG 6-8)

    • Salvator Pié-Ninot, Poporul lui Dumnezeu (LG 9-17)

    • Guillermo Juan Morado, Biserica este pentru evanghelizare (LG 17)

    • Philip Goyret, Papa, episcopii, preoţii şi diaconii (LG 18-29)

    • Mimmo Muolo, Laicii (LG 30-38)

    • Maica Veronica Maria, Amintire vie a modului de a trăi al lui Isus

    • François-Marie Léthel, Sfinţenia ca vocaţie universală (LG 39-42)

    • Achim Schütz, Biserica pe cale şi Biserica cerească (LG 48-51)

    • Stefania Falasca, Maria (LG 52-69)

  4. Jubileul 2025. Caietele Conciliului. 4. Gaudium et spes
    Dicasterul pentru Evanghelizare, Ed. "Sapientia", 2023, ISBN 978-606-578-524-3, 17×24 cm, 304 p., 40 lei

    Temele tratate în acest volum:

    • Giovanni Cesare Pagazzi, Biserica în lumea de astăzi (GS 1-3)

    • Manuela Tulli, Marea temă a sensului vieţii (GS 4)

    • Gianni Cardinale, Societatea oamenilor (GS 23-32)

    • Francesco Antonio Grana, Autonomie şi slujire (GS 33-45)

    • Andrea Tornielli, Familia (GS 47-52)

    • Fabio Marchese Ragona, Cultura (GS 53-62)

    • David Hillier, Economia şi finanţele (GS 63-72)

    • Franca Giansoldati, Politica (GS 73-76)

    • Ignazio Ingrao, Dialogul ca instrument (GS 83-93)

    • Nina Fabrizio, Pacea (GS 77-82)

* * *

Prefaţa Papei Francisc

Pregătirea pentru Jubileul din 2025 reluând în mâini textele fundamentale ale Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican este o angajare pe care o cer tuturor s-o primească drept moment de creştere în credinţă. Au trecut şaizeci de ani de la începutul acelui eveniment, care i-a permis Bisericii să-şi reîntinerească faţa şi să se prezinte încă o dată lumii ca purtătoare a unui Mesaj care trece peste orice graniţă. De fapt, evanghelia lui Isus Cristos este o veste atât de universală încât nu poate avea limite.

În cele patru Constituţii ale sale, Conciliul al II-lea din Vatican a imprimat o nouă dezvoltare învăţăturii bimilenare a Bisericii, permiţând ca viitorul să poată fi iluminat de profunzimea şi intensitatea acestui magisteriu. Este timpul să redescoperim frumuseţea acestei învăţături, care şi astăzi provoacă credinţa creştinilor şi îi cheamă să fie mai responsabili şi prezenţi în oferirea propriei contribuţii pentru creşterea întregii omeniri.

"Biserica trăieşte! Iată dovada; iată respiraţia; glasul, cântecul. Biserica trăieşte! [...] Biserica gândeşte, Biserica vorbeşte, se roagă, Biserica creşte, Biserica se construieşte. [...] De la Cristos vine Biserica, la Cristos merge; şi aceştia sunt paşii săi, adică actele cu care ea se perfecţionează, se confirmă, se dezvoltă, se reînnoieşte, se sfinţeşte. Şi tot acest efort de perfecţionare al Bisericii, dacă ne uităm bine, nu este altceva decât o exprimare de iubire faţă de Cristos Domnul". Aceste cuvinte ale sfântului Paul al VI-lea, în omilia de la a şaptea sesiune a Conciliului, ne stimulează astăzi să luăm în considerare importanţa învăţăturii conciliare. A relua în mâini acele texte este semn al vivacităţii şi rodniciei Bisericii; reînnoirea comunităţilor şi angajarea de convertire pastorală trec în mod necesar dincolo de însuşirea lecţiei Conciliului al II-lea din Vatican din partea noastră.

Centralitatea Cuvântului lui Dumnezeu, fundament al revelaţiei creştine; reînnoirea liturgiei, expresie a slujirii sacerdotale a tuturor celor botezaţi; conştiinţa de a fi poporul lui Dumnezeu în drum spre Ierusalimul ceresc; exigenţa de a împărtăşi bucuriile şi speranţele întregii omeniri şi mai ales ale săracilor: acestea sunt etapele fundamentale de parcurs pentru ca Biserica să ştie şi să demonstreze că este vie, că se reînnoieşte şi se perfecţionează pe drumul său de sfinţire.

Pun în mâinile tuturor creştinilor, mai ales ale tinerilor, aceste abile şi eficace materiale ajutătoare, care reparcurg temele fundamentale ale celor patru Constituţii conciliare. Doresc ca ele să poată găsi o largă primire şi să aducă roade bune pentru reînnoirea comunităţilor noastre. Le încredinţez îndeosebi episcopilor, preoţilor, cateheţilor şi familiilor, ca să găsească formele cele mai adecvate pentru a face actuală învăţătura părinţilor conciliari, în perspectiva următorului Jubileu 2025.

Papa Francisc

* * *

Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

*

De la Librăria "Sapientia":

  • prin poştă: Librăria "Sapientia", Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin telefon: 0754.826.814
  • prin website (online): www.editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
  • direct din Librăria "Sapientia" din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi)
  • sau la librăriile catolice partenere

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro