Reprezentanţi ai operatorilor media catolice din România s-au reunit la Mănăstirea Franciscană "Maica Domnului" din Oradea, în perioada 18-21 mai, în cadrul celei de-a şasea întâlniri naţionale. INOMC şi-a propus să analizeze situaţia actuală a mijloacelor de comunicare confesionale, colaborarea cu mass-media seculare precum şi relaţia dintre tinerii şi mass-media. Au participat reprezentanţi din următoarele dieceze: Alba-Iulia (4); Baia Mare (1), Blaj (1), Bucureşti (6), Iaşi (3), Oradea [Greco-Catolici] (4), Satu Mare (1), Timişoara (1); au lipsit: Cluj, Oradea [Romano-Catolici], Lugoj.

Subiectele abordate au fost:

  • Statutul INOMC:

    1. poziţia pe care această întâlnire şi deciziile ei o au faţă de structurile şi operele diecezane: întâlnirea se constituie în vederea realizării comuniunii şi a împărtăşirii experienţelor operatorilor media catolice din toate diecezele şi eparhiile, în spiritul colegialităţii, în vederea susţinerii reciproce şi a îmbunătăţirii activităţii lor;

    2. Comisia pentru Comunicaţii Sociale a Conferinţei Episcopilor din România are, conform statutului, rolul de a coordona eventualele proiecte naţionale şi de a favoriza relaţiile colegiale dintre operatorii media catolice;

    3. Grupul de discuţie pe Internet MediaCat are rolul de a informa şi de a facilita comunicarea între operatorii mass-media catolice. În cadrul întâlnirii de la Oradea s-a subliniat necesitatea folosirii grupului MediaCat numai în scopurile propuse.

  • Relaţia dintre mijloacele de comunicare confesionale şi cele seculare
    S-a vorbit despre:

    1. necesitatea şi importanţa existenţei biroului de presă în fiecare dieceză, eparhie sau instituţie a Bisericii;

    2. fructificarea interesului faţă de Biserica Catolică apărut după mediatizarea morţii papei Ioan Paul al II-lea şi a conclavului;

    3. adaptarea mesajului birourilor de presă pentru un public nepracticant (limbaj şi conţinut);

    4. realizarea comunicatelor după standardele jurnalismului;

    5. folosirea evenimentelor din lumea contemporană pentru a prezenta punctul de vedere al Bisericii (reactiv);

    6. crearea şi promovarea evenimentelor din Biserică (creativ);

    7. construirea şi cultivarea contactelor cu media seculare;

    8. necesitatea planificării evenimentelor cu implicaţii mediatice din Biserică

    9. utilitatea ca operatorii media catolice să aibă o experienţă de lucru într-o redacţie din presa seculară (se pot organiza stagii).

  • Tinerii şi mass-media

    1. s-a subliniat importanţa tinerilor ca protagonişti în mass-media (şi media de grup);

    2. s-a cerut mediatizarea întâlnirii mondiale a tineretului la Köln:

      • crearea unui grup pe Internet pentru operatorii media catolice;

      • trimiterea unui comunicat de presă pregătitor pentru a înştiinţa presa seculară despre eveniment;

      • publicarea programelor locale de pregătire a întâlnirii;

      • invitarea jurnaliştilor interesaţi;

      • individualizarea persoanelor de contact pentru presa seculară şi confesională în vederea prezentării întâlnirii;

    3. s-a propus crearea unui curriculum de educaţie media pentru şcoli;

    4. s-a discutat organizarea unui festival colocviu de cinema propus de SIGNIS;

    5. s-a propus susţinerea iniţiativelor audio-video ale tinerilor (muzică religioasă şi producţii multimedia).

  • Sibiu - capitală culturală europeană în 2007
    S-a propus mediatizarea tuturor etapelor de pregătire a întâlnirii ecumenice europene de la Sibiu.

Participanţii la întâlnirea de la Oradea s-au bucurat de prezenţa unui jurnalist profesionist care a împărtăşit din experienţa sa şi a vorbit despre mai buna colaborare din partea Bisericii cu mass-media seculare. În după amiaza zilei de 19 mai, Preasfinţitul Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, responsabil cu pastoraţia tineretului în cadrul CER, a vorbit participanţilor despre importanţa mijloacelor de comunicare în viaţa tinerilor.

Programul întâlnirii a inclus celebrări liturgice şi momente de rugăciune, discuţii în grupuri mici, propuneri şi dezbateri de proiecte şi lansarea cărţii Amintiri. Călăuze de Ana Boariu (Anca Berlogea).

Întâlnirea a beneficiat de sprijinul RENOVABIS.

Următoarea ediţie a INOMC va avea loc la Baia Mare în mai 2006.

Pr. Francisc Ungureanu,
secretar al Comisiei pentru Comunicaţii Sociale