Papa Francisc în faţa unei statui
a Fecioarei Maria de la Fatima
în Piaţa "Sfântul Petru", la 13 mai 2015.
(Vatican Media)

de Courtney Mares

Papa Francisc le-a cerut catolicilor din întreaga lume să i se alăture vineri pentru a consfinţi întreaga umanitate, în special Rusia şi Ucraina, Inimii Neprihănite a Sfintei Fecioare Maria.

Pentru a permite parohiilor catolice din întreaga lume să participe, Vaticanul a dat publicităţii în avans textul actului de consfinţire pe care Papa Francisc îl va rosti în Bazilica "Sfântul Petru" în jurul orei locale 18.30 [19.30 în România], pe 25 martie 2022. Iată câteva detalii unice în rugăciunea de consfinţire:

1. Papa Francisc menţionează Rusia pe nume

În textul rugăciunii de consfinţire pus la dispoziţie de Vatican tuturor episcopilor catolici din lume, Rusia este menţionată în mod specific prin nume. Acest lucru contrastează cu consfinţirea lumii de către Ioan Paul al II-lea Inimii Neprihănite a Mariei - tot pe 25 martie, dar în 1984 - în care Ioan Paul al II-lea a decis în cele din urmă să nu facă o referire literală la această ţară din motive diplomatice.

Papa Francisc nu consfinţeşte doar Rusia şi Ucraina, ci întreaga umanitate şi Biserica.

În consfinţirea din 2022 se spune: "Noi, aşadar, Maica lui Dumnezeu şi Maica noastră, ne încredinţăm şi ne consfinţim în mod solemn Inimii tale Neprihănite pe noi înşine, precum şi Biserica şi întreaga omenire, în mod deosebit Rusia şi Ucraina".

2. Se afirmă că Maria conduce întotdeauna la Isus, Principele Păcii

Consfinţirea este plină de referinţe biblice la rolul de mijlocitoare al Mariei. Papa Francisc are grijă să menţioneze la începutul rugăciunii că Maria nu încetează niciodată "să ne călăuzească mereu spre Isus, Principele Păcii".

După cum a învăţat Sfântul Louis de Montfort, un act de consfinţire totală este, de fapt, o consfinţire lui Isus prin Maria.

Textul Papei Francisc menţionează rolul Mariei la petrecerea de nuntă din Cana, în care ea a intervenit pe lângă Isus, iar acesta a făcut prima sa minune publică. De asemenea, citează în mod direct cuvintele lui Isus pe Cruce, când i-a încredinţat-o pe Mama sa discipolului său, Ioan, spunând: "Iată, Mama ta".

3. Papa Francisc menţionează armele nucleare

Papa o va invoca pe Maria sub mai multe titluri diferite, inclusiv Steaua Mării, Chivotul Noului Legământ, Pământ ridicat la Cer şi Regina Păcii, invocând mijlocirea ei pentru pace în lume, într-un moment de război între Rusia şi Ucraina.

Rugăciunea îi cere în mod specific Sfintei Fecioare Maria "să ne elibereze de război" şi "să apere lumea de ameninţarea nucleară".

4. Consacrarea o citează pe Maica Domnului din Guadalupe

Rugăciunea de consfinţire face referire la devoţiuni mariane din întreaga lume, inclusiv la Maria, Desfăcătoarea de noduri, o devoţiune mariană apropiată de inima Papei Francisc.

De asemenea, ea citează direct cuvintele Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe adresate Sfântului Juan Diego: "Oare nu sunt aici eu, Mama ta?"

Consfinţirea spune: "La tine alergăm, aşadar, bătând la uşa Inimii tale, noi, fiii tăi preaiubiţi, pe care îi vizitezi neobosit în orice vreme şi îi chemi necontenit la convertire. În acest ceas întunecat, vino în ajutorul nostru şi ne mângâie! Spune-i fiecăruia dintre noi: «Oare nu sunt aici eu, Mama ta?» Tu ştii cum să desfaci tot ce-i încâlcit în inimile noastre, să dezlegi nodurile vremurilor noastre. În tine ne punem din nou încrederea. Suntem încredinţaţi că tu nu dispreţuieşti cererile noastre şi ne vii în ajutor, mai ales în momentele de încercare".

5. Papa Francisc cere iertare de la Dumnezeu în numele întregii umanităţi

Papa Francisc va face actul de consfinţire în contextul unei celebrări penitenţiale în cadrul căreia numeroşi preoţi vor asculta spovezi în Bazilica "Sfântul Petru".

La începutul rugăciunii, Papa Francisc se confesează Domnului în numele umanităţii: "Am uitat ce ne-au învăţat nenorocirile secolului trecut; am uitat jertfa milioanelor de oameni căzuţi în războaiele mondiale".

Papa cere apoi iertare pentru că "distrugerea" lumii cu războaie şi păcate. Rugăciunea spune: "De aceea spunem cu ruşine: iartă-ne, Doamne!"

"În mizeria păcatului, în ostenelile şi slăbiciunile noastre, în misterul fărădelegii răului şi al războiului, tu, Maică Sfântă, ne aminteşti că Dumnezeu nu ne părăseşte, ci continuă să ne privească cu iubire, dornic să ne ierte şi să ne ridice din nou", se mai spune în actul de consfinţire.

(După Catholic News Agency, 25 martie 2022)

Traducere de Ovidiu Bişog

* * *

Papa Francisc: Scrisoare adresată episcopilor şi Actul de consfinţire la Inima Neprihănită a Mariei