Editura "Sapientia": Cartea iubirii lui Dumnezeu şi Viaţa fericitei Iosefina Gabriela Bonino

Editura "Sapientia" anunţă apariţia cărţii Cartea iubirii lui Dumnezeu, scrisă de pr. Aurel Iştoc, publicată în colecţia "Studii biblice" cu nr. 18. Cartea apare în format 14x20, conţine 308 pagini şi poate fi procurată de la toate librăriile catolice din ţară la preţul de 12 lei.

Biblia reprezintă cuvântul lui Dumnezeu alcătuit de-a lungul mai multor veacuri prin inspiraţia Duhului Sfânt şi prin munca autorilor sacri, este în stare să răspundă întrebărilor şi aspiraţiilor celor mai profunde ale inimii omului, deschizându-i perspectiva unei noi existenţe si conducându-i viaţa spre împlinirea ultimă în Dumnezeu. Însă mesajul biblic trebuie înţeles corect şi trebuie interpretat în conformitate cu criteriile exegetice oferite de Biserică - păstrătoarea autentică a tezaurului scripturistic. Interesul manifestat de Biserică faţă de studiul biblic capătă din ce în ce mai multă consistenţă, deoarece cunoaşterea Scripturii este cunoaşterea lui Cristos, iar acesta este cel mai important lucru în viaţa oricărui creştin şi om de bunăvoinţă, iar personalitatea Mântuitorului transpare în fiecare pagină a Bibliei.

În linia acestui interes general al Bisericii se înscrie şi prezentul volum, realizat de pr. Aurel Iştoc. Autorul a fost director spiritual la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi între anii 1999-2003, iar actualmente este paroh la Parohia Romano-Catolică "Coborârea Duhului Sfânt" din Adjudeni (NT). La Editura "Sapientia" a mai publicat în anul 2003 lucrarea Sărbătorile Sfintei Fecioare Maria, iar în anul 2005, a apărut volumul Ziua pe care a făcut-o Domnul. Sabatul ebraic şi duminica creştină. Acum, în Anul Paulin, dorit de Biserică pentru aprofundarea Bibliei în general şi a scrierilor pauline în special, autorul răspunde unei nevoi din ce în ce mai stringente din partea credincioşilor de a cunoaşte corect ceea ce s-a constituit într-adevăr ca o adevărată Carte a iubirii lui Dumnezeu.

Prezentul volum este un instrument de pătrundere în lumea biblică, de analiză a textului şi de percepere a obiceiurilor şi a tradiţiilor care se află întotdeauna în spatele cuvintelor sacre, fiind un bun îndreptar biblic. Cele 40 de teme biblice (printre care cititorul va întâlni criteriile de interpretare şi de analiză ale textului biblic, diferite tematici teologice întâlnite în Biblie) abordate, sunt explicate foarte savuros, cu exemple variate şi citate biblice concludente. Autorul se adresează în primul rând credincioşilor şi oamenilor care nu au avut parte de o formare teologică specială, dar care doresc să mediteze şi să îndrăgească parfumul plin de farmec al Cuvântului lui Dumnezeu, care este viu şi plin de putere şi mai ascuţit ca o sabie cu două tăişuri (Evr 4,12).

*

Editura Sapientia anunţă apariţia cărţii Viaţa Fericitei Iosefina Gabriela Bonino, scrisă de Rosa Barale şi tradusă în limba română de pr. Ioan Bişog. Cartea apare în colecţia Vieţile sfinţilor, are 128 pagini şi poate fi procurată de la toate librăriile catolice din ţară la preţul de 7,5 lei.

Acest volum vede lumina tiparului pentru prima oară în limba română, sub traducerea pr. Ioan Bişog. Biografia de faţă conturează profilul uman şi spiritual al unei surori - Iosefina Gabriela Bonino (1843-1906) - care a ştiut să se ofere cu totul lui Dumnezeu şi planurilor sale, fiind fondatoarea Institutului "Sfânta Familie" din Savigliano (Cuneo, Italia). Acest institut de viaţă consacrată are ca scop creşterea şi educarea copilelor orfane şi a fost aprobat canonic la 8 septembrie 1887.

Acest suflet nobil a trăit într-o perioadă dificilă pentru Biserică; care era lovită de masonerie şi de atacurile din partea puterilor civile, dar deosebit de înfloritoare în viaţa consacrată. Ea a fost contemporană cu sf. Ioan Bosco, cu sf. Tereza a Pruncului Isus, cu venerabila Maria Rosa Zangara (fondatoarea Institutului "Fiicele Milostivirii şi ale Crucii") şi cu alţi sfinţi, care au ştiut să colaboreze cu Providenţa şi să ofere un nou suflu vieţii religioase. Maica Iosefina Bonino a trăit simplu idealul sfinţeniei zilnice, care se vede prin activitatea ei, pusă în întregime în favoarea celor din jur. Ea a lăsat un exemplu luminos de caritate, bazat pe mărturia ei de viaţă. De altfel, a fost conştientă că prezenţa carităţii în viaţa comunitară este semnul cel mai evident al prezenţei Duhului Sfânt în comunitate. A iubit tăcerea, "căci ea este protectoarea celor mai frumoase virtuţi" şi şi-a dorit mult ca în fiecare familie să existe un climat asemănător Sfintei Familii de la Nazaret, care avea în centru împlinirea necondiţionată a voinţei divine.

Iosefina Bonino a fost beatificată la 7 mai 1995 de către papa Ioan Paul al II-lea, iar opera ei continuă să dăinuie şi astăzi, ca un simbol al iubirii lui Dumnezeu faţă de cei mai săraci dintre săraci.

Andrei Dumitrescu

* * *

Cartea iubirii lui Dumnezeu
Aurel Iştoc, Ed. "Sapientia", 2008, ISBN 978-973-8980-33-4, 14x20 cm, 308 p., 12 lei.

Viaţa Fericitei Iosefina Gabriela Bonino
Rosa Barale, Ed. "Sapientia", 2008, ISBN 978-973-8980-38-9, 14x20 cm, 128 p., 7,5 lei.

* * *

Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro