Seminaristul Emilian Jitaru (din Cleja), care îşi desfăşoară anul pastoral în Ecuador, doreşte să ne împărtăşească două evenimente recente din viaţa de misionar care au avut loc în misiunea românească, rod al muncii depuse de părintele misionar Ioan Nicu Blaj, originar din Barticeşti.
În zilele de 17, 18 şi 24 noiembrie 2012, credincioşii Parohiei "Santa Lucia" din satul San Juan (Provincia Guyas, Ecuador) s-au aflat în sărbătoare: 230 de copii şi tineri l-au primit pentru prima oară pe Isus în sfânta Împărtăşanie în cadrul Liturghiei de la ora 11.00, prezidată de părintele paroh Ioan Nicu Blaj.
După o perioadă intensă de pregătire, timp de doi ani, de muncă şi de efort atât din partea copiilor şi a tinerilor cât şi din partea cateheţilor, a sosit şi ziua mult aşteptată. Încă de la ora 9:00 copii şi tinerii, vizibil marcaţi de emoţiile aşteptării întâlnirii personale cu Isus, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, au început să vină la biserică, însoţiţi de părinţi, naşi şi prieteni.
Sfânta Liturghie a început cu procesiunea din curtea parohiei în care atât copii cât şi părinţii erau cuprinşi de emoţia sărbătorii pe care o trăiau pentru prima oară.
Copiii s-au implicat trup şi suflet la acest moment important din viaţa lor: au citit lecturile şi intenţiile la Rugăciunea credincioşilor, au adus darurile la altar, la Ofertoriu, însoţiţi de părinţi sau naşi, s-au rugat şi au cântat din toată inima. După omilia ţinută de părintele paroh, copiii, cu lumânările aprinse în mâini, şi-au reînnoit făgăduinţele făcute de părinţi şi naşi la Botez, promiţând personal lui Isus de a-l face prietenul lor pentru totdeauna.
Momentul cel mai important al sfintei Liturghii a fost cel al împărtăşirii copiilor cu trupul şi sângele lui Cristos. Au luat parte la acest moment alături de copii, naşii care au ţinut mâna lor pe umărul finilor în timpul primirii trupului şi sângelui lui Cristos.
La sfârşitul Liturghiei, părintele paroh a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în formarea copiilor, familiilor pentru colaborarea oferită, dar şi copiilor pentru bucuria de a deveni cu adevărat prietenul lui Isus în toată viaţa lor. Ceremonia s-a încheiat în curtea parohiei, unde copiii au servit o gustare, tortul festiv şi au primit o amintire care să le aducă aminte mereu de acest moment magnific al vieţii lor.
"Isuse, tu care ai spus: lăsaţi pe copii să vină la mine apără-i pe copiii noştri de tot ce este rău şi păstrează-i aproape de tine!"
Pe această cale, dorim să aducem un prinos de mulţumire tuturor celor care sprijină misiunea din Ecuador, pe toate căile: atât financiar cât şi susţinerea misionarilor prin rugăciune. Suntem conştienţi de sacrificiile dumneavoastră şi ne încredinţăm şi pe mai departe inimii dumneavoastră de mamă, care se bucură alături de fii ei în toate momentele vieţii.
Răsplăteşte Doamne cu darurile tale pe toţi cei care ne fac bine în numele tău!
*
Primiţia părintelui Carlos Alberto Lugo Segura
În seara zilei de sâmbătă, 24 noiembrie 2012, la ora 20.00, părintele Carlos Alberto Lugo Segura a celebrat prima Liturghie în satul natal, San Juan, situat în Provincia Guyas din Ecuador. Înconjurat de şase preoţi, familie şi seminarişti, în faţa întregii comunităţi părintele Carlos Alberto a adus mulţumire Domnului pentru darul primit. A fost o seara plină de bucurie, emoţii şi lacrimi de mulţumire.
În micuţul sat, liniştea şi aşteptarea noului preot, a primului preot din cantonul (judeţul) Santa Lucia, a primului preot ca rod al muncii misionare româneşti, s-au transformat în pâlcuri de lumină şi de bucurie atunci când părintele a păşit pentru prima dată ca preot în satul natal. Însuşi momentul celebrării, noaptea, a fost semnificativă pentru toţi cei prezenţi, deoarece el a devenit pentru un timp, un loc de mărturisire şi de trăire profundă a credinţei.
În cadrul predicii, părintele rector al Seminarului din Guayaquil a subliniat importanţa luminii preotului în întunericul acestei lumi, în faţa tentaţiilor care se găsesc la tot pasul, lumină ce o primeşte de la Cristos dacă va rămâne fidel în sfânta Preoţie. Un alt punct atins a fost ce este preoţia, ce este preotul şi cine este preotul. "Preotul este un alter Christus", un alt Cristos, sau, după cum afirmă Sfântul Părinte în exortaţia apostolică Pastores dabo vobis, preotul este "semnul" şi "memorialul" prezenţei şi acţiunii permanente a lui Isus printre noi, este o dovadă a faptului că Isus Cristos este viu şi prezent în mijlocul oamenilor, că gesturile şi cuvintele preotului sunt acelea prin care Cristos îi salvează şi astăzi pe oameni.
La sfârşitul Liturghiei, părintele vizibil marcat de evenimentele trăite a adresat mulţumiri lui Dumnezeu pentru darul primit, comunităţii seminariale şi tuturor preoţilor care l-au însoţit pe drumul formării, parohului Ioan Blaj pentru organizarea acestei sărbători, familiei şi întregii comunităţi.
După binecuvântarea finală, părintele nou sfinţit a împărţit personal binecuvântarea sa tuturor celor prezenţi.
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul sfintei Preoţii şi ne rugăm mereu pentru noi lucrători în secerişul său. În acelaşi timp, el care este lumina şi viaţa, să menţină aprinsă lumina vocaţiei şi în inima celor doi seminarişti Christian şi Carlos, de care Parohia "Santa Lucia" se bucură, rod al muncii misionare româneşti.
Domnul să binecuvânteze efortul tuturor celor care s-au ocupat de formarea părintelui primiţiant şi să răsplătească pe toţi cei care susţin operele misionare.
Emilian Jitaru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
- 17, 18 şi 24 noiembrie: Ecuador: Prima Prima Sfântă Împărtăşanie în Parohia "Santa Lucia" din satul San Juan (Provincia Guyas)
- 24 noiembrie: Ecuador: Primiţia părintelui Carlos Alberto Lugo Segura în Parohia "Santa Lucia" din satul San Juan (Provincia Guyas)
