Duhul Sfânt pregăteşte şi împodobeşte Mireasa pentru nunta Mielului
Isus Cristos, Domnul şi Mântuitorul nostru, după ce a împlinit opera mântuirii noastre la cruce, înainte de înălţarea sa la ceruri, le-a spus ucenicilor săi: "Este în folosul vostru ca să mă duc; căci dacă nu mă duc, Apărătorul nu va veni la voi, iar dacă mă duc vi-l voi trimite" (cf. In 16,7)
Iar în evanghelia de astăzi, Isus, pe Duhul Sfânt, pe care a început să ni-l trimită de la Tatăl ceresc începând cu primele Rusalii, şi pe care ni-l va trimite mereu până la a doua sa venire, îl numeşte cu plăcutul nume "Paraclitos" (cf. In 15,26) Iată doar câteva dintre înţelesurile şi lucrările Duhului Sfânt sub acest nume:
1. mângâietor pentru toate necazurile şi durerile vieţii noastre (cf. Fap 9,31)
2. avocat cu dovezi bune pentru apărarea tuturor cauzelor noastre (cf. Rom 8,26)
3. medic cu medicament potrivit pentru bolile noastre şi pentru învierea noastră. (cf. Rom 8,11)
4. sfătuitor bun ce ne ţine uniţi cu Dumnezeu pe toate căile vieţii noastre (cf. Iuda 1,20).
5. învăţător devotat, care dă pe faţă greşeala lumii cu privire la păcat, la dreptate şi la judecată (cf. In 16,8) care ne aduce aminte de toate cele pe care ni le-a învăţat Isus (cf In 14,26) şi care dă mărturie despre Isus în faţa noastră pentru ca şi noi să-l mărturisim (cf. In 15,27).
6. prieten care nu ne părăseşte niciodată şi care ne însoţeşte pe calea vieţii "până la sfârşitul
veacurilor" (cf. In 14,16)
7. preparator care îngrijeşte şi împodobeşte Mireasa, Biserica, pentru nunta cu Isus (Ap 22,17).
Fiecare din aceste înţelesuri, şi încă multe altele, ale numelui "Paraclitos", nume pe care însuşi Isus i le-a dat Duhului Sfânt, ar putea constitui o tema minunată de meditaţie. Dar dintre toate aceste înţelesuri şi lucrări ale Duhului Sfânt, cel plin de daruri trimis la noi (cf. In 16,14-15), aş vrea să mă opresc doar la acela de preparator al nostru în vederea nunţii noastre veşnice cu Isus, din paradis.
Noi ştim că Duhul Sfânt a putut face mirese plăcute lui Isus din: vameşii Matei şi Zaheu, din păcătoasele de la fântâna lui Iacob şi din cea venită în casa lui Simon Farizeul, din prigonitorul Saul şi din păgânul Corneliu, din lumeştii Apostoli şi Ucenici, din brutalul Longinius şi din tâlharul Dismas. Oare Duhul Sfânt nu va putea face şi din noi păcătoşii mirese vrednice de Isus, dacă ne încredinţăm lui? Eu spun ca da.
Două imagini din Biblie, una din cartea Genezei şi alta din cartea Esterei, ne vor ajuta să înţelegem cum ne pregăteşte Duhul Sfânt pentru nuntă, dar şi cum trebuie să răspundem şi noi la această divină lucrare.
I. Eleazar (o imagine îndepărtată a Duhului Sfânt), bătrânul îngrijitor al casei lui Avraam, este trimis de acesta pentru a aduce din Mesopotania, o soţie vrednică pentru fiul său, Isaac (cf. Gen 24,1ss), căci socotea o impietate să-i ia o nevastă fiului său din fetele idolatre ale canaiţilor.
Şi este interesant de observat că atunci când Eleazar ajunge în Mesopotania, Dumnezeu i-o scoate imediat în faţă pe Rebeca, viitoarea soţie a lui Isaac. Dumnezeu i-a ales-o pe Rebeca şi i-a scos-o înainte, şi nu Eleazar a ales-o.
Despre noi, Biblia spune: "Nu noi l-am ales pe Domnul, ci Domnul ne-a ales pe noi" (In 15,16) şi ne-a ales pe fiecare încă înainte de întemeierea lumii (cf. Ef 1,4).
Când Eleazar a întâlnit-o pe Rebeca, primul lucru pe care l-a făcut a fost acela de a-i vorbi foarte frumos despre Isaac şi despre Avraam, apoi ca semn al dragostei, bogăţiei şi generozităţii lor, îi oferă mai întâi ei şi apoi şi familiei sale nenumărate daruri din partea lor, daruri care costau din: obiecte din aur, brăţări, cercei, inele, coliere de perle şi îmbrăcăminte scumpă (Gen 24,53).
