Continuând seria cărţilor care se constituie ca instrumente de lucru indispensabile pentru desfăşurarea în condiţii optime a pastoraţiei în Biserica Catolică, la Editura "Presa Bună" a fost tipărit Ritualul Înmormântării.
Această ediţie în limba română a Ritualului înmormântării a fost aprobată Concordat cum originali de Conferinţa Episcopală Română şi a primit autorizarea din partea Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor cu decretul nr. 1526/03/L din 23 aprilie 2004.
Ritualul înmormântării începe cu decretul de promulgare şi normele introductive (roluri şi îndatoriri cu privire la cei răposaţi; adaptări ce revin Conferinţelor Episcopale; rolul preotului în pregătirea şi desfăşurarea înmormântării).
Ritualul înmormântării este împărţit în opt capitole. În primele cinci este prezentat ritualul înmormântării pentru diferite situaţii (Privegherea la mort şi rugăciunea la punerea trupului neînsufleţit pe catafalc; Prima formă de înmormântare, cu trei staţiuni: în casa răposatului, în biserică şi la cimitir; A doua formă de înmormântare, cu două staţiuni: în capela cimitirului şi la mormânt; A treia formă de înmormântare: care se celebrează în casa răposatului; Ritualul înmormântării copiilor), iar în următoarele trei capitole sunt redate texte din Sfânta Scriptură care pot fi folosite în diversele cazuri de înmormântare (pentru adulţi, pentru copiii botezaţi şi pentru copiii nebotezaţi), rugăciuni, modele pentru Rugăciunea credincioşilor, diferite recomandări.
Ritualul mai cuprinde o anexă cu Oficiul pentru răposaţi ("Laudele", "Vesperele" şi "Libera") şi un index de texte biblice.
Formatul de 17x24 cm, coperta de culoare neagră şi textul în două culori care fac din această carte un instrument de lucru care combină latura utilă cu latura estetică.
Ritualul înmormântării este însoţit de versiuni prescurtate, utile preoţilor la celebrările de înmormântare: Oficiul pentru răposaţi - forma scurtă (format 21x29 cm, 14 pagini) şi Ritualul înmormântării, versiunea prescurtată (format 10x15 cm, 124 pagini). Acestea din urmă au capitole speciale cu Libera şi Sfinţirea mormintelor.
Marius-Claudiu Dumea
* * *
Ritualul înmormântării,
Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, Ed. "Presa Bună", 2005, 17x24 cm, 312 p., 28 RON (280.000 ROL)
Ritualul înmormântarii (versiunea A6 prescurtată),
Ed. "Presa Bună", 2005, 10x14 cm, 122 p., 3,5 RON (35.000 ROL)
Oficiul pentru răposaţi - forma scurtă,
Ed. "Presa Bună", 2005, 21x29 cm, 16 p., 2,5 RON (25.000 ROL)
* * *
Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro
