Sâmbătă, 8 decembrie 2018, în sărbătoarea Neprihănita Zămislire, comunitatea romano-catolică din Dărmăneşti a trăit un moment special de sărbătoare: sora Maria Fabiola a lui Isus (sora Buni după cum o numesc cei care o cunosc) a celebrat 50 de ani de viaţă consacrată.
La Liturghia solemnă, prezidată de pr. Augustin Folner, OCarm, în cadrul cărei sora a reînnoit profesiunea călugărească, biserica s-a umplut cu credincioşi din comunitate, dar şi diferiţi oaspeţi din diferite comunităţi călugăreşti, cât şi laici din alte localităţi pe unde sora a lucrat.
Compostella Maria Luisa s-a născut la 2 iulie 1948 în Castello di Godego (Treviso), Italia. A plecat din satul natal la vârsta de 17 ani şi a făcut profesiunea călugărească la 31 mai 1968, zi dedicată sanctuarului marian Madona de la Crocetta, din localitate natală, luând numele de sora Maria Fabiola a lui Isus. Astfel a intrat în mănăstirea "Surorile Carmelite ale sfintei Tereza" din Torino.
După ce şi-a completat studiile la Roma şi Torino, a primit diploma de asistentă medicală şefă. Începând cu anul 1974 şi până în anul 2000 a lucrat în diferite spitale din Italia.
La 7 octombrie 2000, împreună cu surorile comunităţii şi părinţii carmeliţi, a deschis o opera misionară în Romania, la Bucureşti, în Parohia "Sfântul Anton de Padova".
În sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de pe muntele Carmel, din 16 iulie, a anului 2005, împreună cu surorile din acelaşi ordin, a deschis mănăstirea "Sfântul Iosif" a Surorilor Carmelite ale Sfintei Tereza. Această mănăstire funcţionează în cadrul Parohiei "Inima Preasfântă a lui Isus" din Dărmăneşti. Aici surorile se îngrijesc de copii, ajutându-i la teme după şcoală, şi în diferite alte nevoi. Ele se îngrijesc şi de bolnavi, în colaborare cu medicii de familie. Munca surorilor se bucură de aprecierea şi recunoştinţa locuitorilor întregii comunităţi, indiferent de confesiune.
Momentan, alături de sora Fabiola, în mănăstire lucrează alte două surori: sora Elise (din Madagascar) şi sora Jesuina (din Italia).
"Mulţumesc lui Dumnezeu pentru un dar aşa mare şi minunat, pentru că el m-a ales din voinţa şi milostivirea sa; pentru că el nu s-a uitat la capacităţile şi meritele mele, ci m-a ales numai pentru că el, după cum scria sfânta Tereza a Pruncului Isus, «el este numai iubire şi milostivire». Iar eu, pentru anii care mi-au mai rămas, vreau să spun din toată inima, după exemplul sfintei Fecioare Maria: «Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul». Sunt recunoscătoare pentru bunăvoinţa şi ajutorul primit din partea surorilor şi a acestei comunităţi din Parohia Romano-Catolică Dărmăneşti", a spus sora Fabiola.
Pr. Sergiu Gabor
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 decembrie: Dărmăneşti: La 50 de ani de slujire a lui Dumnezeu şi a aproapelui