Iar după ce Eleazar a făcut prezentarea generală de început referitoare la Avraam şi Isaac, după ce le-a oferit semnele dragostei, bogăţiei şi generozităţii lor, i l-a prezentat Rebecăi pe Isaac ca fiind aşa de frumos, aşa de bun, şi aşa de bogat, că nici o fată din lume nu l-ar refuza de mire şi nici o familie din lume nu l-ar refuza de ginere. Apoi o întreabă direct pe Rebeca dacă vrea să meargă şi să fie nevasta stăpânului său? Rebeca, după ce a ascultat frumoasa prezentare despre Isaac şi Avraam, după ce a primit aşa de frumoase şi multe daruri, nu a putut să refuze oferta şi a spus un fericit "da", prin care a intrat în familia lui binecuvântată a lui Avraam.
Duhul Sfânt este pentru fiecare dintre noi noul "Eleazar", pe care Tatăl şi Fiul, după ce l-a încărcat de daruri şi de haruri, l-au trimis la noi, cei aleşi înainte de întemeierea lumii (cf. Ef 1,4), pentru "a ne peţi şi pentru a ne pregăti" pentru nunta veşnică. La fel ca bătrânul Eleazar, Duhul Sfânt coborând asupra noastră, ne aminteşte şi ne vorbeşte despre Mirele Isus şi despre Tatăl ceresc; apoi ne arată cât e de iubitor, bun, bogat şi generos este Fiul Tatălui Ceresc, Mirele nostru, pentru ca nimeni de pe pământ să nu-l poată refuza ca mire (cf. In 16,13-15).
Şi aşa cum Rebeca pregătită şi împodobită de Eleazar, a spus un prompt şi categoric "da" pentru Isaac, fiul lui Avraam, tot astfel şi noi pregătiţi şi împodobiţi sufleteşte de Duhul Sfânt, trebuie să spunem tot un prompt şi categoric "da" lui Isus, Fiul Tatălui Ceresc, care ne cere să-i fim mirese. Dacă Rebeca prin "da-ul" ei a intrat în familia binecuvântată a lui Avraam, noi prin "da-ul" nostru vom intra în familia binecuvântată a Tatălui Ceresc.
De peste două mii de ani, Duhul Sfânt şi Mireasa pregătită şi împodobită de el strigă după venirea Mirelui Cristos: "Duhul şi mireasa zic: «Vino». Şi cel ce aude să zică: «Vino»" (Ap 22,17)!
Oare noi care am fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care am fost copleşiţi cu darurile sale şi puşi pe calea virtuţilor încă de la Botez şi Confirmaţiune, am luat noi în serios, ca Rebeca, cele şoptite nouă de Duhul Sfânt, prin Sfânta Scriptură şi prin pregătirea creştină de fiecare, prin sfânta Liturghie şi lecturile ziditoare? Am luat în serios darurile oferite? Ne-am conformat viaţa cu chemarea pe care Duhul Sfânt ne-a făcut-o? Strigăm noi împreună cu Duhul Sfânt şi cu întreaga Biserică după venirea Mirelui Cristos? Dacă nu ne lăsăm pregătiţi de Duhul Sfânt şi dacă nu ne străduim în mod serios şi zilnic, pentru a fi mirese înţelepte ale lui Isus, ca Rebeca, vom avea veşnic soarta nefericită a "fecioarelor nechibzuite" (cf. Mt 25,12), a "omului fără haina de nuntă" (Mt 22,12-14), şi a celor care n-au lucrat nimic din iubire, ca răspuns la iubire (cf. Mt 25,45-46).
Deci, toate darurile pe care le-am primit şi le primim încă în această viaţă, de orice fel ar fi ele, toate ni le aduce Duhul Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul, şi toate au menirea să ne facă să-i iubim şi să ne pregătim pentru întâlnirea cu ei, din sala nunţii veşnice.
Prin următorul exemplu biblic pe care l-am ales, vreau să exemplific că nu este suficient a răspunde un simplu şi formal "da" la chemarea la nuntă, nu este suficient să ştim şi să cunoaştem din auzite despre darurile pe care Duhul Sfânt ni le aduce de la Tatăl şi de la Fiul, dar mai trebuie să ni le însuşim şi să lucrăm cu ele.
II. Hegai (o altă imagine a Duhului Sfânt), responsabilul casei lui Ahaşveroş (cf. Est 2,9ss), a acelui Ahaşveroş care domnea de la India până în Etiopia şi peste o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi (cf. Est 1,1), a primit însărcinarea de a găsi şi pregăti o soţie-împărăteasă pentru acest mare împărat (cf. Est 2,3).
Însă în această alegere trebuia să ţină cont de preferinţele împăratului. Iată preferinţele şi cerinţele împăratului Ahaşveros, de la cea care voia să-i fie mireasă regină. El voia ca aceasta să aibă viaţa curată care-i plăcea lui, purtarea aleasă care-i place lui, să poarte hainele şi bijuteriile care-i plăceau lui, să folosească uleiurile şi parfumurile care-i plăceau lui şi să împlinească mereu numai voinţa lui. Iar pe regina Vasti care n-a împlinit aceste preferinţe şi cerinţe ale sale, împăratul a repudiat-o (cf. Est 1,10-12).
Iar în acest sens, Hegai, simbol al Duhului Sfânt trimis pe pământ ca să pregătească Mireasa, a chemat şi adunat din toate ţinuturile împărăţiei, pe toate fetele, frumoase şi fecioare, în capitala Susa (aşa cum ne-a chemat şi pe noi de la marginile pământului în Biserica sa), iar printre ele se afla şi Estera. Acestor tinere fecioare, Hegai le-a făcut o pregătire lungă şi îngrijită. Astfel că şase luni le-a uns cu ulei de mirt şi şase luni cu miresme, aşa cum ştia el ca-i place regelui său. Exact aşa cum ne pregăteşte şi pe noi Duhul Sfânt toată viaţa, pentru a fi plăcuţi Mirelui Isus, căci în Biblie numărul 6 este şi simbolul vieţii pământeşti nedesăvârşite.
Singura dintre toate aceste tinere fecioare, Estera, a acceptat întocmai sfaturile şi îndrumările lui Hegai, cu privire la tot ceea ce iubea şi prefera împăratul, începând de la hrană, de la stil de viaţă, de la cuvinte rostite şi de la îndeletnicirile zilnice până la hainele, bijuteriile, uleiurile, parfumurile plăcute Regelui, oferite prin Hegai. Şi iată ce spune Biblia în acest sens: "Şi când i-a venit vremea Esterei să intre la împăratul, nu a luat cu ea decât ceea ce a orânduit Hegai. Şi aşa ea a căpătat trecere înaintea împăratului şi a fost făcut regină" (cf. Est 2, 15-18).
Celelalte domnişoare, care s-au îmbrăcat numai după placul lor, care au mâncat numai după placul lor, care s-au împodobit numai după placul lor, care au folosit uleiurile şi parfumurile după placul lor, toate au fost refuzate de regele Asuer.
Aşa va face Isus şi cu oameni din pământ pe care-i va chema la ospăţul său nupţial. Îi va accepta şi îi va alege de mireasă numai pe aceia care au primit jertfa de la cruce, împreună cu darurile ei, şi apoi au urmat întocmai în viaţa lor învăţăturile primite de la Duhul Sfânt, învăţături privind modul de viaţă, modul de gândire, modul de vorbire, modul de a se îmbrăca şi aranja, modul de a lucra, modul de a sluji, modul de a suferi şi modul de a muri.
Isus nu acceptă nimic la Mireasa sa din ceea ce este lumesc şi străin de preferinţele sale. Cine crede că poate sluji după plac, şi nu după Duhul Sfânt, lui Dumnezeu, se înşeală amar (cf. Mt 6,24).
Nici preoţii din Vechiul Testament nu erau acceptaţi să urce la altar (aici urcatul la altar fiind simbolul urcării omului la cer), cu îmbrăcăminte din lână animală, care să miroase a transpiraţie umană, a efort uman şi a putere lumească. Ei trebuiau să poarte numai haine de in, căci inul este o imagine a puterii harului divin (cf. Lev 16,4; Ez 44,18).
Deci şi la noi, cei chemaţi pentru a urca la cer şi pentru a deveni Mireasă pentru nunta cu Isus, trebuie să avem totul de sus şi de la Duhul Sfânt: şi gândul, şi vorba, şi fapta, şi hrana, şi îmbrăcămintea, şi podoabele, şi cântarea, şi rugăciunea, şi mărturia, şi viaţa, şi moartea, şi toate. Nu ne este permis să avem nimic din ceea ce e pământesc şi care să nu ne vină de sus şi de la Duhul Sfânt.
Pr. Ioan Lungu
