În contextul anului jubiliar de la Lourdes şi la iniţiativa pr. Daniel Mărtinaş, comunitatea română de rit latin din Verona (Italia) a organizat în perioada 16-19 octombrie 2008 un pelerinaj la sanctuarul marian de la Lourdes.

Fără îndoială că atracţia pe care o simt milioane de pelerini în fiecare an pentru a merge şi a se ruga la sanctuarul de la Lourdes au simţit-o şi o bună parte dintre românii care locuiesc pe meleagurile străine ale Italiei. Sigur că nu minunile sau vindecările de bolile fizice continuă să atragă acolo atâta suflare omenească, ci faptul că sfânta Fecioară se dovedeşte a fi cu adevărat "Scăparea păcătoşilor". Adică oamenii merg şi lasă acolo efectiv jugul apăsător şi dur al păcatului şi primesc în schimb jugul plăcut şi dulce al lui Isus Cristos, Fiul sfintei Fecioare Maria.

Plini de răbdare, cei 104 pelerini, printre care multe familii cu copii, unii dintre ei foarte mici, au parcurs cu două autocare cei 1200 de km care despart Verona de Lourdes într-o singură zi. Ajunşi acolo, am fost întâmpinaţi de pr. Adrian Stoica, care îşi desfăşoară activitatea la sanctuar şi care a binevoit să-şi facă timp pentru grupul nostru.

Părintele Adrian a prezentat într-o formă clară mesajul de la Lourdes şi a vorbit la inimă celor care până atunci ştiau puţine aspecte care constituie adevăratul scop al apariţiilor sfintei Fecioare Maria la Lourdes, în urmă cu 150 de ani. A fost suficient pentru ca pelerinii români să fie introduşi în context, să înţeleagă că au venit la sanctuar nu pentru a face o excursie, ci pentru haruri, într-un loc unic, sfânt, care îşi păstrează mesajul şi invitaţia la revizuirea întregii vieţi. A urmat apoi Calea crucii, prin care fiecare a putut înţelege chemarea la convertire, pentru faptul că Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de fiecare om, trimiţându-l în lume pe Fiul său Isus Cristos, care a trebuit să sufere şi să moară pentru noi, cei păcătoşi.

Pelerinajul a crescut în intensitate prin parcurgerea drumului jubiliar, format din patru puncte importante: grota apariţiilor, casa sărăcăcioasă unde a locuit familia Bernadetei Soubirous, biserica parohială unde a fost botezată sfânta Bernadeta şi capela oratoriului unde Bernadeta a primit pentru prima dată sfânta Împărtăşanie. De văzut şi de apreciat, pe parcursul acestui drum jubiliar, efortul făcut de părinţii a căror copii sunt mici şi trebuie să fie mereu susţinuţi.

În ziua de 17 octombrie, grupul pelerinilor români a crescut cu circa 40 de persoane, care au venit de la Padova însoţiţi de pr. Ioan Jicmon şi pr. Claudiu Bordeianu. Astfel, şase preoţi români au fost disponibili pentru a asculta spovezile a circa 150 de pelerini, după care a urmat celebrarea sfintei Liturghii în limba română.

Fiecare zi a pelerinajului s-a încheiat cu procesiunea cu lumânări, pe parcursul căreia credincioşii au recitat sfântul Rozariul. Un moment marcant din cadrul pelerinajului a fost acela în care un grup de pelerini a avut privilegiul să intoneze cântecul "Fecioara la munte" şi să recite "Bucură-te, Marie" în limba română.

Cu adevărat marcaţi de acele locuri şi de momentele trăite, pelerinii români s-au întors la Verona, siguri fiind că nu vor uita niciodată ce haruri au primit şi că îi vor convinge şi pe alţii că merită un pelerinaj la sanctuarul de la Lourdes, acolo unde sfânta Fecioară nu dezamăgeşte pe nimeni, ci arată că îl iubeşte pe fiecare fiu al ei, indiferent de păcatele pe care le-ar avea pe suflet.

Pr. Daniel Mărtinaş

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16-19 octombrie: Credincioşi români din Verona în pelerinaj la Lourdes