Crăciunul anului 2003 şi începutul noului an 2004 m-a găsit în Spania, în mijlocul credincioşilor catolici originari din România, aflaţi aici pentru motive de serviciu. Am venit aici pentru a fi alături de credincioşii noştri, de a purta mesajul şi salutul celor care sunt acasă; am voit ca prezenţa mea să fie o încurajare pentru mulţi care duc dorul de ţară, de tradiţiile legate de Crăciun şi Anul Nou.
Ştiam că sunt mulţi români în Spania, răspândiţi în toate localităţile acestei ţări, la diferite munci, dar în câteva zile era greu să-i întâlneşti pe toţi. Am fost prezent la Lleida, unde îşi desfăşoară slujirea pastorală pr. Leonard Diac. Din acest centru catalan am putut să fiu prezent în mijlocul a trei grupuri de catolici români, cu care am celebrat toate sărbătorile de Crăciun: la Lleida, Zaragoza şi Tarragona. Nu erau grupuri mari, cum eram obişnuit să întâlnesc în Italia, ci comunităţi mici, formate din tineri şi familii tinere, cu dorinţa sinceră de a cânta bucuria naşterii Domnului în limba maternă. Parcă citeam pe feţele lor nostalgia după cei de acasă, după tradiţiile noastre; pe de altă parte, ştiam că se află în Spania pentru un trai demn, pentru a-şi crea o situaţie materială satisfăcătoare.
La această situaţie s-a adăugat elogierea acestor comunităţi din partea episcopului de Lleida şi a altora preoţi spanioli tocmai pentru lecţia de "catolicitate" de care dau dovadă, în ciuda situaţiilor vitrege în care continuă să se afle încă mulţi români. Nu au uitat de ceea ce au primit de la părinţi, de la preoţii din ţară, nu au uitat că trebuie să fie "catolici" pretutindeni.
Spaniolii sunt foarte devotaţi Maicii Domnului. Pretutindeni sunt sanctuare şi icoane care poartă numele sfintei Fecioare şi spre care se îndreaptă zilnic sute de mii de credincioşi. Pentru ca şi catolicii români să aibă "icoana" lor, pr. Leonard Diac a avut iniţiativa pictării unei icoane a Maicii Domnului cu elemente specific româneşti, care să fie patroana tuturor celor care lucrează în Spania. În ziua de 28 decembrie am sfinţit această icoană şi am fixat a doua duminică din luna mai ca zi în care se fie sărbătorită patroana şi ocrotitoarea lor.
Icoana o prezintă pe sfânta Fecioară îmbrăcată în haine regeşti: mantia de culoare roşie pusă peste haina de culoare galbenă, iar cingătoarea de culoare albastră. Imaginea este plasată pe harta României acoperită cu flori, această imagine plecând de la cuvintele Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, din timpul vizitei în ţara noastră, când a spus că "România este grădina Maicii Domnului".
În cele patru colţuri ale icoanei se află patru îngeri, o trimitere la spiritualitatea orientală, iar rama tabloului este de culoare neagră, voind să semnifice ideea de mister.
În ziua sfinţirii icoanei credincioşii au adus flori pe care le-au depus la picioarele icoanei, un simbol că ei înşişi vor să fie flori vii din această grădină a Maicii Preacurate.
Pentru Anul Nou am coborât în sudul Spaniei, la Malaga, de care suntem legaţi prin primii preoţi români formaţi în Seminarul diecezan; am întâlnit doar câţiva catolici din România, dar am putut admira tradiţiile populare şi frumuseţile din această regiune a Spaniei; m-a impresionat spontaneitatea şi bucuria localnicilor de a ne avea în mijlocul lor.
Călătoria a continuat spre capitala Spaniei, unde trebuia să întâlnim pe catolicii proveniţi din România, pentru prima celebrare euharistică în limba română. Se vorbeşte de o prezenţă de circa 50 de mii de români în această metropolă, dintre care ar fi vreo două mii de catolici. A început să se celebreze Liturghia în limba română şi sperăm ca pe parcurs să se adune cât mai mulţi catolici la aceste celebrări.
Un Crăciun şi un An Nou în Spania, departe de ţară, dar aproape de conaţionalii noştri; împreună am trăit cu mare bucurie "minunea cea mare" a Naşterii Domnului, cu mari speranţe pentru unii, cu preocupări pentru alţii.
Pentru credincioşii noştri a fost un nou Crăciun sărbătorit departe de ţară, de cei dragi; cu gândul la cei de acasă, cu nostalgia după sărbătorile frumoase din familii, dar şi cu problemele de care se lovesc în Spania în fiecare zi: locul de muncă, integrarea în comunităţile spaniole, limba, rezolvarea şederii legale, stresul pentru cei care nu reuşesc să aibă un loc de muncă stabil şi o viză de şedere. Dar firea românului este optimistă. Totul se va termina cu bine.
Episcop auxiliar Aurel Percă
