Consideraţie la Înălţarea Domnului
Înălţarea lui Isus este spre folosul nostru
Am să încep această consideraţie despre Înălţarea Domnului, pe care am sărbătorit-o la 17 mai 2012, pornind de la un text scurt al lui Constantin Brâncuşi (1876-1957), prin care artistul îşi exprimă dorul vieţii lui: "Copil fiind, am visat totdeauna că aş fi vroit să zbor printre arbori, spre ceruri. De 45 de ani port nostalgia visului acestuia şi continuu să creez păsări măiestre. Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, spiritul ei: zborul, elanul"... "Spre imensitatea văzduhului, aceasta este pasărea mea"... "N-am căutat, de-a lungul întregii mele vieţi, decât să redau esenţa zborului. Zborul - Ce fericire!" (cf. You Tube, Constantin Brâncuşi, Bucuria de a fi).
"Zborul" şi "Dorul" după cer trebuie să fie şi esenţa vieţii noastre din timpul călătoriei pământeşti. Rădăcina cuvântului "dor" vine de la "durere". Iar dacă avem acest dor şi această durere după cer, astăzi nu trebuie să uităm că ele ne sunt alinate şi împlinite de Isus, prin înălţarea sa la cer, înălţare prin care el ne-a deschis cerul închis de păcatul lui Adam, înălţare prin care el a purtat deja în cer omenitatea noastră.
După învierea sa din morţi, Isus a spus: "Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru" (In 20,17). Iar înainte de Patimă, când Isus le-a spus apostolilor că trebuie să se întoarcă la Tatăl, aceştia s-au întristat. Dar Isus le-a spus: "Dacă m-aţi iubi, v-aţi bucura că mă duc la Tatăl pentru că Tatăl este mai mare decât mine" (In 14,28).
Oare de ce trebuie să ne bucurăm că Isus s-a înălţat astăzi la ceruri?
Trebuie să ne bucurăm de Înălţarea Domnului, pentru că, prin Înălţare, jertfa lui mântuitoare pentru noi a fost acceptată de Tatăl, spre folosul nostru. Trebuie să ne bucurăm astăzi pentru că prin înălţarea sa la dreapta Tatălui, Isus este confirmat, spre folosul nostru, ca Mare Preot al lucrurilor veşnice şi mijlocitor puternic pentru noi (cf. Evr 5,1s.). Trebuie să ne bucurăm pentru că, prin înălţarea sa la cer, Isus este încununat cu slava pe care a avut-o înainte de Întrupare şi astfel a primit reparaţie după umilirile Calvarului, dându-ne asigurări sigure despre dreptatea divină (cf. In 17,5). Trebuie să ne bucurăm pentru că Isus a primit toată puterea în cer şi pe pământ, pentru a ne fi bucurie în timp şi în veşnicie (cf. Mt 20,28) Trebuie să ne bucurăm că Isus fiind făcut Domn veşnic, tot genunchiul se va plec în faţa lui (cf. Fil 2,9-10 şi toţi duşmanii lui şi ai noştri vor fi aşezaţi sub picioarele sale (cf. Evr 1,13).
Deci trebuie să ne bucurăm de Înălţarea Domnului, pentru că toată gloria primită astăzi de Isus, el o va folosi în întregime numai pentru binele şi folosul nostru.
Biserica, prin rugăciunea "Prefaţa I" din sărbătoarea Înălţării Domnului, ne spune: "Domnul Isus, Regele măririi, biruitor asupra păcatului şi a morţii, în uimirea îngerilor se înalţă astăzi la ceruri, Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Judecător al lumii şi Stăpân a toată puterea. Înălţându-se, el nu se îndepărtează de noi, ci ne dă încrederea că şi noi, făcând parte din trupul său, îl vom urma acolo unde a mers înaintea noastră, el, capul şi începutul". Iar prin rugăciunea "Prefaţa II" ne spune că Isus "s-a înălţat astăzi la ceruri spre a ne face părtaşi de dumnezeirea sa".
Textele biblice referitoare la Înălţarea Domnului completează lista de binefaceri ale Înălţării Domnului pentru noi. Astfel citim că prin Înălţarea sa: Isus a dus robie robia noastră şi a purtat în ceruri omenitatea noastră (cf. Ef 4,8). Aşezat la dreapta Tatălui, ne atrage mai uşor la sine (cf. In 1,32), ne uneşte mai bine cu el, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt (cf. In 12,12). Împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt lucrează mai eficient la desăvârşirea mântuirii noastre (cf. In 5,17), şi pregăteşte pentru fiecare câte un lăcaş în Casa Tatălui său veşnic (cf. In 14,2-3). Apoi împreună cu Tatăl ni-l trimite pe Duhul Sfânt care să rămână mereu cu noi până la revenirea sa, care să ne ajute şi să ne apere (cf. In 14,16), care să ne înveţe toate lucrurile mântuitoare şi să ne aducă aminte de tot ceea ce ne-a învăţat el (cf. In 14,26), care să ne facă martori până la marginile pământului (cf. Fap 1,8); care să ne dea puterea de a vorbi în faţa tuturor oamenilor despre mântuirea înfăptuită de el (cf. 1Cor 12,3), şi care la sfârşit să ne învie din morţi şi să ne înalţe la cer (cf. Rom 8,11).
Dacă omenitatea noastră a fost deja înălţată cu Isus la ceruri, dacă Isus ca un uriaş magnet ne atrage pe toţi la sine, dacă înălţarea noastră împreună cu Isus a început deja cu sfânta Fecioară Maria şi va continua până la revenirea sa pe nori, atunci, după exemplul lui Fecioarei, noi trebuie să căutăm şi să năzuim spre cele de sus, acolo unde viaţa noastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu (cf. Col 3,1-4).
Iar faptul că Isus s-a înălţat la cer, tocmai din Galileea, locul de unde şi-a început activitatea misionară şi primele suferinţe, arată clar că numai cu trudă şi suferinţă, împlinite cu dragoste, speranţă şi credinţă, vom putea beneficia de gloria înălţării.
Am început consideraţia de Înălţarea Domnului, cu un frumos text din Constantin Brâncuşi, unde artistul ne spunea că tot gândul, cuvântul şi opera sa artistică au fost marcate de zborul şi dorul după cer. Şi într-adevăr, toată viaţa şi operele lui Constantin Brâncuşi, au fost caracterizate de "dorul" şi "zborul" după cer. Astfel el era în "pasărea măiastră" care tinde mereu spre cer. El era acela care dorea să treacă Poarta Cerului, pentru a primi îmbrăţişare şi sărutul Creatorului, din "Poarta sărutului". El era cel care năzuieşte spre înălţimi, din "Coloana Infinitului". Componentele Coloanei infinitului, prin care el a redat evenimentele vieţii, deşi le-a conceput ca un şir lung de dureri şi înfrângeri, simbolizate aici printr-un şir lung de sicrie aşezate unele peste altele, pe ultimul sicriu însă l-a lăsat deschis, pentru a arăta că tocmai ele întăresc speranţa învierii şi înălţării cu Isus. "Masa Tăcerii", reprezintă Cina de Taină. Iar linia Mesei Tăcerii, prin curbura închisă a cercului, el sugerează că numai Isus este acela care adună, uneşte şi apropie. Numai dacă vom participa la Cina de Taină a lui Isus, ne vom putea aduna, apropia şi uni cu Dumnezeu în paradis. Sublim!
Prin înălţarea sa la cer, acoperit de un nor, Cristos a început un nou mod de viaţă alături de Tatăl Ceresc şi de Duhul Sfânt, un nou mod de viaţă invizibil ochilor trupeşti, dar un nou mod de viaţă real şi mai aproape de noi ca oricând (Mt 28,20).
Un nor îl acoperă şi astăzi pe Isus de ochii, urechile şi simţurile noastre trupeşti. Dar el este la fel de real şi de prezent în mijlocul nostru, ca şi atunci când străbătea drumurile noastre. Astfel el este cel acoperit de nor, care ne vorbeşte în paginile Sfintei Scripturi. El este cel acoperit de norul pâinii care ni se dăruieşte ca hrană şi medicament de nemurire în sfânta Împărtăşanie. El este cel acoperit de norul slujitorului sacru care împarte binecuvântările şi administrează sacramentele. El este cel acoperit de norul mulţimii credincioşilor care animă adunarea creştină. El este cel acoperit de norul fraţilor pe care îl întâlnim zilnic. El este cel acoperit de norul fraţilor noştri, flămânzi, însetaţi, străini, goi, întemniţaţi, care ne chemă în ajutor în durerilor lor sufleteşti şi trupeşti.
Dacă noi îl vom recunoaşte şi îl vom primi prin Cuvânt şi Euharistie; dacă noi îl vom recunoaşte în persoana slujitorului sacru şi vom primi cu credinţă prin el cuvântul, tainele şi binecuvântările; dacă noi îl vom recunoaşte în adunarea credincioşilor aflaţi în rugăciune şi ne vom alătura ei; dacă noi îl vom recunoaşte şi îl vom auzi în strigătul după ajutor al fraţilor noştri încercaţi de suferinţe fizice şi sufleteşti; dacă noi în tot ce gândim, vorbim şi lucrăm avem în vedere Cerul; dacă noi atunci când vedem ridicându-se câte un nor pe cer ne vom gândi la revenirea sa şi o vom aştepta cu dor... Abia atunci vom putea spune că năzuim, că ne avântăm, că ne înălţăm spre cer; abia vom putea spune că vom urma Preacuratei Fecioare Maria care a fost deja ridicată cu trupul şi sufletul la cer.
Cristos s-a înălţat!
Pr. Ioan Lungu
