O reflecţie a preşedintelui Conferinţei Bisericilor Europene, Jean-Arnold de Clermont
În pofida dificultăţilor, tensiunilor şi inevitabilei greutăţi organizatorice a unei întâlniri ecumenice cu două mii cinci sute de delegaţi, m-am întors foarte încurajat de la Adunarea din Sibiu: nu atât pentru că au fost progrese extraordinare pe planul ecumenic, faţă de adunările precedente, cât mai ales pentru că Sibiu a dezminţit un loc comun. Mă refer la afirmaţia că ecumenismul se află într-o situaţie de zăbavă, pentru că glasurile celor trei mari confesiuni creştine - catolică, ortodoxă şi protestantă - ar fi devenit aşa de paralele, încât elimină orice speranţă de convergenţă.
De acum, A Treia Adunare Ecumenică Europeană de la Sibiu este istorie. Ea s-a reunit cu tema "Lumina lui Cristos îi luminează pe toţi. Speranţă unei reînnoiri şi unităţi în Europa". Ca şi precedentele adunări de la Basilea (1989) şi Graz (1997) şi cea de la Sibiu a fost convocată împreună de către Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE) şi de către Conferinţa Bisericilor Europene (KEK), organism care adună o sută douăzeci de Biserici de tradiţie ortodoxă, protestantă, anglicană şi vetero-catolică. Comitetul central al KEK reunit la Viena între 14-17 noiembrie a început o primă reflecţie despre Sibiu.
Ei bine, "poporul ecumenic" prezent la Sibiu a afirmat clar că merită de continuat dialogul: chiar dacă poate fi dificilă şi aspră confruntarea, sunt posibile progrese - mă gândesc îndeosebi la a doua recomandare din mesajul final, care invită la "continuarea dezbaterii despre recunoaşterea reciprocă a botezului, ţinând cont de importantele rezultate obţinute cu privire la acest argument în diferite ţări". În afară de aceasta, delegaţii de la Sibiu au reafirmat angajarea lor de a face să înainteze chestiuni pe care cu toţii le îndrăgim, cum sunt apărarea ambientului, dreptatea socială, primirea imigraţilor, lupta împotriva sărăciei în Europa şi în lume, angajarea pentru pace.
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem, ca teologi şi ca păstori, este următoarea: când constatăm că membrii comunităţilor noastre, aşa de diferite între ele, sunt, cu privire la atâtea teme, angajaţi pe un drum comun, suntem noi gata să-i însoţim pentru ca la mărturia comună să se unească o spiritualitate ecumenică tot mai profundă, o citire comună a Bibliei, un dialog teologic tot mai puternic?
Cred că trebuie citită întâlnirea de la Sibiu în lumina dezbaterii adunării cu privire la mesajul final; la o primă schemă destul de generică, delegaţii au reacţionat spunând: nu este ceea ce voim, vrem să spunem lucrurile cu privire la care suntem gata să angajăm împreună. Desigur, cele zece recomandări conţinute în mesaj nu sunt complet noi, dar sunt convins că vor permite mişcării ecumenice din Europa să recapete vitalitate.
Un alt element pozitiv pe care aş vrea să-l subliniez este participarea liderilor politici europeni, care pentru prima dată au venit la o adunare ecumenică europeană pentru a exprima aşteptările lor din partea Bisericilor în privinţa procesului de integrare europeană.
La Viena, comitetul central al KEK a început o primă reflecţie cu privire la rezultatele adunării de la Sibiu: etapele succesive vor fi analizarea raporturilor celor nouă "forumuri" în care s-a împărţit munca adunării, şi găsirea unei strategii pentru a pune în practică recomandările finale. Totul se va face în colaborare cu CCEE şi va fi îndeosebi misiunea următoarei adunări a comitetului unit între KEK şi CCEE care va avea loc la Londra în februarie 2008. Acolo va trebui să reflectăm şi asupra modului de optimizare a colaborării celor două organisme. În acest sens, mă întreb dacă nu ar trebui să îndrăznim o întrebare radicală, adică dacă nu ar trebui să lucrăm la o unică structură ecumenică europeană. Ştiu bine care şi câte sunt dificultăţile, dar angajarea ecumenică în Europa ar scoate un profit enorm; nu numai în termeni de eficacitate, ci şi pentru a regăsi o viziune a ecumenismului pe termen lung. De altfel, exigenţa de a găsi o platformă comună ecumenică este o preocupare a Bisericilor la nivel mondial, aşa cum a reieşit din recenta adunare a "Forumului creştin global" la Nairobi.
Mulţi se întreabă dacă mai merită de convocat adunări ecumenice ca aceea de la Sibiu. Sunt tentat să spun: atenţia să nu aruncăm copilul împreună cu apa murdară. Din punctul de vedere al întâlnirii ecumenice, întâlnirea de la Sibiu a fost un mare eveniment. Să nu uităm că delegaţii erau de trei ori mai numeroşi decât în adunările precedente. Se pot face multe critici, se pot studia noi modalităţi de organizare, însă întâlnirea, atunci când este de calitate, nu poate decât să hrănească spiritul ecumenic. Şi acest lucru este confirmat de rapoartele pe care le primim de la mulţi delegaţi, sau de la blog-urile ecumenice pe care unele delegaţii (cum este cea franceză) le-au deschis pe reţeaua de Internet. Deosebit de pozitive sunt evaluările tinerilor: deşi au fost numai două sute şi nu şi-au găsit cu uşurinţă rolul lor în adunare, entuziasmul lor şi angajarea lor au fost vrednice de laudă. Documentul aprobat de tinerii delegaţi, adăugat la mesajul final, este dovada acestui lucru. Şi atunci de ce să nu ne imaginăm să oferim tinerilor din Bisericile noastre o adunare ecumenică europeană a tinerilor, care ar putea da un nou elan ecumenismului pe bătrânul continent?
Traducere după "L'Osservatore Romano", 23 noiembrie 2007,
de pr. Mihai Pătraşcu
