Două noi cărţi, în format de buzunar, au apărut la Editura "Presa Bună" din Iaşi: Silvio Dissegna, de Paolo Risso şi Albert Schweitzer, de Teresio Bosco.

*

Silvio Dissegna, un băiat minunat

În paginile acestei cărţi se povesteşte istoria unui copil de 12 ani, din Italia, Silvio Dissegna (1967-1979), simpatic, inteligent şi plin de viaţă, cu mare voinţă de a trăi şi a iubi. Lovit de cancer osos, a acceptat cu forţă şi curaj durerea atroce, până la moarte.

O istorie tristă? Nu, o istorie de speranţă şi de bucurie, pentru că Silvio, în compania lui Isus, trăieşte ca învingător al păcatului, al durerii, al morţii şi ne invită pe toţi, chiar şi pe tine, de a nu avea niciodată frică...

Silvio este modelul unui martir, este chiar un campion!

La 8 februarie 1995, cardinalul Giovanni Saldarini, arhiepiscop de Torino, în bazilica "Maria, Ajutorul Creştinilor", a deschis procesul diecezan pentru beatificarea - canonizarea slujitorului lui Dumnezeu, Silvio Dissegna.

Cartea Silvio Dissegna, un băiat minunat este o traducere de Maria Zapodeanu, după originalul în limba italiană: Silvio Dissegna, un ragazzo meraviglioso, de Paolo Risso, apărut la Editura Elle Di Ci, în 2002.

*

Albert Schweitzer

Viaţa lui Albert Schweitzer (1875-1965), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1952, se constituie într-un model de trăire a vieţii creştine, din perspectivă misionară.

În paginile acestui volum de buzunar, Schweitzer mărturiseşte: "Într-o dimineaţă din toamna anului 1904 am găsit pe biroul meu una dintre acele broşuri verzi în care Societatea Misiunilor Evanghelice din Paris publica rapoartele lunare ale activităţii sale. Privirea mi-a căzut asupra unui articol intitulat: Necesitatea misiunii din Gabon. Acea regiune era descrisă acolo ca «punctul cel mai nesănătos al pământului», iar directorul societăţii misiunilor se plângea că misiunea nu avea personal spre a continua lucrarea. (...) Articolul se încheia cu aceste cuvinte: «Oameni care la chemarea stăpânului răspund cu simplitate: Doamne, eu pornesc la drum; Dumnezeu are nevoie de aceşti oameni». Sfârşind lectura, mi-am reluat în deplină linişte întreaga activitate. Cunoscusem, în acel moment, cărei activităţi îmi voi consacra viaţa mea".

Cartea Albert Schweitzer este o traducere de pr. Anton Bişoc, după originalul în limba italiană Albert Schweitzer, de Teresio Bosco, apărut la Editura Elle Di Ci, în 2002.

Ovidiu Bişog

* * *

Silvio Disegna, un băiat minunat
Risso Paolo, Ed. "Presa Bună", 2006, ISBN 973-8191-50-5, 10x14 cm, 58 p., 3 RON

Albert Schweitzer
Bosco Teresio, Ed. "Presa Bună", 2006, 10x14 cm, 42 p., 3 RON

* * *

Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
  • prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
  • prin e-mail: [email protected]
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro