Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, prin comunicatul de presă 471 din 12 iulie 2011, precizează poziţia sa în urma respingerii de către Curtea de Apel Suceava, în ziua de 11 iulie 2011, a celei de-a şasea şi totodată ultima cale extraordinară de atac promovată de către Primarul sectorului 1 şi Millenium Building Development, prin care Curtea de Apel Suceava a stabilit irevocabil nulitatea autorizaţiei de construire a auto-intitulatei clădiri "Cathedral Plaza". ARCB solicită demolarea acestei construcţii, ca precedent şi avertisment pentru cei care nu respectă legea.

Redăm, în varianta prelucrată, conţinutul comunicatului.

*

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti solicită autorităţilor statului să treacă de urgenţă la aplicarea deciziei nr. 1989/3.11.2010 a Curţii de Apel Suceava. Aceasta a respins în data de 11 iulie 2011, cea de a şasea şi ultimă cale extraordinară de atac ce a fost promovată de către Primarul sectorului 1 şi Millenium Building Development, împotriva deciziei Instanţei din Suceava, prin care fusese schimbată în tot decizia nr. 1025/25.06.2009 pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti, în sensul stabilirii irevocabile a nulităţii autorizaţiei de construire a auto-intitulatei clădiri Cathedral Plaza.

"A trecut vremea jumătăţilor de măsură. A venit timpul să fie luate măsuri ferme şi concrete pentru eliminarea din peisajul centrului Capitalei a blocului turn ilegal construit de Millennium Building Development SRL, lăsând la o parte interesele politice şi de strategie electorală şi punând în faţă interesele naţionale privind patrimoniul cultural, parte a celui european. (...) Este timpul ca autorităţile să nu mai mimeze o bună administraţie, ci să o realizeze efectiv, iar un bun început este acela al reîntoarcerii la istorie şi credinţă, protejând monumentele istorice care sunt şi lăcaşe de cult. Nu cerem asta numai pentru noi, o cerem pentru toate cultele care creează diversitatea spirituală a naţiunii, cunoscând că şi Biserica Ortodoxă, cea Armeană şi Cultul Musulman suferă datorită violării zonelor de protecţie a lăcaşelor de cult şi implicit a dreptului lor la exercitarea credinţei", a declarat ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti.

În ceea ce priveşte declaraţiile celor de la Millenium Building Development conform cărora clădirea a fost întabulată şi vândută unui fond de investiţii britanic, Casa de avocatură Bârsan, Popescu & Asociaţii, cei care reprezintă ARCB în Instanţă, declară "că opinia publică ar fi interesată să afle numele acestui fond, ce ar fi cumpărat o clădire construita ilegal, având în vedere că la data de 4 martie 2011, în Cartea Funciară a sectorului 1 clădirea Catheral Plaza nu era întabulată, dar decizia Curţii de Apel Suceava care stabilise ilegalitatea autorizaţiei de construcţie era deja înscrisă!".

ARCB a decis să promoveze o serie de acţiuni în instanţe prin care solicită exproprierea terenului şi demolarea autointitulatei clădiri "Cathedral Plaza", aflată în zona de protecţie a catedralei şi a altor cinci monumente istorice de pe str. Gen. Berthelot.

*

Din partea Biroului de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti am primit şi textul rostit de ÎPS Ioan Robu, la conferinţa de presă desfăşurată la sediul arhiepiscopiei, la 12 iulie 2011. Redăm, în varianta prelucrată, conţinutul acestui document.

*

Bună ziua tuturor.

Avem plăcerea să regăsim printre noi pe mulţi dintre aceia care ne-au fost alături permanent în cei cinci ani de luptă împotriva construirii turnului Cathedral Plaza în zona de protecţie a catedralei "Sfântul Iosif" şi cărora le mulţumim în mod deosebit.

Actualul moment este marcat de încheierea unui ciclu procesual complex prin care am reuşit să demonstrăm ilegalitatea autorizării şi executării construcţiei acestui turn, nedorit de bucureşteni în general şi de comunitatea romano-catolică în special.

Tulburând ordinea de drept şi spaţiul spiritual al catedralei, acest turn s-a înălţat cu trufie şi insolenţă. A avut din păcate şi un sprijin deosebit de puternic din partea a doi comandanţi ai capitalei şi al unui primar de sector, acesta fiind practic ultimul care a părăsit vasul, nu înainte de a fi aruncat încă patru colaci de salvare înecatului Millennium. După cum se ştie, primarul sectorului 1 a formulat nu mai puţin de patru căi extraordinare de atac pentru a salva această construcţie, situaţie fără precedent în istoria juridică a Capitalei.

În acest moment, aceste patru căi extraordinare (două revizuiri şi două contestaţii în anulare) au fost respinse de Curtea de Apel Suceava. Aceeaşi soartă au avut-o şi revizuirea şi contestaţia în anulare formulate de beneficiarul Millenium Building Development SRL, astfel încât sentinţa civilă nr. 122/27.02.2009 prin care Tribunalul Dâmboviţa a anulat autorizaţia de construire, a rămas irevocabilă.

Ultima dintre aceste căi extraordinare, contestaţia în anulare formulată de Millennium, a fost respinsă în cursul zilei de ieri, 11 iulie 2011, ca nefondată.

În acest fel se pune punct unui controversat proiect imobiliar şi procesului privind anularea autorizaţiei sale ilegale.

Campania de minciuni şi denigrare folosită împotriva Arhiepiscopiei Romano-Catolice şi a ÎPS Mons. Ioan Robu, nu a avut rezultatele scontate de oponenţii noştri, la fel cum campania de falsuri şi ilegalităţi care a însoţit autorizarea proiectului, nu a putut păcăli justiţia română.

Momentul jumătăţilor de măsură a trecut. Se impune în acest moment, dacă România nu a renunţat fără ştirea cetăţenilor săi la statutul de stat de drept, să se ia măsuri ferme şi concrete pentru eliminarea din peisajul centrului Capitalei a blocului turn ilegal construit de Millennium Building Development SRL, lăsând la o parte interesele politice şi de strategie electorală şi punând în faţă interesele naţionale privind patrimoniul cultural, parte a patrimoniului european:

- din partea Primarului General al Municipiului Bucureşti, reprezentat aici de dl. avocat Antonie Popescu, aşteptăm să acţioneze pentru demontarea construcţiei;

- din partea Guvernului României, punerea în executare a recomandării Senatului formulată prin Hotărârea nr. 40/2006 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică a acestui imobil (exproprierea care, cel puţin pentru teren este imperios necesară);

- Din partea Inspectoratului de stat în construcţii, atât cel teritorial cât şi cel general, aşteptăm un control inopinat la această clădire, fără telefoane date în prealabil pentru a preveni muncitorii să fugă ca potârnichile înainte de venirea inspectorilor; iar acest control să constate realitatea din teren şi anume ca această construcţie este neterminată şi că se lucrează pe ascuns şi în prezent. Noi avem dovezi concrete în acest sens;

- Din partea instanţelor penale şi a procurorilor să constate infracţiunile săvârşite de constructor şi beneficiar, care au edificat ilegal construcţia în aceşti ani, precum şi de cei care şi-au dat concursul la întocmirea unui fals proces-verbal de recepţie a clădirii.

Ştim că acest proiect a avut sprijinul multor persoane implicate profund în administraţie şi politică şi care nu au înţeles să-şi recunoască niciodată greşeala.

Este însă timpul ca autorităţile să nu mai mimeze o bună administraţie, ci să o realizeze efectiv, iar un bun început este acela al reîntoarcerii la istorie şi credinţă, protejând monumentele istorice care sunt şi lăcaşe de cult.

Nu cerem asta numai pentru noi, o cerem pentru toate cultele care creează diversitatea spirituală a naţiunii, cunoscând că şi Biserica Ortodoxă, şi cea Armeană şi Cultul Musulman, au avut de suferit datorită violării zonelor de protecţie a lăcaşelor de cult şi implicit a dreptului lor la exercitarea credinţei.

Chiar dacă avem speranţa că am pus la dispoziţia autorităţilor instrumentul juridic de necontestat care dovedeşte ilegalitatea acestei construcţii şi că Decizia nr. 1989/2010 a Curţii de Apel Suceava va determina o schimbare de atitudine în administraţie, aşa cum a determinat un precedent urmat de alte instanţe în justiţie, am promovat o serie de acţiuni prin care cerem exproprierea terenului şi demontarea construcţiei aflată în zona de protecţie a catedralei şi a încă cinci monumente istorice de pe aceeaşi stradă.

Încrederea noastră în justiţie este mult mai puternică decât în administraţie, aşa că ne vom căuta dreptatea în continuare şi în sălile de judecată, luptând pentru o soluţie prin care să se dispună demontarea acestei construcţii, ca precedent şi avertisment pentru cei care nu respectă legea.

Acest turn nu are proces-verbal de recepţie finală, ci un act care poate fi cel mult un proces verbal de predare-primire încheiat între constructor şi beneficiar, act care este cercetat în prezent pentru fals, întrucât are ca dată a întocmirii data de 21 octombrie 2010, iar în cuprinsul său sunt inserate obiecţiuni ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din data de 28 octombrie 2010, adică obiecţiuni inexistente încă la data întocmirii!

Deşi am fost asiguraţi de conducerea ISU în scris la data de 29 noiembrie 2010 că reprezentanţii săi nu au fost nici măcar invitaţi la recepţie, ulterior se pare că a apărut o notă de control antedatată 28 octombrie 2010.

Din păcate, ISU favorizează această construcţie ilegală şi proprietarii săi, refuzând a comunica date referitoare la întocmirea notei şi conţinutul concret al acesteia.

De asemenea, se afirmă că a fost intabulată clădirea. Ne întrebam când? Deoarece la data de 4 martie 2011 ni s-a comunicat un extras de carte funciară din care rezultă că s-a luat act de nulitatea irevocabilă a autorizaţiei de construire. De atunci până în prezent s-au întâmplat multe, însă nu benefic pentru construcţie, ci din contra. Adică au fost respinse toate căile extraordinare de atac promovate de parteneriatul public - privat, Primarul sectorului 1 şi MBD împotriva deciziei nr. 1989/2010 pronunţată de Curtea de Apel Suceava.

Dacă informaţia comunicată de constructor privind intabularea în cartea funciară este corectă, vom folosi calea justiţiei împotriva celor responsabili solicitând răspunderea penală şi civilă a instituţiei şi a lucrătorilor săi.

Niciuna însă din manevrele MBD şi a aliaţilor săi nu are cum să blocheze procesul de demontare a construcţiei întrucât aceasta a fost şi rămâne ilegală, a fost realizată în timpul procesului, adică prin asumarea riscurilor, iar o construcţie ilegală nu poate să rămână în picioare indiferent cât ar fi costat în acte şi în afara lor. Mafia imobiliară nu trebuie lăsată să-şi bată joc de valorile istoriei noastre, iar administraţia şi justiţia pot şi trebuie să exercite puterea coercitivă a unui stat de drept.

Ceea ce ne preocupă cel mai mult este ca lăcaşul nostru de cult să nu aibă de suferit în această perioadă până la demontare, având în vedere lupta cu rea-credinţa purtată de adversarii noştri care nu au precupeţit niciun efort pentru a întârzia rezultatul disputei noastre, inclusiv prin nu mai puţin de 15 cereri de strămutare a dosarelor, ceea ce îngreunează pronunţarea unor soluţii cu celeritate în dosare.

Sperăm ca soluţia privind demontarea acestei construcţii să vină mult mai repede decât cea de acum, astfel încât să preîntâmpine şi cel mai mic risc de afectare a catedralei "Sfântul Iosif".

Da, este adevărat, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti a câştigat procesul împotriva celor care au proiectat şi construit turnul de lângă catedrala "Sfântul Iosif".

Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat. Rugăciunile noastre, jertfele, postul, greva foamei, protestele nu au fost în zadar.

Am dovedit că aprobarea dată de Primăria sectorului 1 a fost ilegală.

Procesul a fost lung, dar a demonstrat că aprobarea de construire a colosului de lângă catedrala "Sfântul Iosif" a fost dată cu încălcarea tuturor legilor sau cu interpretarea lor cea mai perfidă.

Îi mulţumim lui Dumnezeu care ne-a dat biruinţa, dar nu-i uităm nici pe cei care ne-au stat aproape.

Gândindu-mă la începuturile procesului în cauză, trebuie să amintesc cu toată recunoştinţa familia Baciu şi Agenţia de comunicare BDR Associates, de asemenea secretara de atunci Elisabeta, avocaţii Florea şi Fenechiu.

Dar mulţumiri deosebite adresez avocaţilor Ofelia şi Mugur, care de câtva timp ne-au ajutat în acest proces, ducându-l cu succes până la capăt. Ne-au sprijinit din tot sufletul, dovedindu-se fără tăgadă oameni integri şi de caracter, adevăraţi profesionişti. Mi-am dorit asemenea avocaţi. Dumnezeu ne-a ajutat să-i întâlnesc în casa de avocatură Bârsan, Popescu şi asociaţii. Câştigarea procesului nostru îi recomandă ca fiind avocaţi de mare clasă.

Vă mulţumim domnilor avocaţi. Şi mulţumim şi episcopului auxiliar Cornel şi secretarului meu, pr. Gabriel Popa, pentru toată munca şi strădania din inimă pentru cauza catedralei noastre.

Le mulţumesc credincioşilor noştri, preoţilor, congregaţiilor, diecezelor catolice şi episcopilor de ambele rituri, bisericilor istorice din România în frunte cu Biserica Ortodoxă Română pentru solidaritatea lor; de asemenea Academiei Române, Senatului, Agenţiei de comunicare Domus PR şi atâtor susţinători cunoscuţi şi necunoscuţi, asociaţii civice (în mod special Asociaţia Salvaţi Bucureştiul), oameni politici din diferite partide, ziarişti, reporteri radio şi TV. N-am cum să-i pomenim pe toţi prietenii noştri, dar le exprim toată recunoştinţa. Vă mulţumim tuturor dragi prieteni! Pentru solidaritatea voastră şi în problema catedralei, dar şi în a aştepta o Românie mai bună, mai senină, mai ocrotitoare a tuturor şi mai preocupată de binele comun.

Multă vreme am fost singuri în lupta noastră.

Însă venirea domnului Oprescu la Primăria Capitalei a fost o binecuvântare pentru noi. Domnia Sa a înţeles că eram victima unui joc pus la cale de oameni din cercurile puterii împreună cu nişte investitori străini care exploatau sărăcia ţării şi lipsa de funcţionare a instituţiilor statului. Domnul primar general Oprescu a înţeles situaţia comunităţii catolice din Bucureşti şi pericolul în care se află catedrala "Sfântul Iosif", ne-a dovedit solidaritatea şi sprijinul său şi de aceea îi exprimăm toată recunoştinţa.

Mulţumiri şi domnului ministru al Culturii, domnul Kelemen Hunor: primul şi ultimul ministru din actualul executiv care ne-a sprijinit în cazul catedralei.

Mulţumiri, şi nu în cele din urmă, Sfântului Scaun, Nunţiaturii şi Uniunii Europene.

Solidaritatea ne-a încurajat, înţelegerea ne-a întărit, lupta împreună ne-a adus izbânda. Sigur, nu toată izbânda, căci până la dezmembrarea clădirii mai avem de pătimit. Dar Dumnezeu e mare! El să ne binecuvânteze pe noi toţi şi să ne călăuzească spre adevăratul bine.

Repet: Da, este adevărat, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti a câştigat procesul împotriva celor care au proiectat şi construit turnul de lângă catedrala "Sfântul Iosif".

12 iulie 2011

Dr. Ioan Robu,
arhiepiscop mitropolit de Bucureşti

*

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti poate fi contactat la adresa: Str. G-ral Berthelot 19, 010164 Bucureşti (RO); tel. 021/2015411, e-mail: [email protected].
 

Ovidiu Bişog