Editura "Sapientia": Două noi cărţi

La Editura "Sapientia" au apărut recent două noi cărţi: Tasso din Savona - "Sfântul de la Răchiteni", coordonată de Dănuţ Doboş, şi Online cu sfinţii, scrisă de pr. Michel Remery.

*

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea Tasso din Savona - "Sfântul de la Răchiteni", scrisă sub coordonarea dr. Dănuţ Doboş. Cartea apare în colecţia "Istoria Bisericii", în formatul 14×20, are 127 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.

Cu prilejul realizării, în anul 1999, a primei lucrări monografice dedicate localităţii Răchiteni, am fost surprins să descopăr o figură cu totul şi cu totul aparte în rândurile misionarilor franciscani italieni din Moldova - aceea a preotului Anton Francisc Tasso din Savona. Istoria Bisericii noastre locale este plină de personalităţi ilustre de misionari franciscani, intraţi de mult în conştiinţa istorică a catolicilor din Moldova, printre care s-au numărat prefecţii şi vizitatorii apostolici, preoţii cărturari şi mulţi alţii. Cu toţii s-au impus în conştiinţa contemporanilor ca preoţi plini de zel şi de harul lui Dumnezeu şi eroi ai credinţei catolice de-a lungul timpului, în mult zbuciumata istorie a Moldovei secolelor XV-XIX.

Despre un singur preot există însă mărturia faptului că a murit "în faimă de sfinţenie", şi anume misionarul Francisc Anton Tasso din Savona, paroh de Răchiteni în perioada 1763-1765. Proiectul iniţiat de Preasfinţitul Petru Gherghel privind restaurarea catedralei "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi a readus în actualitate chestiunea unor săpături arheologice de anvergură în interiorul acesteia, precum şi speranţa descoperirii rămăşiţelor pământeşti ale părintelui Tasso, strămutate de la Răchiteni la Iaşi în anul 1813.

În august 2015, cu prilejul unei discuţii purtate la Răchiteni cu părintele paroh Marian Fechetă, în cadrul lansării monografiei Răchiteni. Şase veacuri de prezenţă catolică pe Valea Siretului, am propus pentru prima dată ideea aducerii la Răchiteni a osemintelor părintelui Tasso. Până la retragerea sa la pensie, în anul 2017, părintele Marian Fechetă a susţinut intens ideea readucerii la Răchiteni a osemintelor. La această propunere s-au asociat apoi preoţii Ieronim Iacob, Iosif Răchiteanu, Iosif Doboş, Marian Dascălu, originari din Răchiteni, membrii corpului didactic de la Şcoala Generală Răchiteni, dintre care amintesc în mod deosebit pe prof. Cristiana Ghercă, precum şi alţi răchiteneni cu funcţii de răspundere la Primăria Răchiteni.

După preluarea păstoririi Parohiei Răchiteni, părintele paroh Inocenţiu Arcana a îmbrăţişat cu entuziasm acest proiect pe care astăzi îl vede încununat prin aducerea acasă a unei părţi din osemintele părintelui Tasso şi aşezarea acestora la loc de cinste în altarul instalat cu acest prilej în biserica "Sfântul Anton de Padova".

Aş dori să evidenţiez în acest context meritul domnului primar al comunei Răchiteni, Petre Doboş, care a preluat, la începutul anului 2017, această idee şi pe care a susţinut-o pe parcursul acestui an, inclusiv prin depunerea unei cereri în acest sens la conducerea Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi. Totodată, se cuvine subliniat faptul că Primăria Răchiteni, cu aprobarea Consiliului Local, a fost principalul sponsor al lucrărilor de amenajare a altarului Tasso, precum şi al prezentei lucrări monografice.

Doresc să adresez alese mulţumiri părintelui paroh Inocenţiu Arcana, domnului primar Petre Doboş, consilierilor locali, preoţilor originari din Răchiteni - Mons. Ieronim Iacob, pr. Iosif Răchiteanu, pr. Marian Dascălu, doamnei profesor Cristina Ghercă, părintelui Alois Moraru, domnului Mihai Iacob şi doamnei Stela Cheptea, pentru implicarea în reuşita acestui proiect de suflet pentru catolicii din Răchiteni.

Recunoştinţă şi gratitudine, de asemenea, părintelui Mihai Budău şi Excelenţei Sale Iosif Păuleţ pentru aprobarea iniţială acordată demersurilor de readucere la Răchiteni a unei părţi din osemintele părintelui Francisc Anton Tasso.

Dr. Dănuţ Doboş

*

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea Online cu Sfinţii, scrisă de Michel Remery şi tradusă în limba română de Michail Iulian Echert şi Ciprian Fechetă. Cartea apare în colecţia "Vieţile sfinţilor", în formatul 19x19, are 248 pagini color şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 45 lei.

Sfinţii sunt o companie fascinantă. Găseşti toate tipurile de oameni printre ei: foşti păcătoşi, hoţi, catolici decăzuţi, dependenţi, prostituate, criminali, duşmani ai lui Dumnezeu... Alţii au fost creştini devotaţi şi prieteni ai lui Dumnezeu de la început. Ceea ce îi uneşte este că au reuşit să depăşească impulsurile lor pământeşti şi dorinţele egoiste. Au reuşit să se întoarcă singuri la Dumnezeu. Treptat, au reuşit să împlinească unica vocaţie ce o împărtăşim cu toţii: să devenim sfinţi în viaţa noastră.

Pe sfinţi îi vedem ca pe nişte mărturisitori ai speranţei. Exemplul lor demonstrează că oricine poate fi sfânt, chiar şi eu! Unii sfinţi par să fi fost sfinţi chiar de la începutul vieţii lor, cum ar fi Dominic Savio sau Alois Gonzaga. Alţii au trebuit să se lupte cu păcatele lor şi au continuat să cadă mereu şi mereu, cum ar fi sfinţii Paul din Tars şi Augustin de Hippona. Unii dintre ei au un trecut foarte întunecat şi l-au respins pe Dumnezeu sau pe aproapele la un moment dat. Toţi au făcut greşeli în vieţile lor şi au păcătuit. Deci ei sunt ca mine şi ca tine! Sfinţii sunt oameni şi s-au luptat cu chemarea lui Dumnezeu la sfinţenie. Însă ei s-au deschis harului supranatural al lui Dumnezeu şi au câştigat cursa vieţii umane! (2Tim 4,7; vezi Sfânt 1.12). Putem face la fel!

Îmi place să-i consider pe sfinţi ca pe nişte eroi ai credinţei: ei au contribuit să facă lumea un loc mai bun, mai aproape de idealul împărăţiei lui Dumnezeu (Rom 14,17). Ei au ajuns la ţinta finală cu Dumnezeu în ceruri. Ei sunt adevărate modele pentru noi: putem să-i urmăm şi să creştem în sfinţenie. Privind la exemplele lor pe deplin perfecte, uneori mă simt puţin descurajat. Din fericire, nu trebuie să-l urmăm pe fiecare sfânt în toate. Acest lucru nu numai că ar fi imposibil, dar ar putea să ne îndepărteze de la propriul drum spre sfinţenie. Inspiraţi de exemplul sfinţilor, suntem chemaţi să găsim voinţa lui Dumnezeu pentru noi înşine.

Reţine că nu trebuie să adorăm sau să slujim sfinţii, nici chiar pe Maria (vezi Sfânt 2.50). Noi îi slujim numai lui Dumnezeu. Dar, aşa cum facem şi cu eroii pământeşti, putem să-i onorăm sau să-i venerăm, dacă dorim acest lucru. De asemenea, nu adorăm statui sau imagini (Ex 20,4-5). Când ne rugăm în faţa statuii unui sfânt, aprindem o lumânare sau sărutăm o icoană, nu intenţionăm să adorăm sfântul, ci pe Dumnezeu. Nici nu chemăm spirite din lumea morţilor (Lev 19,31). Sfinţii trăiesc în ceruri cu Dumnezeu (In 11,25-26; Evr 12,22-24). De aceea, noi celebrăm sărbătoarea lor adesea în ziua morţii lor, căci este începutul vieţii lor în ceruri. Dumnezeu le-a dat harul de care aveau nevoie pentru a alerga în cursă şi pentru a o câştiga (1Cor 9,24-25). Deci atunci când îi onorăm pe sfinţi, noi intenţionăm să-l onorăm pe Dumnezeu, care a făcut posibilă sfinţenia lor (Ef 2,10).

Oricând pot, le cer sfinţilor să se roage cu mine. Strict vorbind, nu avem nevoie de sfinţi, de vreme ce putem să ne rugăm direct lui Dumnezeu. Isus este singurul mijlocitor între noi şi Tatăl (1Tim 2,5). Totuşi, sfinţii sunt cu el în ceruri, unde ei veghează şi pot să ne audă (Lc 15,7). Sunt foarte apropiaţi de Dumnezeu. Rugăciunea lor este mult mai puternică decât a noastră, care este mereu limitată de păcătoşenia noastră. Pentru mulţi dintre noi este cât se poate de normal să-i rugăm pe prieteni să se roage pentru noi (Rom 15,30-32; Iac 5,16-17). Sfinţii sunt prietenii noştri din ceruri, iar tu poţi să apelezi la ei să se roage şi pentru tine! Pe pământ nu putem să ne rugăm încontinuu, dar sfinţii din ceruri pot face acest lucru (Ap 5,8; 8,3-4). Rugăciunea ta poate lua mai multe forme şi nu trebuie să fie dezvoltată. Un tweet spiritual sau o postare este necesară. Rugându-i pe sfinţi să se roage pentru tine este la fel de simplu ca interacţionarea pe reţelele de socializare!

