Luni, 14 septembrie 2015, în solemnitatea Înălţarea Sfintei Cruci, la Seminarul Liceal "Sfântul Iosif" din Bacău, a avut loc deschiderea solemnă a noului an şcolar 2015-2016.

Sfânta Liturghie solemnă a fost celebrată la ora 10.30, fiind prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi. Au concelebrat pr. dr. Anton Săboanu, directorul Colegiului Naţional Catolic "Sfântul Iosif" Bacău, pr. dr. Benone Farcaş, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi, pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, pr. Gheorghe Cojocaru, preoţii care lucrează în seminar şi alţi preoţi oaspeţi. În jurul altarului au fost prezenţi şi ceilalţi profesori, seminariştii, elevii şi numeroşi credincioşi.

Încă din primele ore ale dimineţii au venit elevii, pentru a participa la deschiderea noului an şcolar. La ora 10:00 a sosit Preasfinţitul în aplauzele celor aflaţi în faţa instituţiei noastre şi s-a întâlnit cu un grup de elevi şi eleve din clasa a IX-a. Eu au mărturisit bucuria şi emoţia de a face parte din Colegiul băcăuan.

La începutul sfintei Liturghii, PS Aurel Percă a implorat binecuvântarea lui Dumnezeu asupra preoţilor, profesorilor şi tuturor care contribuie la progresul uman şi spiritual al Liceului şi Seminarului. În cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului, un loc important l-a avut rolul educaţiei în formarea noilor generaţii. Acest lucru este posibil împlinid cuvântul din Evanghelie: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, ca oricine crede în el să aibă viaţă veşnică!". Seminariştii şi elevii au nevoie de creştere şi maturizare la lumina învăţăturii ce izvorăşte din înţelepciunea crucii Învăţătorului nostru.

A fost invitat şi domnul Stavarache, primarul municipiului Bacău, să transmită un cuvânt din partea instituţiei administrative locale. Domnia sa a invitat atât pe elevi cât şi pe profesori la disciplina educaţiei a cărei finalitate nu se vede acum, ci în viitor. A făcut un apel de suflet spunând că pentru ţara noastră astăzi trebuie mai mult studiu şi mai multă rugăciune.

La sfârşitul celebrării, pr. dr. Anton Săboanu, directorul colegiului, a vorbit foarte delicat despre tinerii elevi, care au aceleaşi problemele trăite şi de alţii în epocile anterioare, însă trebuie să se încreadă în profesorii şi formatorii de astăzi pentru:

- a descoperi familia colegiului,

- a se convinge de propria demnitate şi valoare,

- a-şi dezvolta propriile competenţe

- a ajunge la o libertate educată.

Seminariştii şi elevii au fost informaţi de spiritul de jertfă şi de iubire care guvernează corpul profesoral, personalul auxiliar şi formatorii colegiului nostru. S-au adus mulţumiri credincioşilor darnici din toată dieceza şi tuturor celor care contribuie cu munca şi rugăciunile lor pentru buna desfăşurare a formării generaţiei actuale în general şi formarea noilor slujitori ai altarului în mod special.

Preasfinţitul Aurel Percă a încheiat celebrarea cu binecuvântarea specială şi a declarat deschis anul de învăţământ 2015-2016. Rămânem uniţi în studiu şi rugăciune pentru folosirea judicioasă a timpului şi resurselor dăruite nouă în fiecare zi de Dumnezeu cu infinită generozitate.

Pr. Serafim Romila

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14 septembrie: Deschiderea solemnă a anului şcolar 2015-2016 la Seminarul din Bacău

Conținut extern de la photos.gstatic.com Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.