Episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România se reunesc între 10 şi 12 aprilie 2019 în adunare plenară, tema principală pe ordinea de zi fiind apropiata vizită a papei Francisc în ţara noastră. Lucrările vor avea loc la mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi din Ciofliceni (Snagov), gazdă fiind Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti.

În prima zi a acestei sesiuni de primăvară a Conferinţei Episcopilor Catolici din România (CER), miercuri, 10 aprilie, ora 18.30, episcopii vor celebra o sfântă Liturghie solemnă în catedrala romano-catolică "Sfântul Iosif". Celebrarea va fi prezidată de Mons. Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România, iar omilia va fi ţinută de PS László Böcskei, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Oradea.

Papa Francisc este aşteptat în România în zilele 31 mai - 2 iunie. În prima zi a călătoriei sale apostolice, Sfântul Părinte va celebra sfânta Liturghie în catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti, iar în zilele următoare se va întâlni cu diferite comunităţi catolice din ţară la Şumuleu-Ciuc - unde va prezida sfânta Liturghie la sanctuarul marian, la Iaşi - unde va întâlni familiile şi tinerii, şi la Blaj - unde va prezida sfânta Liturghie cu beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici martiri Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu.

Conferinţa Episcopilor din România îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi uniunea intimă cu urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte. Episcopii catolici din România se întrunesc de două ori pe an în sesiune plenară, primăvara şi toamna.

Pr. Francisc Doboş

* * *

Informaţiile au fost preluate din comunicatul de presă nr. 162 din 9 aprilie 2019, semnat de pr. Francisc Doboş, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, instituţie cu următoarele date de contact: Str. G-ral Berthelot 19, sector 1, 010164-Bucureşti; tel. 021/2015411, 021/2015400; e-mail: [email protected]; www.arcb.ro; fb.com/ARCB.Romania.