Anticipările din cartea semnată de papa emerit Benedict al XVI-lea şi de cardinalul Robert Sarah, prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin, în apărarea celibatului sacerdotal, au provocat numeroase comentarii. Ieri, 13 ianuarie 2020, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni, a afirmat că poziţia papei Francisc cu privire la celibat este cunoscută, amintind ceea ce a spus el în avion la întoarcerea din Panama: "Îmi vine în minte o frază a sfântului Paul al VI-lea: «Prefer să-mi dau viaţa înainte de a schimba legea celibatului»".
Un dar, nu o dogmă. În dezbatere a fost amintită şi poziţia Conciliului al II-lea din Vatican în această privinţă. Decretul conciliar Presbyterorum ordinis despre slujirea şi viaţa sacerdotală, promulgat de sfântul Paul al VI-lea la 7 decembrie 1963, afirmă: "Înfrânarea desăvârşită şi perpetuă pentru împărăţia cerurilor [...] a fost întotdeauna preţuită în mod deosebit de Biserică, mai ales pentru viaţa preoţească. Într-adevăr, ea este semn şi, în acelaşi timp, imbold al iubirii pastorale şi izvor deosebit de rodnicie spirituală în lume. Ce-i drept, ea nu este pretinsă de însăşi natura preoţiei, după cum o arată practica Bisericii de la începuturi şi tradiţia Bisericilor orientale unde, pe lângă aceia care, împreună cu toţi episcopii, aleg, prin harul lui Dumnezeu, să păstreze celibatul, există şi preoţi căsătoriţi foarte buni; recomandând celibatul bisericesc, acest sfânt Conciliu nu intenţionează în nici un fel să schimbe disciplina care este legitim în vigoare în Bisericile orientale, ci îi îndeamnă cu toată dragostea pe aceia care, căsătoriţi fiind, au primit preoţia, să stăruie în chemarea lor sfântă, continuând să-şi dedice pe deplin şi cu generozitate viaţa pentru turma ce le-a fost încredinţată".
Mai liberi să-l slujească pe Dumnezeu şi pe ceilalţi. Celibatul - afirmă decretul - "celibatul este, din multe puncte de vedere, potrivit cu preoţia. Într-adevăr, misiunea preotului este în întregime consacrată servirii noii omeniri pe care Cristos, învingătorul morţii, o face să se nască în lume prin Duhul său". Graţie celibatului, preoţii aderă la Dumnezeu mai uşor "cu o inimă neîmpărţită" şi "se dedică mai liber, în el şi prin el, slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor, mai disponibili pentru a sluji împărăţiei lui şi operei lui de regenerare supranaturală şi, astfel, sunt în stare într-o măsură mai mare să primească o paternitate mai largă în Cristos". "În acest fel, ei dau mărturie în faţa oamenilor că vor să se consacre în mod exclusiv îndatoririi încredinţate: de a-i logodi pe creştini cu un singur mire", care este Cristos, şi "devin semn viu al acelei lumi viitoare ce este deja prezentă prin credinţă şi iubire şi în care fiii învierii nu se însoară şi nu se mărită".
O legislaţie confirmată pentru Biserica latină. "Pentru aceste motive" - continuă decretul conciliar - "celibatul, care le era mai întâi doar recomandat preoţilor, a fost apoi, în Biserica latină, impus prin lege tuturor acelora care se prezintă la ordinele sacre. Sfântul Conciliu aprobă şi confirmă, încă o dată, această legislaţie cât priveşte pe aceia care sunt destinaţi preoţiei"
Harul fidelităţii. Conciliul "îi îndeamnă pe toţi preoţii care, încrezători în harul lui Dumnezeu, au îmbrăţişat cu voinţă liberă celibatul sacru după exemplul lui Cristos, ca, aderând la această stare cu hotărâre şi din toată inima şi perseverând în ea cu fidelitate, să aprecieze măreţia acestui dar ce le-a fost acordat de Tatăl şi pe care Domnul îl laudă atât de explicit şi să aibă în faţa ochilor marile mistere care sunt semnificate şi împlinite de celibat. În lumea de astăzi, înfrânarea desăvârşită este socotită imposibilă de mulţi oameni; preoţii trebuie, deci, cu atât mai mult să ceară cu umilinţă şi perseverenţă, împreună cu Biserica, harul fidelităţii, care nu este refuzat niciodată celor care îl cer, recurgând, în acelaşi timp, la toate ajutoarele naturale şi supranaturale care se află la îndemâna tuturor. Mai ales să nu neglijeze normele ascetice confirmate de experienţa Bisericii şi care nu sunt mai puţin necesare în lumea de azi".
A avea la inimă darul celibatului. Decretul încheie astfel capitolul dedicat celibatului: "Sfântul Conciliu îi roagă, aşadar, nu numai pe preoţi, ci şi pe toţi credincioşii să aibă la inimă acest dar de preţ al celibatului preoţesc şi să ceară cu toţii de la Dumnezeu să-l dăruiască mereu, din belşug, Bisericii sale".
(După vaticannews.it, 14 ianuarie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
