Recent, în urma unei scurte perioade de "scuturat colbul de pe cronici" petrecută la arhiva Postulaturii generale a Ordinului Capucin, dar şi la biblioteca centrală a aceluiaşi, atenţia mi s-a oprit asupra unei biografii dactilografiate, nepublicată şi nefolosită în diversele faze ale procesului canonic privind declararea ca "venerabil" (1959) şi la beatificarea (1983) fericitului Ieremia, biografie scrisă de către însuşi descoperitorul mormântului, prof. Gr. Manoilescu. Manuscrisul respectiv, intitulat "Vita del Venerabile Servo di Dio, fra Geremia Valacco", este o "traducere din limba română făcută de către autor", după cum găsim notat în creion (în limba italiană), probabil de către Postulatorul general al capucinilor din acel timp, P. Raffaele da Valfenera. Asupra acestui manuscris, care a servit drept izvor istoric biografilor ulteriori ai fericitului nostru (Teodosio da Voltri şi Francesco Saverio Toppi), mă voi opri mai pe larg într-un studiu critic, ce sper să-l termin până în luna mai, în care îl sărbătorim pe fericitul nostru (8 mai - sărbătoarea sa şi 30 mai - ziua "întoarcerii acasă").
O altă carte nepreţuită "scuturată de praf" a fost şi un exemplar al cunoscutei biografii interbelice scrisă de către pr. Ilie Dăianu "Un sfânt pribeag român" (ed. a doua, Cluj, 1936), o biografie care a ţinut trează memoria credincioşilor catolici de ambele rituri în existenţa şi mijlocirea acestui sfânt român şi în anii întunecoşi ai comunismului. Cartea a apărut în 3 ediţii, după cum rezultă din ultimele pagini, unde autorul menţionează atât prima ediţie, cea din 1926, cât şi intenţia de a pregăti o altă ediţie (apărută în 1943, după cum afirmă prof. Ion Dumitriu-Snagov într-un articol din revista "Campania Serafica" nr. 3/1996 şi publicat de mine în traducere pe acest sit (mai 2010, în două părţi). De menţionat aici că prima ediţie (1926) apărea în acelaşi an în care era aprobat pentru întâia oară cultul fericitului Ieremia pe teritoriul României, de către vrednicul de pomenire PS Valeriu-Traian Frenţiu, în Eparhia Greco-Catolică a Orăzii Mari (cfr. Petre-Marian Ianoş, "Din istoria drumului de întoarcere acasă a fericitului Ieremia", publicat pe acest sit în octombrie 2008).
Întrucât autorul acestor rânduri speră să dea tiparului o nouă ediţie (cu un mic studiu critic) a acestei cărţi în luna mai, vă oferă acum o "pregustare" din acele pagini ce au ţinut vie pentru mulţi ani memoria primului sfânt român ajuns la cinstea altarelor.
Fr. Petre-Marian Ianoş, OFMCap.
*
Cartea unei vieţi sfinte
"E uimitor câtă viaţă se poate închide uneori într-o carte! Cum e şi cartea italienească pe care a scris-o călugărul Francesco Severini şi care s-a tipărit la anul 1670, în oraşul Napoli din ţara Italiei. Ce carte frumoasă şi scumpă pentru noi românii, şi pe care noi n-am ştiut nimic despre ea, până acum vreo 30 de ani!
Binecuvântată fie ziua de martie 1905, în care bunul român George Sion a dat peste ea la un negustor de cărţi vechi din Roma şi a cumpărat-o!
Astăzi, această preţioasă scriptură se păstrează, din darul domnului Sion, în biblioteca Universităţii din Cluj. Dar cum se păstrează? Ca o comoară nepreţuită, închisă într-o casă de fier, sub cheie, pe care o ţine directorul bibliotecii, care o arată cui se cuvine, apoi o închide în casa de oţel, ca, Doamne fereşte, să nu cumva să se işte vre-un foc şi să piară în flăcări mistuitoare.
Cu adevărat scumpă comoară cuprinde ea pentru noi. În ea este închisă o sfântă viaţă de român, care a legat ţara noastră românească cu pământul străbun al Italiei, sfinţindu-le pe amândouă şi apoi a legat pământul cu cerul, prin sfinţenia vieţii şi morţii sale.
Prin cărţile bătrâne frunzărind, găseşte omul câte o floare uscată, tescuită între filele îngălbenite. Cine ştie ce gânduri au străbătut sufletul celui ce apus floarea, cu miresme, între foile cărţii, ca un semn al unei cetanii de folos...
Floarea s-a uscat între tablele cărţii; şi-a pierdut niţeluş forma şi şi-a împrăştiat mirosul. Fluturi şi albine nu ar mai cerceta-o; dar cum o priveşti, ea pare că-ţi povesteşte şi te înduioşează povestea ei.
Cam aşa o floare am găsit eu. Cam în acest chip s-a păstrat, în cartea cea bătrână de la Napoli, floarea cea frumoasă care s-a deschis pe câmpia ţării noastre şi s-a străplantat în grădina unei mănăstiri din Italia. Vedem culoarea ei albă, ni se spune despre mireasma ce ieşea, ca un suflet viu, din ea şi suntem mândri că din pământul nostru a răsărit o floare de aşa bine primită mireasmă dumnezeiască. Suntem mândri că pe pământul nostru a crescut şi pe pomul vieţii neamului nostru a înflorit un mărgărint aşa de alb şi aşa de bine lucitor, în cer şi pe pământ.
Ceea ce este uimitor în povestea ce se desprinde din cartea comoară e că sfântul de român, care a uimit Italia şi a cucerit cerul, n-a ştiut nici scrie, nici ceti, şi totuşi s-a fericit şi a fericit pe mulţi creştini (...)".
