Cele şapte cuvinte ale Mântuitorului, rostite din înaltul crucii
Meditaţie pentru adoraţia crucii
ABANDON, SOLITUDINE
Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? (Mt 27, 46).
Cine nu a avut, cine nu are momente întunecate, cine nu a experimentat senzaţia că este singur, abandonat de toţi, că nu mai există nici o cale de ieşire, că totul este inutil, acele momente în care ţi se pare că tot ce ai făcut şi ce faci este greşit, acele momente în care te sfâşie singurătatea, falimentul, mizeria proprie şi a celuilalt...
Cine nu a avut şi nu are momente de scepticism, de amărăciune, de lipsa sensului în tot ce face şi în tot ce se întâmplă în sufletul său, în viaţa sa şi în ce îl înconjoară?
Cine nu s-a întrebat măcar odată şi nu se mai întreabă încă, chiar şi pentru o clipă, unde este ACUM Dumnezeu?
Îndoiala nu este inumană, nici supărarea şi nici teama...
Isus, din înaltul crucii, ne dă răspunsul asumându-şi toate temerile, îndoielile, toată mânia noastră pentru capitulările noastre în faţa lipsei de răspunsuri care să ne convină şi să ne convingă...
Psalmul 22, din care este luată această lamentaţie a lui Isus, geamătul său de pe cruce, se termină cu afirmarea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa fiecăruia dintre noi, chiar şi atunci când nu suntem capabili să o recunoaştem (sau când această prezenţă nu corespunde aşteptărilor noastre): Se va povesti despre Domnul generaţiei viitoare şi vor vesti dreptatea lui poporului care se va naşte: "Domnul a făcut acestea!" (Ps 22,31b-32).
IERTARE
Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac! (Lc 23,34).
Este dificil să iertăm.
Oricât am afirma contrariul, oricât ne străduim, este dificil.
Sincer.
Durerea, orgoliul, demnitatea proprie călcată în picioare, acele nedreptăţi strigătoare la cer care imploră "dreptate", care caută "despăgubiri", care strigă "răzbunare"...
Însă a ierta?!...
Unde o putem situa în viaţa noastră?
Isus, atârnat în cel mai josnic mod de lemnul crucii, continuă să ne surprindă (sau să ne scandalizeze?!) pentru capacitatea sa de A IERTA, pentru faptul că nu încetează să creadă că există o speranţă şi pentru acela care este capabil să-şi răstignească semenul, să-l ucidă, să-l distrugă...
La propriu...
Iar cuvântul IERTARE, spus din înaltul crucii, sună ca o declaraţie de dragoste: OMUL, orice om, chiar şi cel care este capabil de cele mai groaznice fapte, continuă să poarte în sine un mugur de speranţă.
Chiar dacă nu ştie ce face (sau tocmai de aceea)...
El nu ne răsplăteşte după greşelile noastre, nici nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre, ne încurajează psalmistul (Ps 103,10).
ÎMPREUNĂ CU EL
Astăzi vei fi cu mine în paradis (Lc 23,43).
O promisiune pe care Isus a făcut-o unui răufăcător...
O canonizare sui-generis, în afara oricăror norme, făcută de către însuşi Isus, din înaltul crucii sale mântuitoare...
O asigurare pe care ar trebui să o audă şi să o înţeleagă mulţi, cei mai mulţi dintre noi.
De toţi aceia care sunt răstigniţi pe cruce, străbătuţi de durere, singurătate, care se simt neînţeleşi, care sunt marginalizaţi, excluşi, care sunt persecutaţi din cauza credinţei lor, a culorii pielii, a poziţiei sociale, sau din cele mai absurde cauze pe care le poate concepe mintea umană...
...să fie auzită şi înţeleasă de toţi răufăcătorii, copleşiţi de patimile proprii şi de răutatea lumii.
ASTĂZI, nu mâine, sau poimâine...
Siguranţa şi calmul din vocea muribundului este dătătoare de încredere şi de speranţă.
Vocea lui este încărcată de iertare, eliberează de toate apăsările care copleşesc şi sugrumă bunătatea din sufletul uman.
Vocea lui este plină de viaţă veşnică.
SENS
Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu! (Lc 23,46).
Nu doar în ziua morţii, ci în fiecare zi....
În această lume, care îşi caută certitudinile oriunde, care vrea în orice moment să aibă o vestă de salvare la îndemână...
În această lume care recomandă că este prudent să avem în fiecare clipă spatele acoperit...
Îndrăznim, oare, să credem că suntem protejaţi de mâinile Lui, care ne mângâie, ne vindecă,
ne ajută să depăşim dificultăţile întâlnite pe cale?
Mâinile sale, puternice şi mângâietoare în acelaşi timp?
... V-am spus acestea ca să aveţi pace în mine. În lume veţi avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea" (In 16,33).
SUSŢINERE
Iată-l pe fiul tău; iat-o pe mama ta! (In 19,26).
Cineva care să-ţi fie alături în momentele dificile ale vieţii.
Cineva care să te îmbrăţişeze şi să te ţină strâns la piept atunci când cuvintele nu-şi mai au rostul, iar lacrimile au secat cu totul.
Cineva care va rămâne lângă tine întotdeauna, pentru totdeauna.
Cineva care să aibă grijă de tine, cineva de care să ai grijă.
Nu suntem singuri, nici în măcar în cele mai întunecate şi dureroase perioade ale vieţii. Prieteni, părinţi, fraţi şi surori, colegi. Trebuie doar să-i vedem şi să-i simţim ca un dar în viaţa noastră.
Iar la picioarele crucii noastre personale au stat şi continuă să stea de veghe nenumărate persoane cu care ne-am întâlnit pe cale, împreună cu care am luptat, am căutat, uneori am şi greşit împreună cu ele, împreună cu care am căutat iubirea.
Sunt lângă noi, împreună cu noi.
Sunt mama şi fiul celui de pe cruce...
SETE
Mi-e sete... (In 19,28).
Mi-e sete, şoptesc buzele crăpate ale muribundului atârnat pe cruce...
Dreptate, strigă cei năpăstuiţi de soartă şi de semeni...
Pâine, imploră copilul cu burta umflată de aer şi de foame...
Pace, cer martorii atrocităţilor fără sfârşit...
Puţină iubire, cer ce văd în jur doar chipuri duşmănoase...
Casă, visează cerşetorul zgribulit pe o bancă din parc sau prin vreo gură de canal...
Muncă, suspină cel respins de la toate angajările...
Libertate, invocă cel întemniţat...
Sănătate, murmură cel bolnav în patul său...
Voci încărcate de durere, de lacrimi, voci care reflectă durerile lumii...
Voci rezumate de acel sfâşietor mi-e sete de pe cruce...
... Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate pentru că ei vor fi săturaţi (Mt. 5, 6).
ÎMPLINIRE
S-a împlinit! (In 19,30).
Ce noroc poate avea cineva să meargă cineva la culcare şi să poată spune: totul a mers bine azi. Ce bucurie poate avea cineva când i se spune: ai făcut ce trebuia să faci.
Da mâine va începe o nouă zi, însă pentru azi s-a sfârşit, însă acum pot sta liniştit, mă pot odihni, pot fi mulţumit că mi-am făcut treaba cum trebuie azi...
Cu toţii avem micile sau marile noastre lupte zilnice, datoriile noastre care ne costă sudoare şi, uneori, lacrimi, însă dacă vrem să trăim, trebuie să facem în aşa fel ca fiecare zi să fie o misiune de dus la bun sfârşit.
Fiecare zi, fiecare an, fiecare etapă a vieţii...
Să putem spune la sfârşitul fiecărei zi, al fiecărui an, al fiecărei etape, la sfârşitul vieţii: când faceţi toate cele care vă sunt poruncite, spuneţi: suntem servitori nefolositori, am făcut ceea ce eram datori să facem" (Lc 17,10), pentru a putea beneficia de răsplata promisă şi aşteptată: Bine, servitor bun şi credincios! Peste puţin ai fost credincios, peste multe te voi pune. Intră în bucuria stăpânului tău! (Mt 25,23).
Fr. Petre-Marian Ianoş, OFMCap.
