Cea de-a treia zi a lucrărilor Întâlnirii Ecumenice Europene de la Sibiu (vineri, 7 septembrie 2007) a debutat la ora 8.00 cu sfânta Liturghie concelebrată în biserica romano-catolică din oraş, avându-l ca celebrant principal pe ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti. În cuvântul de învăţătură Înaltpreasfinţia sa a subliniat o idee care apare şi în documentul conciliar Unitatis redintegratio: "Nu poate exista un adevărat ecumenism fără o adevărată convertire". Între orele 9.00 şi 10.00 a avut loc o oră de rugăciune, de data aceasta fiind animată de bisericile protestante. Au fost şi trei meditaţii propuse de o reprezentantă a Bisericii Metodiste din Germania, de un preot armean şi de o reprezentantă a Bisericii Anglicane.

Lucrările propriu-zise, care au început la ora 10.00, au avut ca temă "Lumina lui Cristos şi lumea", având drept concretizări pentru lucrările din forum următoarele aspecte: Creaţia, Dreptatea şi Pacea. Primul vorbitor a fost PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, care a citit mesajul de salut al ÎPS Lucian Mureşan, arhiepiscop major de Făgăraş şi Alba Alba Iulia, care, din motive întemeiate, nu a putut fi prezent. Tot un salut a fost prezentat şi din partea catholicosului Armeniei. A urmat punctul culminant al lucrărilor acestei zile prin discursul aplaudat îndelung al profesorului Andrea Riccardi, de la Comunitatea "San Egidio", o prelegere prin care a luat apărarea celor săraci şi nedreptăţiţi. El a afirmat că "în mileniul trei ar trebui să vorbim doar de Biserici surori şi de popoare fraţi", iar celor care "sunt sceptici în privinţa ecumenismului să le spunem clar că dialogul ecumenic este un schimb de daruri şi că este o poruncă dată de Isus Cristos". Pentru a fi şi mai convingător, prof. Riccardi a prezentat înainte de discurs un film documentar din Sierra Leone, despre sărăcia şi injustiţia din această ţară. Un alt vorbitor care a captat atenţia întregului auditoriu a fost mitropolitul Gennadios de Sassima (Turcia) reprezentant al Patriarhiei Ecumenice. ÎPS Gennadios a vorbit îndelung despre criza ecologică şi despre responsabilitatea care revine oricărui creştin în materie de apărare a creaţiei. Mai merită notată intervenţia pr. Giurgis Ibrahim Saleh (Egipt), reprezentant al Consiliului Bisericilor din Orientul Apropiat, care a luat apărarea creştinilor din Ţara Sfântă.

La un moment dat au venit la microfon trei tinere (una catolică din Polonia, una ortodoxă din Finlanda şi una preotestantă din Germania) care au prezentat o listă cu propuneri făcute la Întrunirea Ecumenică a Tinerilor din acest an care a avut loc la St. Maurice (Elveţia) între 27 şi 30 iulie. Au venit cu propuneri foarte concrete şi pline de speranţe, cerând adunării să se ţină cont mai mult de părerile tinerilor când se vorbeşte despre ecumenism.

Apoi a urmat citirea proiectului documentului final al întâlnirii de la Sibiu. Imediat au urmat comentarii şi amendamente. De exemplu, un tânăr cu dizabilităţi a venit la microfon şi a spus: "De ce nu se face în document nici o referinţă la persoanele cu dizabilităţi? Nu este oare impropriu a se vorbi despre lumină de vreme ce există persoane (orbii) care nu pot avea această noţiune?" Iar un altul a spus că documentul prezentat de cele trei tinere e mult mai concret decât cel proiectat azi.

După-amiază toţi participanţii s-au împărţit pe grupe pentru a trata, în forumuri, cele trei teme anunţate: Creaţia, Dreptatea şi Pacea.

Pr. Iosif Dorcu