Editura "Sapientia": Adventul şi Crăciunul în polifonii corale
La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Adventul şi Crăciunul în polifonii corale, scrisă de pr. dr. Florin Spătariu. Cartea apare în colecţia "Muzica bisericească", în formatul 21×30, are 108 pagini şi poate fi procurată de la Librăria "Sapientia" (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.
Volumul de faţă este destinat corurilor de factură mixtă (S, A, T, B), având în componenţă lucrări polifonice pentru liturgia catolică din perioada Adventului şi a Crăciunului.
Lucrările corale sunt expuse unele cu acompaniament, altele a cappella, iar scriitura polifonică este adaptată posibilităţilor tehnice pe care le au la dispoziţie corurile de amatori, dar şi corurile cu un grad de profesionalism muzical mai ridicat.
Textele care stau la baza compoziţiilor sunt luate fie din liturgia catolică, fie sunt create special tot de compozitor, cu intenţia de a exprima un conţinut şi un mesaj liturgic bine definit.
În esenţă, scopul acestui volum este acela de a îmbogăţi repertoriul liturgico-muzical coral de factură catolică, punând la dispoziţia corurilor mixte un material literar şi muzical ce corespunde spiritului bisericesc şi regulilor de armonie şi polifonie.
Florin Spătariu
* * *
Adventul şi Crăciunul în polifonii corale
Florin Spătariu, Ed. "Sapientia", ISMN 979-0-69490-189-9, 2021, 21×30 cm, 108 p., 20 lei
* * *
Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
*
De la Librăria "Sapientia":
- prin poştă: Librăria "Sapientia", Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
- prin e-mail: [email protected]
- prin telefon: 0754.826.814
- prin website (online): www.editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
- direct din Librăria "Sapientia" din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi)
- sau la librăriile catolice partenere
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro