Editura "Sapientia", două noi cărţi: Vindecare şi Curajul de a crede
La Editura "Sapientia" au apărut recent cărţile Vindecare, scrisă de cardinalul François Bustillo şi tradusă în limba română de Ioana Barcan, şi Curajul de a crede scrisă de Johannes Röser şi tradusă în limba română de pr. dr. Lucian Farcaş şi pr. dr. Ştefan Lupu.
*
La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Vindecare, scrisă de Cardinal François Bustillo şi tradusă în limba română de Ioana Barcan. Cartea apare în colecţia "Spiritualitate", în formatul 14×20 cm, are 118 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.
Adesea ne punem întrebarea: de ce societatea noastră pune preţ tocmai pe ceea ce distruge omul? De ce întunericul ce erodează sufletul uman străluceşte atât de puternic în ochii lumii? De ce societatea modernă, în loc să înalţe inimile, pare să le închidă într-un cerc vicios de suspiciune şi judecată? De ce permitem violenţei să înlăture divinul din noi? În fiecare zi, observăm cu câtă uşurinţă un cuvânt, un gând, sau chiar şi un moment de tăcere devin pretexte pentru condamnare.
În aceste timpuri pe care le numim ale respectului şi ale toleranţei, în care fiecare se poate exprima liber, ne surprindem vorbind prea mult despre ceilalţi şi prea puţin cu ei. Mai rău, ne arogăm dreptul de a vorbi în locul lor. Îi judecăm, îi catalogăm, îi înlăturăm pe cei care sunt diferiţi de noi.
În ziua de astăzi avem impresia că, pentru a exista, trebuie să fim informaţi despre toate, să comentăm totul, să judecăm totul. "Ai auzit?", "Ştii?": aceste întrebări dau ritmul conversaţiilor noastre, în care superficialitatea primează asupra profunzimii. A nu face parte din acest flux neîncetat de ştiri şi opinii aproape că ne-ar da sentimentul că am fi excluşi, marginalizaţi la periferia societăţii.
În acest vârtej social şi vacarm publicitar, se instalează o formă insidioasă de superficialitate relaţională, care fragilizează legăturile umane. Îi cunoaştem prea puţin pe ceilalţi, şi totuşi ne permitem să-i judecăm rapid. O frază, o opinie pot declanşa o avalanşă de polemici. Din acest motiv se impune întrebarea: mai poate vorbi liber o persoană care este implicată în viaţa publică - fie ea politică, economică, culturală, artistică, ecleziastică, jurnalistică, sportivă sau asociativă? Ne putem elibera de gândirea unanimă? Avem dreptul să avem o gândire diferită de a majorităţii şi să fim respectaţi în acelaşi timp?
Exprimarea unei convingeri a devenit un exerciţiu periculos, în care fiecare cuvânt trebuie cântărit, fiecare intervenţie calculată minuţios. Desigur, reflecţia trebuie să preceadă întotdeauna exprimarea. Dar cum am ajuns la o astfel de teamă? Am instituit un tribunal virtual în care fiecare om este, pe rând, judecător şi acuzat, în care cea mai mică greşeală devine un pretext pentru atac, în care teama de linşaj reduce sufletele la tăcere. Unde este libertatea noastră? Spre ce se îndreaptă?
Ştim că orice opinie va stârni şi adeziune şi opoziţie. Aşa stau lucrurile în mod natural. Dezbaterea ideilor, atunci când este sănătoasă, formează minţile şi favorizează respectul reciproc. Dar astăzi, exprimarea unor gânduri, departe de a fi ocazia unui dialog constructiv, poate declanşa o ostilitate brutală, alimentând frica şi semănând diviziunea.
Oare porunca din Evanghelie "Iubiţi-vă unii pe alţii" (In 15,12) s-a transformat în "Urâţi-vă unii pe alţii"? Prea des avem impresia că ascultarea celorlalţi a cedat locul invectivelor, iar cuvântul a devenit un instrument de judecată mai degrabă decât un mijloc de întâlnire. Sfântul Iacob ne îndemna însă astfel: "Fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire şi lent la mânie" (Iac 1,19).
Reţelele sociale, care ar fi putut fi spaţii de dialog, par, dimpotrivă, să încurajeze emotivitatea în detrimentul reflecţiei. Marketingul domneşte ca un stăpân implacabil. Dar trebuie oare să demonizăm aceste noi mijloace de comunicare? Sigur că nu. Ele nu sunt decât instrumente, nici bune, nici rele în sine. Ce contează cu adevărat este modul în care le folosim. Ce facem cu informaţia? Cum o utilizăm?
Comunicarea trebuie să fie educată pentru a fi civilizată. Se spune că a şti înseamnă a putea. Dar o cunoaştere ce nu e bine stăpânită poate deveni o armă distructivă. Câţi dintre cei care se exprimă prin intermediul reţelelor cunosc principiile etice ale jurnalismului, cum ar fi cele enunţate în Declaraţia de la München?
Societatea noastră suferă de o lipsă de corectitudine, în care dinamica primitivă a dominatorului dominat, a prădătorului şi a prăzii, prevalează asupra comportamentelor evoluate, marcate de bunătate şi respect. Cu toate acestea, aşa cum ne amintea Platon: "Este imposibil ca lumea să devină mai bună dacă omul însuşi nu devine mai bun".
Valori fundamentale, care pe vremuri erau considerate evidente - cumpătarea, discreţia, reflecţia, respectul pentru demnitatea celuilalt, onoarea, caracterul, pudoarea, politeţea -, par să se evapore în favoarea unui impact imediat, adesea crud.
Această reflecţie nu se vrea a fi nici o lecţie de morală, nici o pledoarie, ci împărtăşirea unei îngrijorări şi, mai ales, a unei speranţe. O societate mai bună este posibilă.
Trebuie să reparăm ceea ce a fost distrus. Credem că relaţiile noastre, adesea dure, nedrepte şi intransigente, pot evolua. Că pot fi adaptate, îmbogăţite cu valori pozitive şi constructive, pentru a ieşi din această dificultate afectivă ce a cuprins vremurile noastre. Credem în mesajul mântuitor al Evangheliei.
Viaţa noastră în comunitate, marcată de atâta asprime, ne epuizează. Nu este ceea ce ne-am dori. Sperăm la o societate diferită: binevoitoare, senină, paşnică.
Acestui mare proiect relaţional şi spiritual vrem să ne dedicăm energiile. Sub privirea lui Dumnezeu.
Cardinal François Bustillo
*
La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Curajul de a crede, scrisă de Johannes Röser şi tradusă în limba română de pr. dr. Lucian Farcaş şi pr. dr. Ştefan Lupu. Cartea apare în colecţia "Creştinism în contemporaneitate", în formatul 14×20 cm, are 182 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 25 lei.
De ce este cerul albastru? De ce este apa udă? De ce nu pot vedea vântul? Din ce particule este alcătuită cea mai mică particulă? Există Dumnezeu şi fără oameni? Orice cunoaştere complexă începe cu întrebări simple. La o vârstă înaintată, Albert Einstein a remarcat că îşi datora majoritatea succeselor faptului că, pe tot parcursul vieţii, a rămas un copil însetat de cunoaştere.
Un fel de curiozitate adolescentină îl inspiră pe Homo sapiens încă de la apariţia sa, de peste 100 000 de ani. Aceasta îl diferenţiază fundamental de regnul animal. Antropologii culturali vorbesc despre "neotenie". Asta înseamnă că omul este singura fiinţă care îşi poate păstra tinereţea plină de curiozitate chiar şi pe măsură ce devine adult. Paradoxal, el devine adult tocmai prin faptul că, cu inima şi mintea, cu sentimentele şi intelectul, refuză să fie pur şi simplu "gata". Sensul educaţiei este de a promova această neterminare naturală a omului în favoarea unei dezvoltări holistice şi mature a personalităţii.
Omul are înnăscuta înclinaţie de a se minuna şi de a medita. El poate pune la îndoială tot ceea ce există. Poate chiar să se transforme în obiectul contemplării şi astfel să se depăşească pe sine. Poate să-şi extindă gândirea dincolo de lumea aceasta, către o lume de dincolo. Promovarea acestei capacităţi de transcendenţă face parte dintr-o educaţie cuprinzătoare. În comparaţie cu animalele, omul, născut pentru a se confrunta cu ceea ce este minunat şi misterios, este mai degrabă un "făt de mamifer ajuns la maturitate sexuală", potrivit lui Robert Rogue Harrison, specialist în ştiinţe culturale care predă la Universitatea Stanford. A fi om înseamnă a deveni om în permanenţă. Harrison descrie această dinamică astfel: "Neotenia... este o tendinţă către o mai mare libertate, nu doar faţă de dictatele genetice ale trecutului, ci şi către noi posibilităţi neîndeplinite". Educaţia trebuie să servească acestei tendinţe. Copiii devin adulţi fără a uita să se minuneze. Ei trebuie să aibă şansa de a pune chiar şi ultimele întrebări despre moarte şi viaţă. Îşi pot realiza cel mai bine libertatea atunci când simt că trăiesc într-o lume care nu este încă desăvârşită. Ei trebuie să poată experimenta faptul că drumul spre maturitate deschide mereu noi orizonturi: spre sensul vieţii. Curiozitatea faţă de religie joacă un rol decisiv în acest sens. Întrebarea personală despre Dumnezeu nu ar trebui exclusă. Spiritul uman rămâne tânăr în special datorită capacităţii sale de intuiţie religioasă. O educaţie cu adevărat bună doreşte să contracareze orice formă de ignoranţă - atât intelectuală, cât şi spirituală.
Acest lucru implică o altă provocare majoră atât pentru părinţi, cât şi pentru toţi ceilalţi responsabili din domeniul educaţiei: cum pot ei, în calitate de adulţi, să redescopere în procesul de educare a copiilor potenţialul emoţional şi intelectual al religiei şi să-l valorifice? Omul nu este doar un elev al viitorului. Omul devine om şi prin amintire, prin conştiinţa istorică, prin învăţarea din trecut. Robert Pogue Harrison vorbeşte despre "două tipuri de sapientia umană": una dintre aceste înţelepciuni "este legată de spiritul sau inteligenţa din noi, care experimentează, inventează, descoperă, calculează şi, în general, produce schimbări cuprinzătoare prin cunoaşterea şi manipularea lumii exterioare. Cealaltă este acea înţelepciune a vârstei speciei noastre, bazată pe conştiinţa de muritori, care a contribuit la apariţia zeilor, a mormintelor, a legilor şi scrierilor naţiunilor, a memoriei poeţilor şi a arheologiei savanţilor... În timp ce mintea dezvăluie inovaţiile viitorului, înţelepciunea moşteneşte amintirile trecutului şi le dă mai departe". În procesul de educare, cele două tipuri de înţelepciune acţionează împreună: amintirea şi viziunea, credinţa şi speranţa, imitaţia şi reinventarea. Ar trebui să ne punem cu curaj întrebarea critică şi autocritică dacă încă ne educăm copiii în mod corect şi cuprinzător.
În dezbaterea privind educaţia din ultimii ani, studiul internaţional comparativ "Pisa" a fost obiectul unor discuţii aprinse. Acest studiu a constatat deficienţe semnificative în ceea ce priveşte cititul, scrisul şi concentrarea în rândul copiilor şi tinerilor germani. Mulţi elevi au dificultăţi în a înţelege textele prezentate. În schimb, o lacună educaţională la fel de gravă pare să nu îngrijoreze prea mult această societate: cea din domeniul religiei şi al spiritualităţii. Cu toate acestea, nu doar tinerii, ci şi adulţii suferă de deficienţe catastrofale de citire şi scriere în acest domeniu.
Viitorul acestei civilizaţii şi soarta generaţiilor viitoare se decid în mare măsură în sfera religioasă. Părinţii conştienţi nu doresc să lase pur şi simplu aceste decizii în seama altora, ci vor să le modeleze activ prin cuvânt şi faptă. Împreună cu copiii lor, ei doresc să ducă o viaţă nu doar asigurată din punct de vedere material, ci şi creativă din punct de vedere intelectual şi plină de sens din punct de vedere spiritual. O societate deschisă, care doreşte să rămână deschisă, trebuie să se deschidă competiţiei culturale în materie de morală, valori şi credinţă, inclusiv din punct de vedere religios. Suntem pregătiţi pentru asta? Cum ne pregătim pentru asta?
Această carte doreşte să ofere sugestii şi să trezească reflecţia, în favoarea unui dialog între generaţii. O competenţă educaţională matură şi modernă este posibilă. Primul pas pentru a ieşi din "starea de urgenţă educaţională" ar fi să conştientizăm măcar această provocare culturală şi educaţională de anvergură. Aceasta presupune ca atât părinţii, cât şi educatorii şi profesorii să abordeze cu sensibilitate întrebările fundamentale: De ce mă aflu pe lume? La ce folosesc toate eforturile, munca, acea căutare a fericirii, a bunăstării şi a satisfacţiei, dacă moartea pune inevitabil capăt existenţei pământeşti, dacă, în final, se pare că totul se termină? Sau există totuşi un sens al vieţii dincolo de lumea aceasta, un scop dincolo de moarte? Modul în care cei responsabili de educaţie abordează aceste nevoi existenţiale şi stimulează dezvoltarea personalităţii proprii şi a copiilor este de cea mai mare importanţă pentru societate în ansamblu. Şi, nu în ultimul rând, îmbogăţeşte stilul de viaţă.
Johannes Röser
*
Cardinal François Bustillo, Vindecare
Ed. "Sapientia", Iaşi, 2026, 118 p., 14×20 cm, ISBN 978-606-578-633-2, 20 lei.
Johannes Röser, Curajul de a crede
Ed. "Sapientia", Iaşi, 2026, 182 p., 14×20 cm, ISBN 978-606-578-634-9, 25 lei.
* * *
Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
*
De la Librăria "Sapientia":
- prin poştă: Librăria "Sapientia", Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
- prin e-mail: [email protected]
- prin telefon: 0754.826.814
- prin website (online): www.editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
- direct din Librăria "Sapientia" din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi)
- sau la librăriile catolice partenere
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro
