© Agenţia SIR

Modul de a acţiona al Martei este răspândit printre noi astăzi, mai ales atunci când uităm că peste tot există un spaţiu sacru care trebuie respectat şi când nu reuşim să ne lăsăm luminaţi de sensul vieţii noastre, Isus şi evanghelia. Numai cultivând relaţia noastră cu Domnul şi primind cuvântul său putem da profunzime existenţei noastre şi o putem recunoaşte pe cea a celor pe care îi întâlnim, umanizând astfel pământul deja locuit de Dumnezeu.

Suntem cufundaţi într-o perioadă de schimbare, iar diferite evenimente nu ridică întotdeauna întrebări, mai ales pentru că adesea nu suntem conştienţi de anumite atitudini care ne pătrund existenţa. Individualismul, narcisismul, egocentrismul, goana după faimă, autopromovarea, ciocnirea constantă dintre indivizi şi aşa mai departe, ne distrug simţul de sine şi binele comun. Mai mult, utilizarea nereglementată a reţelelor de socializare şi utilizarea nediscriminatorie a inteligenţei artificiale înlocuiesc uneori dimensiunea umană, atrofiind capacitatea relaţională şi subminând cercetarea, reflecţia şi creativitatea.

Experienţa Martei din Betania (Lc 10,38-42) poate fi revelatoare pentru zilele noastre. În călătoria sa spre Ierusalim, Isus se opreşte în casa celor trei fraţi, Marta, Maria şi Lazăr, cu care are o relaţie de familie. Simte afecţiune pentru ei, de fapt, izbucneşte în lacrimi la moartea lui Lazăr (In 11,35).

Marta, sora cea mare a grupului, se ocupă de gospodărie şi, prin urmare, îi primeşte în casa ei pe Isus şi pe discipolii săi. În Evanghelie, vedem că Marta este anxioasă şi stresată, dorind ca totul să meargă bine. Vrea să fie atentă la Isus, dar se teme că nu va putea oferi o ospitalitate demnă în mod eficient.

"Distrasă de multă slujire", pare să piardă scopul vizitei; este ca şi cum Isus ar fi venit numai pentru o masă, de fapt spune: "Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Spune-i, deci, să mă ajute".

Marta nu pare să aibă o viziune de ansamblu asupra situaţiei; nu se ascultă pe sine şi nici pe ceilalţi... este absentă! Este îngrijorată de ceea ce are de făcut, de a fi apreciată de Isus. Îşi structurează timpul cu lucruri de făcut, se teme să se oprească şi se aşteaptă ca ceilalţi să o recunoască ca atare. Trăieşte acţiunea ca un scop în sine, experimentând izolarea şi abandonul, frica şi furia. Nu există niciun semn de căutare a unei alternative pentru a rezolva disconfortul actual, nici măcar prin dialog.

Îşi pune valoarea de sine în funcţie exclusiv de succesul mesei şi, prin urmare, de recunoaşterea creaţiilor sale, punând pe plan secundar faptul că este alături de Isus. Marta devine confuză şi se întoarce către Isus cu un sentiment de dreptate, transmiţând un mesaj indirect Mariei care, crede ea, pare nepăsătoare faţă de situaţie. Dar Domnul o cheamă cu afecţiune pe nume de două ori, încercând să trezească în ea dorinţa de a se întoarce la ceea ce este esenţial în viaţa ei: relaţia cu el şi cu ceilalţi: "Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijeşti şi te frămânţi, însă un lucru e necesar: Maria şi-a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată".

Isus o ajută să înţeleagă ce este cu adevărat important în viaţă. O invită să privească spre Maria, sora sa, care ascultă şi preţuieşte faptul de a fi cu el şi de a se înţelege pe sine. O conduce să descopere că nu putem trăi constant într-un vârtej, absorbiţi doar de multitudinea de lucruri de făcut.

Modul de a acţiona al Martei este răspândit printre noi astăzi, mai ales atunci când uităm că peste tot există un spaţiu sacru care trebuie respectat şi când nu reuşim să ne lăsăm luminaţi de sensul vieţii noastre, Isus şi evanghelia. Numai cultivând relaţia noastră cu Domnul şi primind cuvântul său putem da profunzime existenţei noastre şi recunoaşte pe cea a celor pe care îi întâlnim, umanizând astfel pământul deja locuit de Dumnezeu.

Astăzi, uluiţi de comunicarea digitală, nu mai este loc pentru tăcere, nici pentru un contact relaţional autentic... Domnul şi ceilalţi sunt adesea marii absenţi din viaţa noastră.

Este urgent astăzi să depăşim barierele individualismului şi să fim mereu alături de ceilalţi, trăind în prezenţa lui Dumnezeu şi combinând contemplaţia cu acţiunea. Numai dacă alegem să ne punem ordine în existenţa personală putem deveni specialişti în relaţiile umane. De acest lucru va depinde credibilitatea mărturiei noastre ca şi credincioşi.

Diana Papa

(După Agenţia SIR, 29 iulie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu