Crezând, să aveţi viaţă! Reflecţie la Duminica a II-a Paştelui
Evanghelia după sfântul Ioan 20,19-31
În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: "Pace vouă!" Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: "Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi". Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: "Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute". Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit "Geamănul", nu era cu ei când a venit Isus. Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: "L-am văzut pe Domnul!" Dar el le-a zis: "Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede". După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: "Pace vouă!" Apoi i-a spus lui Toma: "Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!" Toma a răspuns şi i-a zis: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" Isus i-a spus: "Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!" Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.
* * *
Încă înainte de înviere, Isus Cristos se proclamase ca "învierea şi viaţa" (In 11,25) iar în această evanghelie confirmă adevărul spuselor sale. În toate apariţiile lui de după înviere se prezintă viu în totalitatea trupului său glorificat. Acum îşi prezintă rănile sale glorioase şi le oferă apostolilor pacea lui, o pace pe care lumea nu o poate da şi prin care ne sunt iertate păcatele. Acesta este marele dar pe care Isus înviat îl face tinerei sale biserici: pacea prin iertarea păcatelor. Această pace o vor transmite generaţiilor care vor veni apostolii şi tot predicatorii evangheliei. Pacea lui Dumnezeu în inimile oamenilor: iată marele dar al lui Isus Cristos înviat.
În această lume reconciliată cu Tatăl în moartea şi învierea Fiului său trăim noi astăzi; o lume în care viaţa lui Dumnezeu este prezentă în vieţile noastre, iar moartea nu este decât o trecere dintr-o viaţă într-o alta care nu mai este supusă corupţiei şi morţii. Noi, cei botezaţi în moartea şi învierea Domnului, experimentăm viaţa Celui Înviat în trupurile noastre muritoare. Pentru a trăi viaţa cea nouă a fiilor lui Dumnezeu nu este nevoie de un contact corporal, fizic cu Isus Cristos, aşa cum Toma cere în această evanghelie. Curăţirea de păcate şi trăirea noii vieţi în Dumnezeul cel viu au loc prin iertarea păcatelor noastre în sacramentul Spovezii şi împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Cristos, iar aceste sacramente ne pot oferi o trăire mai profundă decât ne-ar putea-o oferi contactul fizic cu Fiul lui Dumnezeu. Viaţa lui Isus Cristos este lumina oamenilor (In 1,4), o lumină pe care o primim în sfintele taine (sacramentele Bisericii) şi prin care noi înşine devenim lumină pentru semenii noştri din Biserică şi din afara ei. În lumea globalizată în care trăim acum, să fim lumină în această curte a neamurilor, în satul global care reprezintă un semn al timpurilor pe care creştinii (fiii luminii) trebuie să-i folosească pentru a duce Lumina şi în sufletele fiilor întunericului.
Isus le apare apostolilor în ziua învierii şi opt zile mai târziu. Aceste apariţii în ziua de duminică marchează Ziua Domnului, zi în care creştinii aduc cult lui Dumnezeu mort şi înviat. Ziua de duminică este ziua prin excelenţă a tuturor celor care cred în Cristos, aşa cum fraţii noştri mai mari în credinţă au ziua de sâmbătă ca zi de cult şi odihnă, iar fraţii musulmani îi oferă lui Alah ziua de vineri. Toţi cei care cred într-un unic Dumnezeu îi oferă o zi din săptămână; această zi este sfântă şi sfântă ar trebui să fie pentru noi, cei care dominaţi de civilizaţia noastră materialistă şi îndreptată spre ateism, uităm că Dumnezeu este stăpânul timpului, iar scurgerea noastră prin timp poartă amprenta sacrului şi a divinităţii de la care toţi am primit viaţa.
Isus înviat le arată apostolilor săi şi apoi special lui Toma rănile din mâinile şi coasta lui. Isus înviat poartă mereu în trupul său glorificat semnele cuielor, suliţei, coroanei de spini şi biciului călăilor. Trupul său înviat poartă rănile trupurilor noastre slabe şi păcătoase. Cristos rămâne solidar cu toate crucile pe care oamenii le poartă pe acest pământ. Nicio suferinţă nu-i este străină. Mila lui fără margini îl face să sufere şi să rămână unit cu toţi cei care suferă în trup şi în spirit. Aşa suntem şi noi, cei care formăm Biserica lui, un singur trup şi un singur suflet care poartă în el rănile lui Cristos pentru mântuirea lumii. Solidaritatea noastră cu orice om care suferă este condiţia esenţială pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu. Nu există o altă cale spre ceruri care să ocolească suferinţa. Nepăsarea noastră faţă de suferinţele celorlalţi ne va plasa printre capre, adică la stânga lui Dumnezeu, adică în iad.
La o săptămână după înviere, apostolii erau din nou împreună, iar Toma era printre ei. Acum le apare din nou Cristos şi-i zice lui Toma: "Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!" Toma este exemplul tuturor acelora care pentru a crede, cer probe palpabile. El este prezent în toţi aceia care vor să-l vadă pe Dumnezeu (spirit absolut) cu ochii trupului lor; care vor să-l încastreze pe Dumnezeul cel nemărginit în îngustimea minţii lor; care vor să-l simtă pe Dumnezeu cu cele cinci simţuri ale trupului. Suntem tentaţi să credem ca real şi adevărat doar ceea ce mintea şi simţurile noastre pot experimenta şi ignorăm faptul că realitatea pe care nu o putem vedea şi cuprinde în experimentele noastre este mult mai mare decât ceea ce cunoaştem şi putem experimenta. În faţa misterului lui Dumnezeu noi suntem ca o picătură într-un ocean, ca o clipă în faţa veşniciei. De aceea, Isus Cristos îi declară fericiţi pe cei care cred fără să vadă. Aceasta este ultima fericire a evangheliilor.
Pr. Emil Dumea
