Bacău: Deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif"

Luni, 10 septembrie 2018, a avut loc deschiderea noului an şcolar la Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău. La ora 10.30 a început sfânta Liturghie prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi. La celebrare au fost prezenţi reprezentanţi din partea autorităţilor locale şi a Poliţiei, superiorii şi formatorii împreună cu cadrele didactice şi personalul auxiliar care se ocupă de educaţia şi buna dezvoltare umană, intelectuală şi spirituală a celor 69 de seminarişti şi 380 de elevi ai liceului.

PS Aurel Percă a prezidat sfânta Liturghie de deschidere a noului an, însoţit la altar de pr. Anton Săboanu, directorul colegiului, Mons. Benone Farcaş, rectorul Institutului Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, de preoţii formatori şi 19 preoţi oaspeţi.

În cadrul predicii, Excelenţa Sa a subliniat că procesul educaţiei celor tineri este o muncă de echipă în care familia, Biserica şi societatea trebuie să colaboreze, având călăuzirea harului divin: "Fiecare, la nivelul la care se află, are o răspundere enormă în ceea ce priveşte educaţia şi formarea adevărată a tinerelor generaţii. La educaţia unui copil participă un sat întreg, spune un proverb african, afirmând astfel că nu delegăm pe seama nimănui în exclusivitate factorii educaţiei. Colaborăm cu toţii! Şi astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să contribuie fiecare la formarea acelui edificiu care este o viaţă bine realizată".

Cuvântul de încheiere a aparţinut părintelui director Anton Săboanu. Sfinţia Sa a amintit că instituţia de care este responsabil a împlinit 25 de ani de existenţă, timp în care au absolvit 2.208 de tineri, dintre care 609 seminarişti. Astăzi, dintre aceşti 609 seminarişti, 215 slujesc ca preoţi şi 46 îşi continuă pregătirea la Institutul Teologic din Iaşi. Dar aceste cifre nu reuşesc să ne transmită pe deplin truda, răbdarea şi speranţa investite în formarea absolvenţilor de către cei 26 de preoţi şi 149 de profesori care au lucrat timp de un sfert de veac sau continuă să lucreze. Pr. Anton, adresându-se tinerilor, liceeni şi seminarişti, i-a îndemnat: "Dacă vă iubiţi pe voi înşivă şi ţineţi la viaţa voastră, educaţi-vă şi lăsaţi-vă educaţi. Dacă vă iubiţi cu adevărat, primiţi ceea ce vine din partea acelora pe care Dumnezeu vi i-a pus alături: părinţi, profesori, formatori". Iar profesorilor Sfinţia Sa le-a adresat următoarele cuvinte: "Dragi profesori, colegi, educaţia este un act de iubire. Dacă iubim cu adevărat, trebuie să iubim ceea ce suntem, misiunea pe care am primit-o şi să-i iubim pe cei pe care Dumnezeu şi familiile ni i-au încredinţat".

La sfârşitul celebrării, PS Aurel Percă a declarat deschis noul an de învăţământ şi a dăruit tuturor celor prezenţi binecuvântarea specială pentru începutul noului an şcolar.

Pr. Marius Cojan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10 septembrie: Bacău: Deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif"