Reprezentanţi ai Oficiului de Comunicaţii Sociale din Dieceza de Iaşi au participat la Întâlnirea Naţională a Operatorilor Media Catolici (INOMC), care s-a desfăşurat în perioada 10-13 martie 2025, la mănăstirea carmelită de la Ciofliceni, jud. Ilfov. Evenimentul a fost organizat de Oficiul pentru Comunicaţii Sociale al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Alături de reprezentanţii oficiilor de comunicare din aproape toate diecezele şi eparhiile au fost ÎPS Aurel Percă, PS Claudiu Pop şi PS Mihai Frăţilă.

INOMC este un moment de comuniune şi de cunoaştere atât a realităţilor din fiecare eparhie şi dieceză, cât şi de cunoaştere între cei care lucrează în aceste oficii. După cel organizat anul trecut la Cluj-Napoca, în luna octombrie, s-a hotărât ca anul acesta întâlnirea să se desfăşoare în Arhidieceza de Bucureşti.

Programul celor trei zile de INOMC a cuprins discuţii despre proiectele propuse pentru anul jubiliar 2025 în fiecare dieceză, despre proiectele propuse cu ocazia anului dedicat lui Iuliu Hossu şi despre perspectivele de colaborare interdiecezană şi intereparhială la care au avut intervenţii dr. Thierry Bonaventura, responsabil de comunicare al Sinodului Episcopilor, şi pr. Adrian Dancă, responsabil al secţiei române a Vatican Media.

Pr. Adrian Blăjuţă, în cadrul sesiunii pe care a moderat-o, a prezentat activităţile pe care le desfăşurăm în cadrul oficiului de comunicare din Dieceza de Iaşi, după care i-a invitat pe cei prezenţi la dialog pentru a găsi forme de colaborare cât mai eficiente.

Pr. Claudiu Bulai şi Mihaela Caba-Madarasi au prezentat apoi câteva mărturii despre Seminarul Profesional despre Oficiile de comunicare din Biserică care s-a desfăşurat la Universitatea Pontificală "Sfânta Cruce", din Roma, în perioada 22-24 ianuarie 2025.

În cursul după-amiezii de marţi, 11 martie, operatorii media catolici adunaţi la Ciofliceni s-au bucurat de vizita ÎPS Aurel Percă. Acesta le-a urat bun venit în Arhidieceza de Bucureşti, a răspuns la întrebările adresate, a celebrat Sfânta Liturghie şi a luat cina cu aceştia.

Întâlnirea INOMC de anul acesta a coincis şi cu Jubileul Jurnaliştilor din Arhidieceza de Bucureşti, care s-a celebrat miercuri, 12 martie 2025, în Catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti. Celebrarea a fost prezidată de ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti. Au concelebrat PS Mihai Frăţilă, episcop greco-catolic de Bucureşti, PS Claudiu Pop, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla şi preşedintele Comisiei pentru Comunicaţii Sociale a Conferinţei Episcopilor din România, PS Cornel Damian, episcop auxiliar romano-catolic de Bucureşti, şi preoţi care lucrează în oficiile de comunicare. La celebrare au participat jurnalişti atât din presa catolică, cât şi din presa naţională.

Înainte de celebrarea liturgică a avut loc o întâlnire cu tema "Jurnaliştii, naratori ai Speranţei", în Aula Magna a Facultăţii de Teologie Romano-Catolică a Universităţii din Bucureşti. Alături de participanţii la INOMC, au fost prezenţi peste 20 de jurnalişti din media naţională, realizatori de emisiuni la Angelus TV şi mulţi alţi invitaţi. Discuţia a fost moderată de pr. Francisc Doboş şi a făcut referire la provocările comunicării într-un context dominat de conflicte şi fake news. Printre vorbitori s-au numărat jurnalişti cunoscuţi, precum Ana Iorga, Remus Rădulescu, Maria Coman şi Diana Brâncuş.

Tot în cadrul acestei întâlniri a operatorilor media catolici, mai exact marţi, 11 martie, participanţii s-au bucurat de experienţa Filmikon, un proiect marca SIGNIS România, care propune vizionarea unui film care abordează teme sociale sau sensibile şi care nu ajunge pe marile ecrane, dar care prezintă realităţi pe marginea cărora la finalul filmului se pot naşte discuţii interesante.

INOMC 2025 s-a încheiat joi, 13 martie 2025, cu o Sfântă Liturghie celebrată de PS Claudiu Pop, urmată de discuţiile finale, când s-a stabilit că următoarea întâlnirea va avea loc anul viitor în Dieceza de Oradea, în perioada 12-14 martie 2026.

Pr. Claudiu Bulai

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 10-13 martie: Ciofliceni: Întâlnirea operatorilor media catolici - INOMC (10-13 martie 2025). Foto: Ovidiu Bişog

* * *

arcb.ro: Întâlnirea Naţională a Operatorilor Media Catolici (INOMC): comunicatorii din dieceze şi eparhii s-au reunit la Ciofliceni (14 martie)

arcb.ro: Jurnaliştii, în dialog cu reprezentanţi ai Bisericii Catolice despre rolul comunicatorilor în societate (12 martie)