Nu eşti niciodată singur când te rogi. Sfinţii din ceruri ţi se alătură în rugăciunea ta. Este foarte liniştitor gândul că ei fac parte din familia noastră spirituală. Ei sunt martori ai credinţei, exemple pentru fiecare dintre noi (Evr 12,1). De aceea se vorbeşte despre "comuniunea sfinţilor" în Crez. Împreună cu toţi credincioşii din ceruri, din purgatoriu şi de aici, de pe pământ, formăm o comunitate, un singur trup cu multe membre: Biserica (1Cor 12,12-27).

Oricine este în cer este sfânt: cei care au fost declaraţi în mod oficial sfinţi, dar şi bunicii, părinţii şi toţi oamenii care au murit înaintea noastră şi au ajuns în cer. Cei care sunt în purgatoriu se află pe o cale sigură spre cer şi, astfel, spre a fi sfinţi. Comuniunea noastră de iubire este atât de puternică, încât nici chiar moartea nu o poate rupe. Prin faptul că nu l-am respins în mod permanent şi conştient pe Dumnezeu, după moartea noastră continuăm să facem parte din aceeaşi Biserică, în timp ce suntem într-un "alt loc sau altă stare". De aceea ne rugăm pentru cei răposaţi, ca ei să treacă mai repede de etapa purgatoriului şi să intre în cer, pentru a se alătura sfinţilor. De asemenea, acesta este motivul pentru care sfinţii se pot ruga pentru noi, ca, astfel, să ajungem şi noi sfinţi! Sunt motive suficiente să mergem online cu sfinţii în rugăciunea noastră!

# O întâlnire virtuală

Imaginează-ţi că ai putea să întâlneşti şi să saluţi un sfânt. Pe care l-ai alege? Această carte îţi oferă o întâlnire virtuală cu peste 100 de sfinţi din întreaga lume. Femei şi bărbaţi, tâmplari şi învăţaţi, mame şi papi, prinţi şi săraci: poveştile lor de viaţă inspiraţionale sunt legate de întrebări reale din viaţa modernă, iar răspunsurile sunt descoperite împreună cu aceştia.

Despre această carte

# Aplicaţia

Lasă sfinţii să-şi spună povestea lor, în mod personal, printr-un clip video: foloseşte aplicaţia Online with Saints pentru a scana imaginea sfântului din această carte (vezi pag. 23). Apoi aplicaţia te va conduce spre profilul său social. Această aplicaţie conţine peste 100 de sfinţi, cu fapte interesante, citate, rugăciuni şi poveşti captivante despre credinţa personală, iubire şi jertfă. Poţi chiar să îţi faci un selfie cu sfântul ales. Evident, este posibil să distribui descoperirile pe reţelele sociale. De asemenea, poţi să personalizezi aplicaţia prin profilul tău Online cu sfinţii.

# Referinţe

În această carte vei descoperi câteva tipuri de referinţe în textul dat:

Referinţe din textele Bibliei, de ex. (Gen 1,1). Pentru abrevieri, vezi Adaos 1.

Referinţe la alţi sfinţi din această carte, de ex. (vezi Sfânt 2.5).

Referinţe din cartea Tweeting cu Dumnezeu, de ex. (vezi Tweet 3.4).

# Tweeting cu Dumnezeu

Cartea Tweeting cu Dumnezeu este legată cu toate reţelele sociale preferate şi conţine răspunsuri la 200 de întrebări ale tinerilor, acoperind aspectele esenţiale ale credinţei (vezi pag. 16).

# Calea ta spre sfinţenie

Oricine poate deveni sfânt! Fiecare sfânt este diferit, cu personalitatea şi destinul său unic. Fiecare dintre ei şi-a găsit vocaţia într-un mod diferit - demonstrând că Dumnezeu are un plan special şi o vocaţie pentru fiecare persoană. Online cu sfinţii te invită să discerni propria călătorie spre sfinţenie. Profilul lăsat necompletat al Sfântului 3.0 poate să-ţi fie folositor în acest sens.

Părintele Michel Remery

* * *

Tasso din Savona - "Sfântul de la Răchiteni"
Dănuţ Doboş (coord.), Ed. "Sapientia", 2020, ISBN 978-606-578-400-0, 14x20 cm, 127 p., 20 lei

Online cu sfinţii
Michel Remery, Ed. "Sapientia", 2019, ISBN 978-606-578-371-3, 20x40 cm, 248 p., 45 lei

* * *

Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro