Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) salută decizia CEDO din 10 aprilie 2012 prin care au fost respinse acţiunile dezvoltatorului Cathedral Plaza, Millennium Building Development SRL (MBD), împotriva satului român (redată mai jos).
"Acum, după ce şi această încercare a Millenium Building Development a fost zădărnicită, aşteptăm cu încredere o decizie a Justiţiei din România prin care să se dispună dezasamblarea acestei clădiri ilegale şi periculoase din vecinătatea catedralei «Sfântul Iosif», justiţia fiind eliberată de presiunea artificială pusă pe umerii ei şi ai autorităţilor statului român de interesele beneficiarului", a declarat pr. Gabriel Popa, secretar al ARCB.
În ianuarie 2012, prin avocatul Ron Soffer, dezvoltatorul Cathedral Plaza a încercat să pună presiune asupra instanţelor din România, arătând că a formulat plângeri împotriva statului român la CEDO, invocând încălcarea dreptului de proprietate şi a dreptului la un proces echitabil. Prin aceste proceduri, MBD "avertiza" statul român că dacă va desfiinţa această construcţie va plăti daune materiale importante.
Decizia CEDO din 10 aprilie 2012 are două părţi. În prima parte, Curtea Europeană, asemenea instanţelor interne, a considerat că hotărârea Senatului României nr. 5/2007 nu a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor MBD şi, în consecinţă, Cathedral Plaza nu se află sub protecţia articolului 6 al Convenţiei Drepturilor Omului. Reamintim că, prin hotărârea amintită mai sus, Senatul României a validat raportul Comisiei de anchetă prin care acesta cerea Guvernului sesizarea Parchetului pentru cercetarea infracţiunilor săvârşite la avizarea şi autorizarea construcţiei Cathedral Plaza şi exproprierea ei pentru protejarea catedralei "Sfântul Iosif".
În a doua parte, în care MBD contesta decizia Curţii de Apel Suceava, CEDO a respins plângerea ca fiind tardivă. Reamintim că prin decizia irevocabilă nr. 1989 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava autorizaţia de construire a Cathedral Plaza a fost declarată în mod irevocabil ilegală, pentru că dezvoltatorul nu a avut acordul notarial al ARCB, n-a făcut expertiza catedralei înainte de începerea lucrărilor, s-a adresat unei autorităţi necompetente ş.a.
Prin respingerea de către CEDO a plângerilor dezvoltatorului Cathedral Plaza nu mai există nicio posibilitate ca hotărârile judecătoreşti favorabile ARCB să fie schimbate şi nici ca statul român să aibă vreo obligaţie faţă de beneficiarul clădirii ilegale Cathedral Plaza.
Informaţiile au fost preluate din comunicatul de presă nr. 368 din 14 mai 2012, semnat de pr. Francisc Doboş, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti (tel. 0755/065069; e-mail: [email protected]).
*
Redăm textul integral al deciziei CEDO:
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A III-A
HOTĂRÂRE
Solicitarea nr. 10787/08
S.C. MILLENNIUM BUILDING DEVELOPEMENT S.R.L.
împotriva României
Curtea europeană a drepturilor omului (secţia a III-a), reunită în sesiune pe 10 aprilie 2012 în instanţa de deliberare compusă din: Iosep Casadavall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecători, şi Santiago Quesada, grefier,
Ţinând seama de solicitarea susmenţionată introdusă pe 25 februarie 2008,
După ce a deliberat, hotărăşte:
ÎN FAPT
Solicitanta, S.C. Millennium Building Developement S.R.L., este o societate cu răspundere limitată de drept românesc. Este reprezentată în faţa Curţii de Maestrul R. Soffer, avocat la Paris.
A. Circumstanţele speţei
1. Datele cauzei, aşa cum au fost expuse de solicitantă, se pot rezuma după cum urmează:
2. În ianuarie 1998, solicitanta a cumpărat mai multe terenuri situate în centrul Bucureştiului, în imediata vecinătate a sediului Arhiepiscopiei catolice şi a catedralei Sfântul Iosif. Construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, catedrala este clasată monument istoric.
3. Printr-o scrisoare din 19 noiembrie 1999 adresată Ministerului Culturii şi Cultelor, arhiepiscopul şi-a dat acordul de principiu pentru construirea, de către solicitantă, a unui imobil de birouri.
4. Solicitanta a cerut o autorizaţie de construcţie, care i-a fost acordată, pe 24 februarie 2006, de către primarul general al Bucureştiului. Prin aceasta, era autorizată să construiască un imobil de 75 de metri, compus din patru niveluri la subsol şi 19 etaje. Amplasamentul se situa la aproximativ 10 metri de catedrală.
5.Temându-se de consecinţele negative asupra solidităţii catedralei, Arhiepiscopia a revenit asupra acordului său şi a întreprins mai multe demersuri pentru împiedicarea lucrărilor.
1. Intervenţia pe lângă Senatul Parlamentului României
6. La cererea Arhiepiscopiei, Senatul a constituit o comisie de anchetă asupra circumstanţelor acordării autorizaţiei de construcţie.
7. Într-un raport din 6 noiembrie 2001, validat de Senat şi publicat în Buletinul Oficial, comisia a constatat insuficienta protecţie a monumentelor istorice şi a exprimat îndoieli asupra legalităţii autorizaţiei, cerând Guvernului să dispună stoparea lucrărilor şi examinarea posibilităţii de expropriere a imobilului şi a terenului. În sfârşit, comisia a cerut Guvernului şi procuraturii să verifice legalitatea autorizaţiei de construcţie.
8. Guvernul a creat o comisie care a recomandat aşteptarea sfârşitului procedurilor judiciare, pe motiv că o intervenţie în timpul desfăşurării litigiului ar încălca autoritatea puterii judecătoreşti.
9. Printr-o acţiune în contencios administrativ, solicitanta a cerut suspendarea şi anularea hotărârii Senatului de a valida raportul de anchetă.
a) Cererea de suspendare
10. Prin sentinţa din 30 ianuarie 2007, Curtea de apel Bucureşti a respins cererea, pe motiv că în lipsa unor măsuri concrete din partea Guvernului, raportul de anchetă nu produsese nicio consecinţă juridică asupra persoanei sau bunurilor solicitantei. La recursul introdus de solicitantă, sentinţa a fost confirmată prin hotărârea definitivă a Înaltei Curţi de casaţie şi justiţie din 1 iunie 2007.
b) Cererea de anulare
11. Prin sentinţa din 23 ianuarie 2007, Curtea de apel Bucureşti a respins cererea pe motiv că validarea raportului de anchetă nu este un act administrativ în sensul legii. Curtea de apel a reamintit că decizia litigioasă nu produsese nicio consecinţă juridică, concluzionând că era vorba de un act politic al puterii legislative emis în cadrul prerogativelor sale constituţionale.
12. Recursul solicitantei a fost respins prin hotărârea Înaltei Curţi de casaţie şi justiţie din 5 octombrie 2007, care a confirmat interpretarea Curţii de apel cu privire la natura actului contestat.
2. Acţiunea în contencios administrativ pentru anularea autorizaţiei de construcţie
13. Printr-o acţiune în contencios administrativ, introdusă pe 14 iunie 2006, Arhiepiscopia a cerut stoparea provizorie a lucrărilor iar, pe fond, anularea autorizaţiei de construcţie, invocând mai multe nereguli în procedura de acordare a acesteia şi riscul degradării catedralei.
a) Cererea de stopare a lucrărilor
14. Prin sentinţa din 10 iulie 2007, tribunalul judeţean Dolj a decis stoparea provizorie a lucrărilor până la examinarea cauzei pe fond, instanţa considerând că prin continuarea lucrărilor exista riscul producerii unui prejudiciu iminent.
15. Solicitanta a introdus recurs, argumentând că instanţa nu a respectat regulile procedurale, că interpretase şi aplicase legea în mod eronat şi că, în orice caz, nu avea competenţa de a dispune stoparea lucrărilor.
16. Prin hotărârea definitivă din 21 septembrie 2007, Curtea de apel din Craiova a respins recursul pe motiv că lucrările în curs puteau provoca degradări catedralei şi imobilelor aflate în vecinătate. Curtea de apel şi-a sprijinit decizia pe avizele mai multor experţi precum şi pe recomandările Comitetului Ministerial al Consiliului Europei referitor la protecţia monumentelor istorice.
17. Mai multe societăţi care rezervaseră birouri în noul imobil au reziliat contractele pe motivul întârzierii predării spaţiilor contractate.
b) Cererea de anulare a autorizaţiei de construcţie
18. Pe fondul litigiului, prin sentinţa din 25 februarie 2009, tribunalul judeţean Dolj a anulat autorizaţia pe motiv că ar fi trebuit să fie eliberată nu de primar, ci de consiliul local. Tribunalul a remarcat şi lipsa avizului conform al Ministerului Culturii şi Cultelor precum şi cea a unei expertize tehnice a impactului noii construcţii asupra catedralei. Instanţa a mai hotărât şi că construirea imobilului aducea atingere zonei de protecţie de care beneficia catedrala, în virtutea legii referitoare la monumentele istorice.
19. Solicitanta a înaintat recurs, care a fost admis prin hotărârea definitivă din 25 iunie 2009 de curtea de apel din Ploieşti, care a respins cererea Arhiepiscopiei. Curtea de apel a considerat că la momentul desfăşurării faptelor primarul avea competenţa de a elibera autorizaţia de construcţie; că dosarul pe baza căruia fusese acordată autorizaţia era complet; şi că în lipsa unei decizii a ministerului care să fixeze o zonă precisă de protecţie, catedrala nu beneficia de protecţie a vecinătăţii sale.
20. La 21 octombrie 2010, cea mai mare parte a lucrărilor a fost terminată şi solicitanta a intrat în posesia imobilului.
21. Arhiepiscopia a introdus o cerere de revizuire, cale extraordinară de recurs, împotriva hotărârii din 25 iunie 2009, reiterând principalele critici referitoare la autorizaţia de construcţie şi invocând necunoaşterea dispoziţiilor de drept comunitar referitoare la protecţia monumentelor istorice. Primarul Bucureştiului şi solicitanta au considerat că cererea de revizuire era inacceptabilă din moment ce criticile Arhiepiscopiei făcuseră deja obiectul unei examinări la instanţele de fond. Cererea a fost înscrisă pe rolul Curţii de apel din Suceava.
22. Considerând că legea asupra contenciosului administrativ permitea revizuirea hotărârilor definitive contrarii dreptului comunitar, Curtea de apel din Suceava, prin hotărârea definitivă din 3 noiembrie 2010, a acceptat cererea de revizuire.
23. Curtea a considerat că interpretarea şi aplicarea dreptului intern de Curtea de apel din Ploieşti erau contrare dreptului comunitar, care avea întâietate în cauză. Ulterior, reexaminând recursul solicitantei, Curtea l-a respins confirmând, pe fond, sentinţa din 25 februarie 2009, care anulase autorizaţia de construcţie.
24. Solicitanta a introdus o contestaţie în anulare, cale extraordinară de recurs, cerând anularea hotărârii din 3 noiembrie 2010, invocând mai multe vicii în procedura de examinare a cererii de revizie şi criticând interpretarea şi aplicarea dreptului de către Curtea de apel.
