Conferinţa Episcopilor Catolici din România (CER) va organiza vineri, 12 aprilie 2019, ora 14.00, o conferinţă de presă dedicată vizitei Papei Francisc în România.
La conferinţa de presă vor lua cuvântul episcopii romano-catolici şi greco-catolici gazde ale vizitei papei Francisc la Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj. Conferinţa va fi moderată de pr. Wilhelm Dancă, responsabil cu mass-media în cadrul Comisiei CER de pregătire a vizitei Sfântului Părinte în ţara noastră.
Conferinţa de presă va avea loc la Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi de la Ciofliceni, Snagov (Şos. Ciofliceni 54, DJ101B), unde sunt reuniţi, în aceste zile, în adunare plenară, toţi episcopii catolici din România.
Papa Francisc va veni în România în perioada 31 mai - 2 iunie 2019, răspunzând astfel invitaţiei autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România. În prima zi a călătoriei sale apostolice, Sfântul Părinte va celebra sfânta Liturghie în catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti, iar în zilele următoare se va întâlni cu diferite comunităţi catolice din ţară la Şumuleu-Ciuc - unde va prezida sfânta Liturghie la sanctuarul marian, la Iaşi - unde va întâlni familiile şi tinerii, şi la Blaj - unde va prezida sfânta Liturghie cu beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici martiri Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu. Vizita a fost pusă sub motoul "Să mergem împreună!" şi va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma şi importante valenţe ecumenice.
Participarea la conferinţa de presă trebuie confirmată la adresa de e-mail [email protected].
Pr. Francisc Ungureanu,
secretar general
*
Responsabil cu mass-media: Pr. dr. Wilhelm Dancă (tel. 0722/449415; e-mail: [email protected])
Mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi de la Ciofliceni are adresa: DJ101B 54, 077166-Ciofliceni; Harta Google: https://goo.gl/maps/9cmnQr3bejS2
* * *
Informaţiile au fost preluate din comunicatul de presă nr. 87 din 10 aprilie 2019, semnat de pr. Francisc Ungureanu, secretar general al Conferinţei Episcopilor din România, instituţie cu următoarele date de contact: Str. Diligenţei, 24, sector 3, 031555-Bucureşti; tel. / fax 031/4361250; e-mail: [email protected]; www.bisericacatolica.ro.
* * *
Secţiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc
