Editura "Sapientia": Comunităţile catolice din Moldova: repertoriu enciclopedic ilustrat
La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Comunităţile catolice din Moldova: repertoriu enciclopedic ilustrat, scrisă de dr. Anton Coşa. Cartea apare în colecţia "Istoria Bisericii", în formatul 17×24 cm, are 530 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 70 lei.
Acest volum continuă cercetarea din perspectivă ştiinţifică a comunităţilor catolice din Moldova, demers pe care l-am început cu ani în urmă, sub imboldul unui entuziasm specific vârstei tinereţii, care s-a păstrat mai apoi, nealterat de greutăţile ieşite în cale, până astăzi.
Un demers ştiinţific pe care l-am întreprins mai ales individual, dar şi în cadrul unor colective de cercetare, formate de-a lungul timpului, în diferite instituţii academice, universitare, culturale ori eclesiastice.
Rememorăm astăzi, cu emoţie, proiectele de odinioară, concretizate mai apoi, rând pe rând. Au fost scoase la lumină din depozitele arhivistice preţioase documente privind istoria comunităţilor catolice din Moldova, a fost cercetată atent etnografia respectiv cultura populară a acestora, au fost întreprinse o serie de alte cercetări (arheologice, istorice, etnologice, antropologice, sociologice, lingvistice, toponimice, antroponimice, genealogice, demografice), acoperind astfel o arie multidisciplinară generoasă.
Au văzut lumina tiparului, între timp, numeroase articole, studii, volume monografice, au fost introduse în circuitul ştiinţific importante izvoare istorice şi etnografice.
Ne bucurăm să constatăm faptul că istoria catolicilor din Moldova continuă să ofere cercetătorilor teme ştiinţifice diverse, fiecare dintre ele îmbogăţind (la momentul publicării rezultatelor) zestrea cunoaşterii acumulate de-a lungul timpului.
Cartea pe care o încredinţăm acum tiparului se poate încadra în categoria lucrărilor de referinţă, pe care am gândit-o şi ca un instrument de lucru destinat tuturor celor care (specialişti ori nespecialişti) sunt interesaţi de istoria comunităţilor catolice din Moldova.
Prin urmare, necesitatea redactării acestui volum a izvorât în primul rând din considerentul menţionat anterior şi doar în plan secundar din lipsa unei lucrări similare în bibliografia de specialitate, scopul ei principal fiind acela al mai bunei cunoaşteri a comunităţilor catolice din Moldova.
Alte trei materiale (care ne aparţin) au anticipat, totuşi, această carte. Este vorba de Comunităţile catolice din Moldova, studiul intitulat Repertoriul comunităţilor catolice din judeţul Bacău şi volumul Comunităţile catolice din judeţul Bacău.
Cartea de faţă este (îndrăznim, cu modestie, să o spunem) o premieră din cel puţin trei motive, toate importante, desigur. Unul dintre ele priveşte arealul geografic pe care l-am acoperit în cercetare, al doilea are în vedere schema lexicografică aleasă, iar al treilea se referă la repertorierea, pe lângă comunităţile existente, şi a comunităţilor catolice dispărute din Moldova.
Pentru prima dată, sunt adunate laolaltă, într-un volum, toate comunităţile catolice din Moldova istorică, deci inclusiv din Basarabia şi Bucovina de Nord. Chiar dacă vitregiile istoriei au făcut ca aceste două teritorii româneşti să fie înstrăinate de Patria Mamă, am considerat că le putem aduce mai aproape de România, măcar în acest mod.
Din perspectivă istorică, aceste comunităţi catolice din Basarabia şi Bucovina de Nord au făcut parte, pentru multă vreme, din Episcopia Catolică de Bacău, care a acoperit din punctul de vedere al jurisdicţiei eclesiastice întreg arealul geografic al Moldovei istorice, fiind totodată şi cea mai longevivă instituţie eclesiastică romano-catolică din Moldova (înfiinţată fiind în 1391-1392). Adăugăm aici şi faptul că după Marea Unire de la 1918, comunităţile catolice din Basarabia şi Bucovina au fost, pentru o vreme, sub jurisdicţia Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi.
Iată doar câteva aspecte care au făcut ca aceste comunităţi catolice din Basarabia şi Bucovina de Nord, lăsate la un moment dat atât de departe, prin graniţe fixate abuziv, de puteri străine, să fie totuşi, un timp destul de lung, atât de aproape de restul comunităţilor catolice din Moldova.
Prin includerea comunităţilor catolice din Basarabia şi Bucovina de Nord în acest repertoriu arătăm că, măcar la nivel ştiinţific, acestea nu sunt uitate. Iar faptul că Sfântul Scaun a ales să înfiinţeze o instituţie eclesiastică romano-catolică de rang episcopal (din 1993 Administratură Apostolică, iar din 2001 Episcopie) în Republica Moldova şi să numească în fruntea Diecezei de Chişinău un episcop originar dintr-un sat catolic din judeţul Bacău (în persoana Mons. Anton Coşa), este încă o dovadă în acest sens, încă un exemplu al grijii faţă de soarta credincioşilor catolici din Basarabia.
O grijă neconjuncturală însă, ci care vine dintr-un trecut istoric în care, timp de secole, Sfântul Scaun a fost aproape de spaţiul românesc în general, de credincioşii catolici care trăiau aici în special. Numeroase sunt izvoarele documentare care probează această realitate.
Cartea de faţă este structurată pe un număr de 11 capitole, acoperind răspândirea geografică a comunităţilor catolice repertoriate. Comunităţile catolice repertoriate în paginile acestui volum sunt prezentate (în fiecare capitol) în ordine alfabetică. Am pornit în stabilirea acestora de la situaţia de fapt existentă astăzi în cadrul diecezelor romano-catolice în a căror jurisdicţie eclesiastică se află (ca parohii ori filiale): Dieceza de Iaşi (pentru România), Dieceza de Chişinău (pentru Basarabia, astăzi în Republica Moldova), Arhidieceza de Lvov (pentru Bucovina de Nord, astăzi în Republica Ucraina) şi Dieceza de Odesa-Simferopol (pentru sudul Basarabiei, astăzi în Republica Ucraina).
În prezentarea comunităţilor catolice din Moldova am urmat o schemă stabilită în prealabil, o fişă cu format standard, conţinând o serie de informaţii (relevante pentru fiecare comunitate în parte) precum: coordonate geografice; organizare administrativ-teritorială; denumiri istorice; prima atestare documentară a localităţii; prima menţiune documentară a comunităţii catolice; ultima menţiune documentară a comunităţii catolice (la comunităţile dispărute); evoluţie demografică; organizare eclesiastică; biserici; preoţi; ilustraţii; bibliografie / webografie.
Am dorit ca acest repertoriu enciclopedic ilustrat (elaborat într-o perioadă destul de îndelungată) să se adreseze atât cercetătorilor, cât şi celor care, nespecialişti fiind, sunt totuşi interesaţi de istoria comunităţilor catolice din Moldova. Un demers deloc uşor, care a presupus găsirea de către noi a unui echilibru între exigenţele analizei şi sintezei, corectitudinea informaţiei şi concizia acesteia, limbajul ştiinţific şi limbajul literar. Rămâne ca cititorii să aprecieze, fiecare în parte, măsura în care am reuşit să împlinim aceste deziderate în paginile cărţii.
Anton Coşa
* * *
Comunităţile catolice din Moldova: repertoriu enciclopedic ilustrat
Anton Coşa, Ed. "Sapientia", 2022, ISBN 978-606-578-493-2, 17×24 cm, 530 p., 70 lei
* * *
Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
*
De la Librăria "Sapientia":
- prin poştă: Librăria "Sapientia", Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
- prin e-mail: [email protected]
- prin telefon: 0754.826.814
- prin website (online): www.editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
- direct din Librăria "Sapientia" din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi)
- sau la librăriile catolice partenere
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro