Cleja "Sfântul Francisc": Prima Împărtăşanie

Duminica Bunului Păstor, a patra din Timpul Pascal (17 aprilie 2016), a reprezentat pentru 19 copii din Parohia "Sfântul Francisc de Assisi" din Cleja o zi cu totul specială pentru că l-au primit pentru prima dată pe Isus sub chipul pâinii şi a vinului în cadrul sfintei Liturghii celebrate de părintele paroh Iosif Demeterc.

Ziua Primei Sfinte Împărtăşanii este unică în viaţa oricărui copil. El vine la biserică plin de emoţii, însoţit de părinţi, rude şi prieteni, îmbrăcat festiv, fiind pentru o zi în centrul atenţiei tuturor. Pentru prima oară în viaţa lor, copiii îl primesc în sufletul lor pe Isus, într-o zi subliniată cu multă grijă în jurnalul copilăriei lor. Un astfel de moment a fost trăit de comunitatea "Sfântul Francisc de Assisi" din Cleja, şi în special de cei 19 copii. Pentru adulţi momentul a fost ca o călătorie printre amintiri, iar pentru copii a devenit un adevărat punct de reper în viaţă. Nu numai copiii au fost în centrul atenţiei, ci şi biserica, intrată, din această săptămână, într-un proces de renovare exterioară, fiind la unison cu eleganţa copiilor sărbătoriţi.

Sâmbătă, cu o zi în urmă, având inimile pline de emoţii, aceşti copii s-au apropiat pentru prima oară de scaunul de Spovadă, locul întâlnirii personale şi tainice cu Dumnezeu.

Duminică dimineaţa, în sunetul clopotelor şi cu lumânările în mâini, copiii au pornit în procesiune până în faţa altarului, dornici să trăiască momentul special al întâlnirii cu Isus. La un astfel de moment au ţinut să participe pr. Ionel Pojum şi pr. Valentin Sabău, originari din acest sat, care au retrăit evenimentul copilăriei lor din aceeaşi biserică.

La începutul sfintei Liturghii părintele paroh a accentuat valoarea sacramentului Euharistiei şi importanţa lui în viaţa creştinului, sacrament care ne menţine auzul activ în a asculta întotdeauna glasul bunului păstor. Apoi, în cadrul predicii, pr. vicar Cezar a vorbit despre locul pe care Isus trebuie să-l ocupe în sufletele lor prin punerea în practică a tuturor celor învăţate în timpul catehezelor. Imediat după predică, cei 19 copii, purtând lumânări aprinse în mâini, au reînnoit promisiunile făcute de părinţii şi naşii lor la Botez.

La final fiecare copil a primit o amintire pentru a nu uita de angajamentele pe care le-a luat în această zi, iar după sfânta Liturghie s-au întreţinut într-o atmosferă de sărbătoare atât în casa parohială, cât şi în curtea cu flori împreună cu cei dragi lor.

Celor 19 copii le dorim bucuria unei inimi curate, compania lui Isus pe drumul copilăriei şi dorul de a reprimi acest preţios şi divin cadou, sfânta Împărtăşanie, asigurându-i de rugăciunea întregii comunităţi.

Sr. Veronica Călugăru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17 aprilie: Cleja "Sfântul Francisc": Prima Împărtăşanie