Pentru un misionar din Coasta de Fildeş, luna iunie este luna în care se adună roadele celor trei ani de pregătire specifică pentru Botez. Iată pe scurt principalele etape ale pregătirii pentru acest moment important.

În primul rând este adeziunea dată de viitorul candidat la Botez pentru a fi încorporat în Biserica Catolică. Cel mai adesea vin din Comunitatea CMA (protestanţii), pentru că sunt atraşi de valorile morale catolice, de cultul extins şi de devoţiunile frecvente faţă de Maica Domnului şi faţă de sfinţi, de procesiunile cu Preasfântul Sacrament, de organizarea specifică etc. Această adeziune are loc cel mai adesea după Liturghia principală din satul unde se află misiunea noastră catolică, Djebonoua.

În al doilea rând este înscrierea pentru Botez şi începerea pregătirii necesare. De regulă, în primul an pot fi număraţi sute de candidaţi de toate vârstele care sunt pregătiţi de peste 40 de cateheţi, cel mai adesea în baule, care este limba locală, şi franceză, pentru cei care merg la şcoală. Din nefericire, numărul acestora se diminuează treptat datorită diferitor factori: femeile cel mai adesea nasc, bărbaţii pleacă în căutarea unui loc de muncă şi nu mai au timp să continue pregătirea, copiii mor de diferite boli (SIDA, malarie etc.).

Următorul pas îl constituie examinarea după fiecare an terminat. Dacă viitorul botezat posedă bine cele predate, va merge mai departe, dacă nu, va repeta anul.

Înainte de botezul propriu-zis, are loc o zi de reculegere şi meditaţie pentru aprofundarea noii vieţi ce va începe în curând.

Ziua Botezului. Toată comunitatea este prezentă în jurul viitorilor botezaţi. Prin marele dar al lui Dumnezeu, anul acesta au fost botezaţi 50 de persoane dintre care patru au plecat deja la Domnul. La Djebonoua au intrat în rândul creştinilor catolici 32 de suflete, printre care şi şeful tradiţional al satului, Kouakou Paul. Zilele trecute ne-a împărtăşit o experienţă pe care a trăit-o la puţin timp după botez. Era o după-amiază liniştită când, la un moment dat, în propria casă s-a trezit faţă în faţă cu un şarpe cobra. A reuşit să îl îndepărteze, dar din păcate o parte din veninul scuipat a ajuns pe mâna soţiei, suferind o oarecare iritaţie specifică. Duminica următoare a mulţumit lui Dumnezeu în cadrul sfintei Liturghii pentru protecţia oferită şi pentru darul Botezului.

Niciodată nu ne vom mulţumi cu puţin. Ne dorim ca numărul creştinilor să fie mereu ascendent, dar să fie şi creştini "catedrală" şi nu creştini "cocioabă".

Duminică, 28 iunie, în satul Adjouassou, la aproximativ 20 de kilometri de misiunea catolică, am celebrat ritualul Botezului pentru trei candidaţi: o bătrânică de 78 de ani, o femeie de 50 de ani şi o tânără de 14 ani. Deşi Liturghia era prevăzută pentru ora 9.00, am început cu întârziere din motive organizatorice. De regulă, când preotul ajunge în sat, abia în acel moment creştinii lasă tot lucrul şi se pregătesc pentru Liturghie, asta însemnând încă o oră. Încet, încet au început să se adune împrejurul altarului improvizat făcut în faţa capelei. La un moment dat am realizat ca erau mai mulţi păgâni prezenţi decât creştini catolici, curioşi fiind de evenimentele petrecute la ei în sat şi mi-am adus aminte de sintagma: "Când veţi construi casă mare vom veni şi noi la Dumnezeul vostru". În acele momente unice pentru mine am fost conştient că eu culeg roadele unor suflete care au muncit cu trudă înaintea mea. Nu era meritul meu că trei suflete au ajuns la un capăt de drum şi, în acelaşi timp, la un început de drum, pentru că orice sfârşit cheamă un nou început!

Mulţumesc Domnului pentru minunile pe care ni oferă zilnic, mai ales pentru faptul că Biserica sa creşte mereu atât cantitativ, cât şi calitativ.

Pr. Marius Gabriel Catrinţaşu