Chiar aseară predicam... altora... şi le spuneam că trebuie să se analizeze dacă cred mai mult în binefacerile lui Dumnezeu decât în Dumnezeu însuşi... iată... după numai câteva ore... mi-a fost dat să trăiesc pe pielea mea ceea ce rosteam cu atâta siguranţă... altora. Nu credeam nici în ruptul capului că mă voi confrunta eu însumi cu această întrebare, căci am rămas înmărmurit la aflarea veştii, că tu ai plecat, în miez de noapte. Ai plecat fără să-ţi dai seama, firul vieţii tale fiind scos din urzeală. Şi-mi amintesc bine cum, după o predică de la o înmormântare, îmi spuneai că-ţi place tare mult următorul psalm:
Spuneam: "În toiul vieţii mele
sunt nevoit să merg la porţile locuinţei morţilor".
Am căutat restul anilor mei şi am zis:
"Nu-l voi mai vedea pe Domnul
pe pământul celor vii,
nu voi mai vedea pe nimeni
dintre cei rămaşi în lume.
Locuinţa mea e smulsă şi aruncată departe de mine
ca o colibă de păstori;
ca un ţesător îmi taie firul vieţii
şi mă scoate din urzeală.
Din zi în noapte
mi-ai hotărât sfârşitul.
Am strigat până dimineaţa,
ca un leu, mi-ai zdrobit toate oasele;
din zi în noapte
mi-ai hotărât sfârşitul.
Strig ca puiul de rândunică,
stau îngândurat ca porumbelul.
Mi s-au împăienjenit ochii tot privind la cer,
Doamne, sunt în necaz; ajută-mă!
Tu însă ai scăpat sufletul meu din prăpastia pierzării,
căci ai dat uitării toate păcatele mele.
Cei din infern nu te laudă,
moartea nu te preamăreşte;
cei care coboară în adâncuri
nu mai speră în promisiunea ta.
Cel viu, da, cel viu te va lăuda, ca mine astăzi;
tatăl face cunoscută fiilor săi fidelitatea ta.
Doamne, ajută-mă,
şi-ţi vom cânta psalmi în toate zilele vieţii noastre,
în casa Domnului.
(Cântarea Is 38,10-14.17b-20)
În toiul vieţii tale ai plecat, după o viaţă relativ scurtă, dar trăită intens, iar eu, şi noi toţi ai Provinciei noastre a Sfântului Iosif, stăm îngânduraţi, nădăjduind pentru tine viaţa cea veşnică şi învăţând încă odată că solo Dio basta, şi cât e de scurtă şi fragilă viaţa, şi pregătindu-ne pentru veşnicia fără de sfârşit cu toate forţele noastre, cât încă mai suntem pe cale. Dar la fel ştim că numai unită cu Dumnezeu viaţa îşi împlineşte sensul şi ajunge să prisosească nu numai aici, pe pământ, ci şi în viaţa cea fără de apus. Aceasta este ultima ta lecţie pentru noi. Şi-ţi mulţumim pentru tot ce ai fost şi ai făcut pentru noi.
Nu te întrebăm, Doamne, pentru ce ni l-ai luat, dar îţi mulţumim pentru că ni l-ai dat, tovarăş de drum, şi sperăm tovarăş de rai, la timpul cuvenit.
Dragă coleg părinte Cristi, murim... ca mâine
E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai steie
voioşi, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne, atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare...
Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece -
noi singuri n-o să fim a doua oară.
Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate
şi celălalt - şi-mi pare ne-nţeles.
Şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.
(Magda Isanos)
Pr. Damian Pătraşcu,
ministru provincial
A trecut la Domnul pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv.
