Comisia pentru Migranţi: Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului (25 septembrie)
Se apropie cu paşi repezi Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului care va fi celebrată anul acesta la nivel universal la data de 25 septembrie. Această zi, a 108-a, stă sub auspiciile mesajului Sfântului Părinte care îi îndeamnă pe membrii Bisericii să aibă curajul de "A construi viitorul cu migranţii şi refugiaţii", amintindu-le că sensul călătoriei omului pe pământ este căutarea cetăţii adevărate: "Noi nu avem aici o cetate stabilă, ci o căutăm pe aceea care trebuie să vină" (Evr 13,14). Comisia pentru Migranţi din cadrul Conferinţei Episcopilor din România, prin glasul Preasfinţitului Cristian-Dumitru Crişan, preşedintele comisiei, îi invită pe toţi membrii Bisericii Catolice din România să se roage pentru cei afectaţi de acest fenomen al migraţiei.
I. Mesajul Sfântului Părinte pentru a 108-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului
Pornind de la sensul ultim al călătoriei omului pe pământ şi de la cuvintele Sfântului Ioan Paul al II-lea - "Împărăţia lui Dumnezeu este în noi", Papa Francisc se adresează Bisericii Universale vorbind despre Împărăţia lui Dumnezeu care "încă nu este împlinită, dar este deja prezentă în cei care au primit mântuirea". Cei care au primit Botezul, cei care au murit şi au înviat împreună cu Cristos, au primit harul mântuirii, har care îi face concetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor, dar şi responsabili la continuarea proiectului lui Dumnezeu, acela de a lucra la convertirea personală şi de a se implica în a transforma realitatea.
Acest proiect, ne spune Preasfinţitul Cristian Dumitru Crişan în scrisoarea deschisă pentru această zi, este o lucrare meticuloasă ce presupune răbdare, jertfă şi determinare pentru ca între zidurile acestei Cetăţi să locuiască dreptatea; nimeni să nu se simtă exclus şi fiecăruia să-i fie recunoscută valoarea.
Împlinirea acestui deziderat depinde de fiecare, ne spune Papa Francisc: "Iubiţi fraţi şi surori, şi în special voi, tinerilor! Dacă vrem să cooperăm cu Tatăl nostru ceresc în construirea viitorului, să o facem împreună cu fraţii noştri şi surorile noastre migranţi şi refugiaţi. Să-l construim astăzi! Pentru că viitorul începe astăzi şi începe de la fiecare dintre noi. Nu putem lăsa generaţiilor următoare responsabilitatea deciziilor care este necesar să fie luate acum, pentru ca proiectul lui Dumnezeu cu privire la lume să se poată realiza şi să vină Împărăţia sa de dreptate, de fraternitate şi de pace."
Viitorul începe astăzi şi începe de la fiecare dintre noi. Un viitor mai bun începe cu implicarea tuturor, iar implicarea presupune schimbarea inimii. Suntem datori să ne rugăm şi să-i ajutăm pe migranţi şi refugiaţi ori de câte ori avem posibilitatea, dar cu precădere în Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului.
II. Întrebări şi provocări lansate de Papa Francisc pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului
Pentru a-i provoca pe toţi la o implicare personală, Papa Francisc adresează un set de şase întrebări, iar răspunsurile sunt sugerate în clipurile video lansate pe situl oficial al Secţiunii Migranţi şi Refugiaţi din cadrul Dicasterului pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale, www.migrants-refugees.va.
Întrebările şi provocările Sfântului Părinte sunt:
1. Cum putem construi un viitor împreună? - Clip video: Un viitor de construit împreună
2. Ce înseamnă să-i aşezi în centru pe cei vulnerabili? - Clip video: Un viitor pentru toţi
3. Cum putem promova dezvoltarea potenţialului migranţilor şi refugiaţilor? - Clip video: A creşte împreună ca societate
4. Cum putem promova o întâlnire de îmbogăţire cu migranţii şi refugiaţii? - Clip video: A creşte împreună ca umanitate
5. Cum îi putem implica mai mult în comunităţile noastre pe migranţi şi refugiaţi? - Clip video: A creşte împreună ca Biserică
6. Ce decizii trebuie luate imediat pentru a construi, încă de astăzi, un viitor incluziv şi mai bun pentru toţi? - Clip video: Viitorul este astăzi
III. Materiale pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului
Comisia pentru Migranţi din cadrul Conferinţei Episcopilor din România propune pentru această zi câteva materiale. Acestea sunt propuse ca sprijin pentru toţi cei care doresc să pregătească mai bine celebrarea Zilei Mondiale a Migrantului şi Refugiatului. Materialele sunt:
3. Scrisoarea deschisă - PS Cristian Dumitru Crişan
4. Rugăciune pentru migranţi şi refugiaţi
6. Sfântul Rozariu pentru migranţi şi refugiaţi
7. Adoraţie/Veghe de rugăciune pentru migranţi şi refugiaţi
Materialele în limba română pot fi descărcate şi de pe situl oficial al Secţiunii Migranţi şi Refugiaţi din cadrul Dicasterului pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale: www.migrants-refugees.va.
Comisia pentru Migranţi îşi doreşte ca Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului să fie o zi binecuvântată şi plină de haruri spirituale. În final salută şi apropierea lunii misionare, luna octombrie, pentru că activitatea misionară şi activitatea de însoţire a migranţilor ar trebui să meargă mână în mână şi să se susţină una pe cealaltă. Oamenii afectaţi de fenomenul migraţiei au nevoie de creştini misionari, capabili să iasă din ei înşişi pentru a le veni în întâmpinare.
Pr. Florin-Petru Sescu
referent al Comisiei pentru Migranţi
* * *