Episcopia Romano-Catolică de Iaşi
Oficiul pentru Comunicaţii Sociale

Bd. Ştefan cel Mare, 26, 700064-Iaşi
Tel. 0232/212003; fax 0232/212006;
www.ercis.ro
Nr. 23 / 17.11.2010

COMUNICAT DE PRESĂ

Solidaritate pentru ocrotirea catedralei "Sfântul Iosif" din Bucureşti

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi reafirmă solidaritatea cu eforturile şi iniţiativele întreprinse de ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, pentru salvarea catedralei "Sfântul Iosif" din capitală, ameninţată de construcţia autointitulată "Cathedral Plaza", din imediata vecinătate.

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi salută decizia nr. 1989 din 3 noiembrie 2010, dată de judecătorii Curţii de Apel Suceava, prin care a fost schimbată în totalitate decizia nelegală nr.1025/25 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, anulându-se astfel autorizaţia de construcţie la clădirea "Cathedral Plaza". S-a făcut un act de dreptate care înseamnă şi o justă repunere în drepturi a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.

În ciuda somaţiilor din partea Primăriei Municipiului Bucureşti şi a nulităţii autorizaţiei de construcţie, lucrările pe şantierul "Cathedral Plaza" nefiind oprite, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi îşi exprimă speranţa că dreptatea va prevala şi aşteptata decizie a Curţii de Apel Suceava va fi respectată şi pusă în aplicare.

Luând act de eforturile Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti (clopote trase; zi de post negru; pichetări şi proteste în faţa instituţiilor statului), în vederea opririi lucrărilor ilegale la construcţia "Cathedral Plaza", PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a făcut un apel la toţi preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii Diecezei de Iaşi să se solidarizeze cu iniţiativele ÎPS Ioan Robu pentru salvarea catedralei, precum şi pentru apărarea şi conservarea tuturor monumentelor istorice. Astfel, în săptămâna 15-21 noiembrie 2010, în toate bisericile din Dieceza de Iaşi, în comuniune cu credincioşii din Arhidieceza de Bucureşti, se fac rugăciuni speciale pentru a implora de la Dumnezeu ocrotirea catedralei şi oprirea nedreptăţilor.

"Ne rugăm bunului Dumnezeu, spune episcopul de Iaşi, pentru apărarea şi ocrotirea acestui simbol al Bisericii Catolice şi invocăm ocrotirea Maicii Domnului, patroana Arhiepiscopiei de Bucureşti, şi a Sfântului Iosif, patronul catedralei".

Biroul de presă
Pr. Cornel Cadar