În spitalul catolic din Alep există cei care nu încetează să îngrijească
De Daniele Rocchi
Un război dus nu cu arme, rachete, bombe şi mitraliere, ci cu bisturie, tifoane, pansamente, antinevralgice şi anestezice, cu instrument diagnostic cu risc black out. Un război nu pentru a ucide, a face morţi, a cuceri teritorii şi a semăna disperare, ci pentru a salva vieţi, a îngriji, pe cât posibil a vindeca, şi a semăna un pic de speranţă şi de încredere. Este "războiul" lui Emil Katti, medic chirurg la spitalul catolic "Al-Rajaa" din Alep, oraşul martir sirian, de luni lungi în centrul asprelor lupte dintre guvern, rebeli şi Statul Islamic. Doctorul Katti, care în zilele trecute a participat la o întâlnire organizată de Institutul de Ştiinţe Sociale "Nicol? Rezzara" din Vicenza în colaborare cu Universitatea din Palermo, nu are trupe numeroase de condus. Cu el numai un mănunchi curajos format din circa o sută de colegi ai săi medici şi paramedici, care îl urmează de acum de mai multe luni în acest front de război cu totul deosebit reprezentat de Unitatea de Primiri Urgenţe şi de holurile din spitalul său. "Alep este extenuat - povesteşte medicul care lucrează acolo de peste 23 de ani - o vreme era oraşul cel mai populat din Siria, bogat cu atâtea industrii. Astăzi în schimb este pline de răni provocate de război. Răni care provoacă durere în oamenii săi". Viaţa la Alep se scurge între lipsa de apă - "recent am fost timp de peste două luni fără" - şi puţină energie electrică, "numai jumătate de oră pe zi", denunţă Katti. Conductele de apă şi centralele electrice sunt în mâinile rebelilor, care le folosesc ca arme împotriva populaţiei civile. Pentru aceasta "în biserici şi în moschei au fost realizate fântâni pentru aprovizionarea cu apă, dar nu sunt suficiente pentru a satisface necesităţile. Este inadmisibil, apa este un drept, apa este viaţă". Însă viaţa la Alep pare de acum să nu mai aibă nicio valoare, precum şi speranţa. "În fiecare zi trebuie să sperăm să nu fim loviţi de rachete şi de bombe. Astfel, în timp ce creşte violenţa, diminuează umanitatea".
Cu toate acestea, frontul în spitalul Al-Rajaa din Alep rămâne mereu deschis. "Acestea sunt condiţiile în care prestăm serviciul nostru medical. Lipsind energia electrică suntem constrânşi să folosim generatoare electrice care au nevoie de carburant, nu întotdeauna disponibil. Totuşi se merge înainte chiar şi aşa". În 2014, spitalul a prestat îngrijiri la peste 1.000 de pacienţi pe lună. La Alep actualmente sunt două spitale publice care funcţionează ce slujesc gratuit populaţia, dar nu sunt suficiente pentru a-i îngriji pe toţi ce care au nevoie. Există alte spitale private care sprijină. Medicamentele vin de la Damasc prin unicul drum liber şi sigur, dar autobuzele fac şi douăzeci de ore pentru a-l parcurge. "Aici, în inima infernului care este Alep, îngrijim bolnavii cronici care vin, în afară de răniţii din război, loviţi de schije şi fragmente de rachete. Pacienţi care fac dializă, cu insuficienţă respiratorie sau cardiacă sunt la ordinea zilei şi prin harul lui Dumnezeu reuşim să facem faţă nevoilor. Îi îngrijim pe toţi fără deosebire, nu întrebăm dacă sunt civili sau militari, dacă sunt creştini sau musulmani. Obiectivul este să salvăm viaţa lor". Doctorului Katti nu-i lipseşte speranţa, în fond spune râzând, "lucrez la spitalul Al-Rajaa care înseamnă tocmai «speranţă»". Încrederea şi speranţa vin nu numai din credinţă, medicul este creştin, ci şi de la "colegi, dintre care 95% sunt musulmani. Suntem o mare familie - spune cu orgoliu - şi când situaţia o permite, ne întâlnim împreună pentru a consolida raporturile. Religia nu ne desparte ci ne uneşte. Numai aşa putem transforma răul în bine".
Astfel în timp ce afară se bombardează, se trage, se ucide şi se moare, înlăuntrul spitalului Al-Rajaa, proprietate a Custodiei din Ţara Sfântă, medici curajoşi încearcă să smulgă morţi cât mai multe vieţi posibil. "Nu plângem pentru că suntem în infern, ci încercăm să dăm răspunsuri celui care ni le cere, bolnavilor şi răniţilor". Medicul nu se ia de acei medici - şi sunt mulţi - care au părăsit Siria pentru a găsi de lucru şi siguranţă în multe ţări europene, mai ales în Germania. "Cum putem să-i dojenim? În fond au fugit pentru că aici lipseşte siguranţa, stabilitatea, nu sunt condiţiile minime pentru a munci. Eu şi ceilalţi colegi ai mei am ales să rămânem în Siria", afirmă medicul care a refuzat oferte de muncă din Franţa. "A plânge nu foloseşte, nu rezolvă problemele. Avem un război de câştigat. Armele noastre sunt competenţa, medicamentele, solidaritatea, îngrijirile iubitoare şi creativitatea. Avem nevoie de oameni de bunăvoinţă pentru că atunci când se face binele se construieşte pacea şi cu ea dreptatea. Sirienii vor pacea şi sfârşitul ostilităţilor. Toţi suferă şi cer să se găsească o soluţie politică onestă, dreaptă, care să-i satisfacă pe toţi. A dialoga cu teroriştii din Isis sau din Al Qaeda nu este posibil pentru că nu vor, dar opoziţia moderată şi guvernul pot găsi împreună o cale de ieşire pentru război. Este ceea ce toţi aşteaptă în Siria şi la Alep, pentru a ieşi din infern".
(După agenţia SIR, 21 octombrie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