25. Prin hotărârea definitivă din 11 iulie 2011, Curtea de apel din Suceava a respins contestaţia, apreciind că procedura de revizuire a fost respectată. Curtea de apel nu a examinat criticile formulate de solicitantă privitor la motivaţia hotărârii din 3 noiembrie 2010, considerând că era vorba de doleanţe ce vizau fondul cauzei şi care nu puteau face obiectul unei noi examinări în cadrul contestaţiei în anulare.
26. Pe 2 septembrie 2011, primarul Bucureştiului a emis o hotărâre prin care obliga reclamanta să înceapă, în termen de 10 zile, demersurile în vederea demolării imobilului.
DOLEANŢE
27. Într-o primă solicitare, trimisă Curţii la 25 februarie 2008, solicitanta se plânge de respingerea cererilor sale de suspendare şi anulare a hotărârii Senatului de a valida raportul comisiei de anchetă. Invocând articolul 6 al Convenţiei, ea susţine că prin refuzul examinării acţiunii sale de fond, instanţele interne nu au fost independente şi imparţiale şi că au privat-o de dreptul de acces în faţa unui tribunal. Din perspectiva articolului 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei, ea susţine că cererea comisiei de anchetă privind exproprierea imobilului a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, reputaţiei şi execuţiei contractelor sale comerciale.
28. Printr-o scrisoare din 17 februarie 2011, solicitanta a informat Curtea că, pe 3 noiembrie 2010, Curtea de apel din Suceava acceptase cererea de revizuire, precizând că "această hotărâre va face obiectul unei solicitări separate înaintea Curţii, după examinarea contestaţiei în anulare".
29. Într-o a doua solicitare, trimisă Curţii pe 11 ianuarie 2012, solicitanta se plânge de anularea autorizaţiei sale de construcţie şi de respingerea contestaţiei în anulare depuse.
30. Invocând articolul 6 § 1 al Convenţiei, ea susţine că decizia din 3 noiembrie a Curţii de apel din Suceava a adus atingere principiului de securitate juridică. Mai consideră că cererea de revizuire a Arhiepiscopiei era în realitate un apel deghizat, care punea în discuţie autoritatea cauzei judecate prin hotărârea definitivă din 25 iunie 2009 de Curtea de apel din Ploieşti.
31. Din perspectiva articolului 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei, solicitanta susţine că revizuirea hotărârii din 25 iunie 2009 şi anularea autorizaţiei sale de construcţie au adus atingere dreptului său de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu, considerând că această atingere era ilegală şi disproporţionată.
32. Invocând articolul 14 al Convenţiei şi 1 din Protocolul nr. 12, solicitanta consideră că anularea autorizaţiei sale de construcţie constituie un tratament discriminatoriu în raport cu alţi beneficiari ai autorizaţiei din aceeaşi zonă.
ÎN DREPT
33. Din perspectiva articolelor 6 § 1 al Convenţiei şi 1 al Protocolului nr. 1, solicitanta se plânge de respingerea cererilor sale de suspendare şi de anulare a deciziei de validare a raportului de anchetă.
34. Curtea aminteşte că, pentru ca articolul 6 § 1 să se poată aplica la rubrica sa "civilă", trebuie să existe o "contestaţie" asupra unui "drept" recunoscut în dreptul intern şi rezultatul procedurii să fie determinant în mod direct pentru acel drept. O legătură prea firavă sau repercusiuni îndepărtate nu sunt suficiente pentru implementarea articolului 6 § 1 (Micallef vs. Malta [GC], nr. 17056/06, § 74, CEDH 2009).
35. În speţă, Curtea ia notă că solicitanta a contestat în faţa instanţelor interne raportul comisiei de anchetă a Senatului şi hotărârea acestuia de a transmite raportul, însoţit de mai multe recomandări, Guvernului şi procuraturii României. În acelaşi timp, constată că aceste autorităţi n-au luat nicio măsură faţă de solicitantă sau de bunurile sale, preferând să aştepte rezultatul procedurilor judiciare (vezi mai sus paragraful 8).
36. Prin urmare, Curtea consideră, asemenea instanţelor interne, că procedura vizând suspendarea şi anularea hotărârii Senatului nu a fost determinantă pentru drepturile sau obligaţiile cu caracter civil ale solicitantei şi, în consecinţă, nu se află sub protecţia articolului 6 al Convenţiei.
37. Referitor la doleanţa rezultată din articolul 1 al Protocolului nr. 1, Curtea consideră, din aceleaşi motive, că nu a existat atingere asupra dreptului la respectarea bunurilor solicitantei prin validarea raportului comisiei de anchetă.
38. Prin urmare, această parte a solicitării este incompatibilă ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei şi trebuie respinsă, prin aplicarea articolului 35 § § 3 şi 4 al Convenţiei.
39. Din perspectiva articolelor 6 § 1 al Convenţiei şi 1 al Protocolului nr. 1, solicitanta se plânge de revizuirea hotărârii din 25 iunie 2009, care a avut drept consecinţă anularea autorizaţiei sale de construcţie. Se mai plânge şi de respingerea contestaţiei sale în anulare, invocând că a făcut obiectul unei discriminări în raport cu alţi beneficiari ai unor autorizaţii de construcţie.
40. Curtea aminteşte că în termenii articolului 35 § 1 al Convenţiei, ea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne şi într-un termen de şase luni de la data hotărârii interne definitive. Termenul de şase luni curge începând cu decizia definitivă în cadrul epuizării căilor de recurs interne şi cursul său este întrerupt la data primei comunicări a solicitantului care-şi expune, fie şi sumar, natura violării invocate (Buscarini şi alţii vs. San-Marino [GC], nr. 24645/94, § 23, CEDH 1999-1).
41. În acelaşi timp, obligaţia decurgând din articolul 35 se limitează la folosirea normală a recursurilor în mod verosimil efective, suficiente şi accesibile (Sejdovic vs. Italia [GC], nr. 56581/00, § 45, CEDH 2006-11). Ea nu impune recursul în revizuire sau recursuri extraordinare şi nu permite amânarea punctului de plecare al termenului de şase luni pe motiv că aceste căi de recurs au fost folosite (Sapeďan vs. Armenia, nr. 35738/03, § 21, 13 ianuarie 2009).
42. În speţă, Curtea observă că ultima hotărâre internă definitivă asupra temeiului acţiunii în contencios administrativ a Arhiepiscopiei a fost hotărârea din 3 noiembrie a Curţii de apel din Suceava, care a acceptat cererea de revizuire şi a anulat autorizaţia de construcţie.
43. Curtea constată că plângerea solicitantei referitoare la această hotărâre nu a fost introdusă decât pe 11 ianuarie 2012, dată la care a trimis Curţii cel de-al doilea formular de solicitare. Or, scrisoarea din 17 februarie 2011 nu poate întrerupe termenul de şase luni din moment ce nu conţine nicio indicaţie asupra naturii violării invocate, solicitanta precizând ea însăşi că "această hotărâre va face obiectul unei cereri separate (...) după examinarea contestaţiei în anulare".
44. În ceea ce priveşte respingerea ulterioară, din 11 iulie 2011, a contestaţiei în anulare, în lipsa reexaminării problemei de fond, Curtea aminteşte că Convenţia nu garantează dreptul de a obţine redeschiderea unei proceduri încheiate. Prin urmare, consideră că această hotărâre nu poate fi luată în calculul termenului de şase luni, căci este vorba de o cale procedurală extraordinară, care nu întruneşte criteriile de "accesibilitate" şi de "eficacitate" cerute (a se vedea, mutatis mutandis, Anghel vs. România, nr. 28183/03, §72, 4 octombrie 2007).
45. În consecinţă, reiese că această parte a solicitării este tardivă şi trebuie să fie respinsă prin aplicarea articolului 35 § § 1 şi 4 al Convenţiei.
Din aceste motive, cu majoritate de voturi, Curtea
Declară respingerea solicitării.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
